Trist

A rămas fără casă în prag de iarnă, după un incendiu

Un puternic incendiu izbucnit ieri după-amiază a distrus în mare parte locuința unui bărbat din comuna Bălăceana, practic acesta rămânând fără acoperiș deasupra capului în prag de iarnă. Alarma s-a dat în jurul orei 14.00, focul izbucnind la coșul de fum al locuinței, în timp ce proprietarul, Vasile Ciuhan, în vârstă de 50 de ani, nu se afla acasă. La fața locului au intervenit pompieri de la Detașamentul Suceava și lucrători de la Serviciul Voluntar din comună, reușindu-se salvarea unei părți din imobil. Din păcate însă, cea mai mare parte a acoperișului a ars, iar pereții au fost puternic degradați de apă, astfel că este greu de estimat dacă locuința va mai putea fi folosită.
Primarul comunei Bălăceana, Nichita Babor, ne-a declarat că bărbatul locuia singur, nu are venituri și s-a găsit o soluție temporară pentru cazarea sa, la o rudă. În zilele următoare, o comisie va face o evaluare a locuinței, pentru a se stabili ce se mai poate face cu aceasta.
Din ancheta pompierilor rezultă că o scânteie sărită din coșul de fum degradat al locuinței a declanșat puternicul incendiu.

Recomandări

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Bătrână de 96 de ani, salvată din balconul în care se refugiase, după ce dormitorul îi luase foc de la o lumânare