Acțiune pentru prevenirea și combaterea cerșetoriei în municipiul Suceava

Acțiune pentru prevenirea și combaterea cerșetoriei în municipiul Suceava
Acțiune pentru prevenirea și combaterea cerșetoriei în municipiul Suceava

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava au acționat în weekend, între orele 09.00-13.00, pe raza municipiului, în zona bisericilor, supermarketurilor, piețelor și a altor locuri aglomerate în vederea prevenirii și combaterii faptelor de cerșetorie, precum și pentru menținerea unui climat de ordine și liniște publică în aceste zone și a prevenirii și combaterii altor fapte antisociale.
La acțiune au participat 18 agenți de poliție, cu 7 autoturisme din dotarea unității.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.400 lei.
Au fost legitimate peste 50 de persoane care nu își justificau prezența în anumite medii sau locuri, 7 dintre acestea fiind atenționate cu privire la respectarea normelor de conviețuire socială.
Au fost identificate 39 de persoane care cerșeau, toate aceste persoane fiind introduse în bazele de date ale poliției și atenționate cu privire la riscurile la care se expun și, totodată, cu privire la consecințele în plan juridic și personal generate de nerespectarea legii.
De asemenea, persoanele care au fost surprinse oferind bani cerșetorilor au fost consiliate, arătându-se că în acest mod nu se stimulează decât un flagel social, iar gestul respectiv nu are o finalitate în ceea ce privește evoluția unei comunități sigure și civilizate.
În cadrul acțiunii au fost identificați și 2 minori care apelau la mila cetățenilor, în ambele cauze fiind sesizate instituțiile specializate.
„În perioada următoare vor continua astfel de activități în vederea descurajării persoanelor care tind să comită frecvent astfel de fapte. Polițiștii fac încă o dată apel către cetățeni să nu încurajeze cerșetoria oferind sume de bani persoanelor care apelează la mila publicului, getul umanitar ajungând de multe ori în mâinile unor persoane care nu fac decât să exploateze ființe fără ajutor”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Fenomenul de „bullying”, în toate formele sale, discutat cu specialiști, părinți și copii, într-o conferință internațională, la Suceava

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar