Fugară

„Adina – spaima șoselelor”, condamnată pentru contrabandă și judecată pentru infracțiuni rutiere, dată în urmărire generală

Adina Gabriela Prisacariu, dată în urmărire generală
Adina Gabriela Prisacariu, dată în urmărire generală

O suceveancă care a ținut prima pagină a ziarelor în mai multe rânduri în ultimii ani, fiind implicată în special în infracțiuni rutiere, din care una cu final tragic, este urmărită general după trei luni de zile de când a fost condamnată definitiv. Adina Gabriela Prisacariu – „Adina – spaima șoșelelor”, are de executat patru ani de închisoare, însă nu pentru infracțiuni rutiere, ci pentru contrabandă. Ea mai este trimisă în judecată în alte două dosare penale, cele legate de infracțiunile rutiere. Tânăra de doar 23 de ani, domiciliată în satul Slobozia Sucevei, comuna Grănicești, a dispărut însă înainte de a fi condamnată, plecând în străinătate.
Adina Gabriela Prisacariu a fost condamnată definitiv la patru ani de închisoare de Curtea de Apel Galați, pentru contrabandă și constituire de grup infracțional organizat. Tânăra primise de la prima instanță, Tribunalul Vrancea, pentru aceleași infracțiuni, 2 ani și 9 luni de închisoare cu suspendare. Înainte de condamnarea finală, tânăra nu avea impusă vreo interdicție sau restricție, astfel că a fost liberă să plece unde a dorit.
În urma cercetărilor făcute, polițiștii au stabilit faptul că membrii grupului infracțional organizat au introdus țigările în țară, le-au depozitat în județul Suceava, iar ulterior le-au transportat și vândut pe raza municipiului Focșani. Adina Gabriela Prisacariu a fost judecată ca lider al grupului infracțional.
Șirul de infracțiuni a început cu accidentul în care tânăra și-a pierdut soțul
Suceveanca și-a căpătat renumele negativ de „spaimă a șoselelor” după mai multe evenimente rutiere în care a fost implicată.
Cel mai grav s-a petrecut pe 1 august 2014, când tânăra, aflată la volanul unui Mercedes E-Klasse cu volan pe dreapta, a făcut o depășire inconștientă, la Dumbrăveni, provocând un accident în care a murit soțul ei. După accidentul mortal provocat în august 2014, aceasta a continuat să conducă cu permisul suspendat. Au urmat alte infracțiuni, tânăra fiind botezată de presă „Adina – spaima șoselelor”.
În aceste condiții, în aprilie 2015, Adina Gabriela Prisacariu a fost încătușată în stradă, în Suceava, de un echipaj de poliție rutieră, după ce a fost surprinsă de radar cu viteză peste cea legală și a refuzat să oprească la semnalul echipajului rutier.
Au urmat alte infracțiuni rutiere, la finele anului 2015. Pe DN 29, la Salcea, tânăra șoferiță cu permisul suspendat, aflată la volanul unui autoturism marca Land Rover Freelander, a intrat cu viteză într-o curbă periculoasă. Mașina a intrat pe contrasens, s-a izbit în mai multe rânduri de parapetul de protecție, după care s-a răsturnat într-o râpă adâncă de 6-7 m. Tânăra și cei doi pasageri din mașina sa au fost răniți ușor.
Adina Gabriela Prisacariu este judecată în două dosare aflate pe rolul Judecătoriei Suceava, printre care și cel în care are de răspuns pentru ucidere din culpă.

Recomandări

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Un tânăr care a comis un accident rutier acum mai bine de cinci ani a fost trimis să mediteze la pușcărie

Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism
Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism