Accident

A „zburat” 20 de metri de pe E 85, după ce a intrat în fața unui tir, în depășire

Deși mașina s-a făcut zob, șoferul a scăpat cu răni ușoare

Un șofer în vârstă de 30 de ani, care conducea un autoturism Honda înmatriculat în Belgia, s-a răsturnat de mai multe ori în afara carosabilului, pe E 85, la ieșirea din Suceava spre Cumpărătura, din cauza unei depășiri imprudente. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 18.00, iar șoferul a avut mare noroc, deși mașina s-a făcut zob el scăpând, conform primelor evaluări medicale, cu răni ușoare.
Din ancheta poliției rezultă că șoferul de 30 de ani, Timotei Bujorean, din Bunești, care circula pe direcția Bunești-Suceava, a intrat în depășirea unui Renault fără a se asigura, ajungând în fața unui tir care venea de pe contrasens. Panicat, șoferul a tras dreapta de volan, pentru a reveni pe banda sa de mers, moment în care a acroșat Renault-ul. Din acel moment șoferul a nu a mai putut controla mașina. Autoturismul Honda a ieșit în afara drumului, a agățat o cioată de copac și s-a răsturnat de mai multe ori în afara șoselei, până la o distanță de aproximativ 20 de metri de carosabil.
Mihai Gabriel Leonte, șoferul autoturismului Renault care se deplasa regulamentar, a declarat: „Eu mă deplasam regulamentar, un tir venea din față, iar el (n.r. – șoferul Hondei) m-a depășit. Apoi a preferat să intre în mine decât în tirul din față și m-a acroșat”. Scena de coșmar a fost descrisă și de pasagera din Renault: „A vrut să ne depășească, iar când a revenit era să ne ia și pe noi pe sus, el a zburat pe câmp, s-a învârtit în aer de mai multe ori”.
Autoturismul Honda a fost avariat în proporție de 75%. Un echipaj de Descarcerare al Detașamentului de pompieri Suceava a intervenit la fața locului și l-a scos din mașină pe șoferul în vârstă de 30 de ani. Acesta a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava.
Tânărul care conducea autoturismul Honda lucrează în Belgia, iar în aceste zile se afla acasă, la Bunești, în concediu.

Recomandări

Conducătorul unui tractor ce tracta o căruță a provocat un accident după ce nu s-a asigurat la intrarea pe DN 29 Suceava – Botoșani

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

La 20 de ani, fără experiență, dar cu viteză excesivă, a pierdut controlul asupra BMW-ului într-o depășire și a provocat o tragedie

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița