„Săptămâna Prevenirii Criminalității 2016” a programat în a treia zi de desfășurare acțiuni de prevenire a infracționalității patrimoniului. La nivelul întregului județ, polițiștii au desfășurat activități de informare și responsabilizare, grupul țintă principal fiind persoanele vârstnice și cele care trăiesc în case izolate. Cetățenii au fost instruiți cum să prevină diversele forme de înșelăciune, dar și furturile, în special cele prin împrietenire.Peste 3.000 de materiale preventive au fost distribuite, fiind promovate recomandări preventive, dar și soluții tehnice de securizare a locuințelor.La nivelul IPJ Suceava, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității a lansat campania „Sunt informat – Nu pot fi înșelat!”. Campania se derulează până la finalul anului 2016 și are ca scop reducerea gradului de victimizare în ceea ce privește diversele tipuri de înșelăciuni judiciare.O primă activitate de impact a fost realizată de polițiștii de prevenire și polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Suceava.Peste 20 de polițiști „au luat cu asalt”, între orele 09.00-12.00, autobuzele de pe rutele din municipiul Suceava. Echipe de polițiști au urcat în autobuze și au purtat discuții cu cetățenii, distribuind, totodată, materiale preventive. Polițiștii au aflat de la cetățeni probleme cu care aceștia se confruntă, legate de siguranța personală și patrimonială, și au încercat împreună să găsească soluții pentru a fi mai responsabili și a face front comun împotriva hoților și escrocilor.Pentru siguranța locuinței dumneavoastră, polițiștii vă recomandă: Nu depozitați obiectele de valoare în casele în construcție și nu păstrați în casă sume mari de bani.Asigurați locuința cu sistemele de închidere atunci când părăsiți imobilul dar chiar și atunci când sunteți acasă.Închideți ușile, balcoanele și ferestrele și montați sisteme tehnice de securitate.Nu lăsați cheia în locații improprii – sub preș, în haine în cuiere exterioare etc.Nu păstrați în casă sume mari de bani sau alte valori și nu discutați cu persoane necunoscute privitor la bunurile deținute în imobile.Totodată, polițiștii atrag încă o dată atenția cu privire la măsurile preventive pe care cetățenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordați prin „metoda accidentul” și să nu dea curs unor astfel de solicitări.
Acțiune preventivă a polițiștilor în autobuzele din municipiul Suceava






