Administrație
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie
Traversarea incintei Școlii ”Ion Creangă” cu o străpungere rutieră, soluție propusă pentru fluidizarea traficului
Străpungere rutieră prin curtea Școlii Gimnaziale Nr. 3, propusă pentru descongestionarea traficului de pe strada Mărășești
Bazarul, piețele și serviciul de ecarisaj din cadrul Primăriei Suceava ar urma să funcționeze ca societate pe acțiuni
În Suceava, mașinile „uitate” pe străzile pe care se fac marcaje sunt ridicate de Poliția Locală
Prefectul Andronachi: „Dovada respectului administrației față de mediul de afaceri înseamnă și investițiile în infrastructură ale Consiliului Județean”
Gheorghe Șoldan le-a transmis oamenilor de afaceri suceveni că CJ are investiții de aproape un miliard de euro, criticând în același timp deciziile luate cu întârziere de Guvern
Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei
Sondaj despre reglementarea păcănelelor în Suceava, pe Facebook
Primăria Suceava, despre lucrările de la bulevardul principal: ”Punem presiune pe constructor”
Prima parcare supraetajată din Suceava va apărea lângă blocurile ANL din zona OMV
Gheorghe Șoldan, după ce a verificat lucrările de restaurare de la Cetatea de Scaun a Sucevei: „Am intervenit la timp și am salvat cetatea”
Primăria Dorna Candrenilor a început lucrările la piscinele exterioare de la complexul balneoclimateric din comună
Gheorghe Șoldan anunță șase noi investiții majore în modernizarea a trei drumuri județene și construirea sau reabilitarea a patru poduri
Consiliul Județean Suceava va sprijini financiar organizarea ediției de anul acesta a „Marșului pentru viață”
Primarul Cătălin Coman i-a premiat pe cei mai buni sportivi din municipiu și antrenorii acestora
Maximum 100 de angajați vor fi concediați din administrația locală, cei mai mulți de la Primăria Suceava
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, întrevedere cu ambasadorul Chinei în România
Vizită a ambasadorului Chinei în România la Primăria Suceava
Primarul Sucevei anunță stoparea atribuirilor de parcări de domiciliu până la modificarea regulamentului
Fără șomeri după restructurarea primăriilor din municipiile și orașele sucevene
Consiliul Județean Suceava se implică în protejarea și reconfigurarea traseului Via Transilvanica din Bucovina
Contract de finanțare semnat de primarul Sucevei pentru reabilitarea a cinci parcuri cu fonduri europene
CJ Suceava va recupera 80.000 de euro din investiția făcută în amenajarea punctului de belvedere Skywalk Piatra Șoimului de pe Rarău
Șoldan a anunțat că au început lucrările la parcarea modernă de la Cetatea de Scaun a Sucevei
Cristian Tomniuc a depus jurământul în calitate de consilier județean
Licitarea locurilor de parcare continuă în Suceava, dar se înființează o comisie de îmbunătățire a regulamentului de atribuire
CJ Suceava promovează Bucovina ca destinație turistică de referință în Europa, la Salonul Mondial de la Paris
Primarul din Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, și-a pierdut oficial mandatul după ce a fost condamnat la închisoare cu executare
Președintele Consiliului Județean vrea organizarea unui turneu internațional de tenis de câmp în viitoarea Sală Polivalentă din Suceava
Șoldan anunță că CJ Suceava are în licitație proiecte de un miliard de euro, care vor începe anul acesta
Certificatul de cazier judiciar nu mai este necesar pentru obținerea permisului de conducere
Primăria Suceava: Licitațiile planificate pentru parcările de domiciliu continuă
Primăria Suceava a început demolarea a sute de garaje în zona Cartodrom
Programul de curățenie, în timpul căruia trebuie mutate mașinile parcate, reluat pe trei străzi din municipiul Suceava
Atletul din Vicovu de Sus Darius Iliuț, campion național la 60 de metri, a fost felicitat de primarul orașului Vasile Iliuț
Primăria Suceava continuă licitarea locurilor de parcare de domiciliu
Peste 13 milioane de lei pentru consolidarea seismică a Primăriei Siret. Proiectul a trecut de etapa eligibilității
Primarul din Mitocu Dragomirnei, suspendat temporar din funcție. Viceprimarul i-a preluat atribuțiile
Primăria Suceava a început lucrările de amenajare a 42 de locuri de parcare în zona restaurantului Național
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local
Primarul din Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a semnat contractul pentru construcția unei noi școli în comună
Locurile de joacă din Fălticeni se redeschid pe 7 martie. Primăria anunță lucrări de igienizare și modernizare
Mașinile ridicate și amendă pentru că au parcat pe locuri pentru persoane cu dizabilități, în Suceava
Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare















































