Accident cu mai mulți răniți la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni. Șoferul care a provocat accidentul era băut zdravăn



suceava accident1
suceava accident1

Uptade: Șoferul care a provocat accidentul de noaptea trecută era băut zdravăn. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă cam 3 la mie în sânge, o valoare extrem de ridicată. Bărbatul conducea un autovehicul marca Dacia Logan și cobora dinspre sensul giratoriu spre OMV, iar la un moment dat a vrut să vireze pe strada Bistriței.
Nu a ținut cont că din sens opus circula în sens regulamentat un autoturism VW Passat, iar impactul nu a mai putut fi evitat. Din primele cercetări, celălalt șofer nu ar fi consumat băuturi alcoolice. Ambilor șoferi li s-au prelevat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Accident în plină noapte la intrarea în municipiul Suceava dinspre Fălticeni. Două autovehicule în care se aflau 8 persoane s-au ciocnit în noaptea de sâmbătă spre duminică în zona Metro, iar 3 dintre cei implicați au avut nevoie de sprijinul echipajelor medicale fiind transportați la Spitalul Județean Suceava.
Pompierii militari au trimis la locul accidentului o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, la care s-au adăugat două echipaje ale Serviciului de Ambulanță al Județului (SAJ) Suceava.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a afla cine se face vinovat de producerea acestui accident care putea avea urmări mult mia grave.


suceava accident2
suceava accident2
suceava accident3
suceava accident3
suceava accident4
suceava accident4
suceava accident5
suceava accident5
suceava accident6
suceava accident6
suceava accident7
suceava accident7
suceava accident1
suceava accident1


Recomandări

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro
Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro

Directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș, trimis în judecată pentru că a provocat un accident în timp ce era băut la volan

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro
Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro

Șofer beat turtă, filmat de martori în timp ce pătrundea pe contrasens, înainte de a provoca un accident

În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul pericol public, avea, la acea oră matinală, concentrația de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul pericol public, avea, la acea oră matinală, concentrația de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat