Opinii

Acatrinei susține că zootehnia suceveană este în regres



Președintele Organizației Municipale Suceava, Gheorghe Acatrinei, susține că în momentul de față, agricultura din județ înregistrează un regres considerabil, în special în domeniul zootehnic. Acatrinei a precizat că unul dintre principalele motive pentru care s-a ajuns în această situație este nivelul scăzut al sprijinului financiar pe care îl primesc agricultorii. „Se constată un regres în zootehnie, având în vedere că numărul animalelor crescute în gospodării a scăzut drastic, mai ales la bovine. Asta în condițiile în care județul Suceava era pe primul loc în țară la acest capitol, cât și la producția de lapte. Una din explicații este că tineretul de la țară pleacă la muncă în străinătate, iar părinților rămași acasă le este foarte greu să ducă în spate gospodăria”, a declarat președintele PRM Suceava. El a precizat că o mare parte dintre agricultorii suceveni nu beneficiază de sprijinul financiar alocat de Guvernul României, și asta deoarece ele se acordă pentru animale de rasă. Gheorghe Acatrinei a mai afirmat că și subvențiile la lapte au ajuns doar la crescătorii de animale care îndeplinesc cerințele europene de puritate a laptelui. „Deținătorii de animale ar trebui să aibă mulgători automate, instalații puțin accesibile sătenilor cu doar una sau două vaci în grajd. De asemenea, crescătorii de bovine au rămas fără cota de lapte, produs care le asigura singurele venituri. Astfel, pe viitor ei vor renunța să mai țină animale pentru lapte”, a mai precizat liderul PRM Suceava.



Recomandări

Prefectul Bogdan Păstrăv a început demersurile pentru a rezolva problema celor aproape 1.000 de gospodării din zona de munte care nu mai au unde să vândă laptele

Prefectul Bogdan Păstrăv a început demersurile pentru a rezolva problema celor aproape 1.000 de gospodării din zona de munte care nu mai au unde să vândă laptele
Prefectul Bogdan Păstrăv a început demersurile pentru a rezolva problema celor aproape 1.000 de gospodării din zona de munte care nu mai au unde să vândă laptele

Deputata AUR Veronica Grosu aduce în atenția Guvernului problema micilor fermieri suceveni care riscă să nu mai aibă unde să-și vândă laptele

Fermierii suceveni sunt invitați la Botoșani, la o întâlnire pe tema „de la furcă la furculiță”, cu reprezentanți ai autorităților și cu specialiști