Sfârșit de drum

A suferit arsuri în timp ce făcea mâncare la animale și a murit la spital

O femeie de 62 de ani din comuna Dărmănești a murit miercuri în Spitalul Județean Suceava, după ce în urmă cu trei săptămâni a suferit mai multe arsuri, în timp ce făcea treabă în gospodărie.
Accidentul suferit de Veronica Calenciuc s-a petrecut pe data de 5 noiembrie, în timp ce femeia făcuse un foc deschis în curtea gospodăriei, pentru a fierbe mâncare la animale. La un moment dat, ea s-a apropiat prea tare de flacără, moment în care hainele de pe ea s-au aprins, femeia suferind arsuri pe o parte din suprafața corpului. Un echipaj al ambulanței a preluat-o pe femeie și a transportat-o la spital, unde a rămas internată pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. În cursul nopții de marți spre miercuri, în jurul orei 01.00, în urma complicațiilor suferite, femeia s-a stins pe patul de spital. În urma decesului, a fost anunțat Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea unei necropsii, care va stabili cu exactitate cauzele morții femeii. Cercetările sunt continuate și de polițiști, într-un dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.

Recomandări

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

O adolescentă de 15 ani a murit, iar sora ei de 13 ani s-a salvat în ultima clipă din casa care a ars ca o torță