Acțiuni de prevenire și combatere a traficului de persoane în mai multe școli din județ

Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Suceava

Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Suceava a desfășurat în ultima perioadă numeroase activități de informare în școlile gimnaziale și liceele din mediul rural și urban, în cele două județe de competență, județele Suceava și Botoșani, în cadrul Campaniei naționale de prevenire a traficului de persoane „Cere ajutor, nu cerși!”.Totodată, Centrul Regional Suceava a desfășurat sesiuni de instruire cu specialiști din cadrul primăriilor și centrelor de plasament, precum și workshopuri cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții de prevenire și combatere a traficului de persoane pe plan local. La nivelul Școlii Gimnaziale „Dimitrie Pacurariu”, comuna Șcheia, și al Școlii Gimnaziale Zamostea au fost derulate proiecte educaționale în cadrul cărora elevii au realizat o expoziție cu lucrări artistico-plastice prin care și-au exprimat mesajul lor antitrafic. Câștigătorii concursurilor au fost premiați de Centrul Regional Suceava cu ghiozdane, tricouri, șepci, brățări și rechizite școlare cu mesajul campaniei „Cere ajutor, nu cerși!”.

Recomandări

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Tensiuni la o școală din Suceava. Părinții și-au ținut copiii acasă din cauza unui coleg agresiv