Învățământ dual

Agenții economici vor elevi pregătiți ca filator, mecanic auto și confecționer îmbrăcăminte din piele

Din toamna anului viitor, la solicitarea agenților economici din județ, ar putea funcționa trei noi clase de învățământ profesional dual, elevii urmând să fie pregătiți pentru calificările de filator, confecționer îmbrăcăminte din piele și înlocuitori și mecanic auto.
Agenții economici au transmis Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava că au nevoie de personal calificat în aceste trei domenii și vor să încheie parteneriate cu unități de învățământ care să școlarizeze elevi pentru aceste specializări. Inspectoratul Școlar a trimis propunerile către Ministerul Educației în vederea aprobării.
Potrivit IȘJ, „în județul Suceava au fost realizate următoarele solicitări pentru învățământul dual: 20 locuri pentru calificarea filator, cu propunere de repartizare la Colegiul «Alexandru cel Bun» Gura Humorului, 25 locuri pentru calificarea confecționer îmbrăcăminte din piele și înlocuitori, cu propunere de repartizare la Colegiul Silvic «Bucovina» Câmpulung Moldovenesc, și 28 locuri pentru calificarea mecanic auto, cu propunere de repartizare la Colegiul Tehnic «Al.I. Cuza» Suceava”.
Pentru învățământul dual, durata școlarizării este de trei ani, iar elevii vor primi o bursă de 400 lei pe lună (200 lei de la sistemul de stat și 200 lei de la agentul economic). Operatorul economic va asigura și echipamentul de lucru, echipamentul de protecție, cheltuielile pentru examinări de medicina muncii și analize medicale obligatorii în vederea efectuării stagiului de pregătire practică. De asemenea, elevii vor avea un tutore de practică desemnat tot de agentul economic, care va avea grijă de grupele de elevi formate.
Calificările cerute pentru profesională
La învățământul profesional de zi cu durata de trei ani au fost solicitate 1.596 locuri (57 de clase), pentru următoarele calificări profesionale: Lucrător hotelier, Mecanic auto, Brutar – patiser – preparator produse făinoase, Cofetar – patiser, Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație, Preparator produse din carne și pește, Horticultor, Lucrător în agroturism, Electrician exploatare joasă tensiune, Frizer – coafor – manichiurist – pedichiurist, Confecționer produse textile, Bucătar, Electrician constructor, Instalator instalații de încălzire centrală, Lăcătuș construcții metalice și utilaj tehnologic, Comerciant-vânzător, Sudor, Tâmplar universal, Tinichigiu vopsitor auto, Zidar – pietrar – tencuitor, Fierar betonist – montator prefabricate, Lăcătuș mecanic prestări servicii, Confecționer articole din piele și înlocuitori, Lăcătuș mecanic prestări servicii, Pădurar, Dulgher – tâmplar – parchetar, Zugrav, ipsosar, vopsitor, tapetar.
Peste 20 de unități școlare vor să organizeze clase care să pregătească elevi pentru aceste calificări: Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuți, Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, colegiile tehnice „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, „Lațcu Vodă” Siret, „Mihai Băcescu” Fălticeni, „Petru Mușat” Suceava, „Samuil Isopescu” Suceava, Industrie Alimentară Suceava, Colegiul Tehnic Rădăuți, liceele tehnologice „Tomșa Vodă” Solca, „Ion Nistor” Vicovu de Sus, „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni, „Liviu Suhar” Iacobeni, „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, „Nicanor Moroșan” Pârteștii de Jos, „Vasile Deac” Vatra Dornei, „Vasile Gherasim” Marginea, „Ștefan cel Mare” Cajvana, Dorna Candrenilor, Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc.
Cifrele de școlarizare propuse de IȘJ pentru anul școlar 2018-2019 vor fi înaintate spre aprobare MEN în luna ianuarie 2018.

Recomandări

Reprezentanții Facultății de Economie și Comunicare în Afaceri din cadrul ASE București, în mijlocul elevilor din Suceava

Arome și inovație: elevii din județ și-au demonstrat talentul gastronomic la concursul „Culinariada”

Educație pentru sănătate și orientare în carieră la Liteni – atelierul „Tu știi ce mănânci?” și prezentarea ofertei FIA – USV

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs 27 de elevi chiulangii din municipiul Suceava au fost surprinși de polițiști în afara școlilor, în timpul programului de curs, în urma unei acțiuni desfășurate la începutul acestei săptămâni. Acțiunea pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea absenteismului școlar s-a desfășurat pe 3 februarie, iar verificările s-au făcut în zona Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, a Colegiului Național „Petru Rareș” și a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava.  „În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat controale la 20 de agenți economici, fiind realizate instruiri privind interzicerea vânzării de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun către minori. Au fost legitimate 44 de persoane, dintre care 27 elevi identificați în situație de absenteism de la orele de curs. Pentru aceștia au fost întocmite informări către conducerile unităților de învățământ de proveniență”, au transmis polițiștii.  În aceste acțiuni s-au implicat efective din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, Poliției Municipiului Suceava și Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava. Totodată, au fost desfășurate patru activități preventive, prin participarea la ore de curs, cu 115 elevi și cadre didactice de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.  Elevilor le-au fost prezentate aspecte legale privind prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase, prevenirea traficului de droguri, precum și interdicțiile și consecințele legale legate de vânzarea și consumul de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun de către minori.  Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, siguranța în mediul școlar reprezentând o prioritate pentru polițiștii suceveni.

Profesori și elevi ai Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava – promotori ai excelenței europene în educația din domeniul lactatelor, prin participarea la proiectul AEDIL Dairy CoVE