A furat o mașină și s-a izbit într-un stâlp după numai 500 de metri



Un bărbat de 42 ani, din comuna Mănăstirea Humorului, a sesizat poliția marți seară despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul parcat în fața unei locuințe și ulterior l-a găsit tamponat într-un stâlp, avariile fiind în valoare de circa 2.500 lei.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 21:30, păgubitul s-a deplasat la domiciliul unui bărbat din comuna Mănăstirea Humorului, unde a lăsat autoturismul parcat în fața porții cu cheile în contact, și a intrat în locuința acestuia, unde se mai afla concubina proprietarului și un tânăr de 28 ani, din localitate.Ulterior, profitând de lipsa proprietarului mașinii, plecat la un chioșc din zonă pentru cumpărături, tânărul de 28 de ani, ce nu posedă permis de conducere, a sustras autoturismul pe care l-a condus circa 500 de metri. Din cauza lipsei de experiență, a pierdut controlul volanului și a lovit un stâlp de electricitate.Deoarece proprietarul mașinii a sesizat incidentul prin 112, solicitând un echipaj de poliție la fața locului, tânărul de 28 de ani a fugi. „În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava
Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava