În prima zi a Săptămânii Prevenirii Criminalității 2017, peste 200 de polițiști au desfășurat activități de prevenire și informare în unități de învățământ sau alte locații în care s-au aflat un număr mare de tineri. Au fost derulate peste 100 de activități preventive la care au participat cca. 3.000 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani. Au fost vizionate filme educative, s-au organizat jocuri intercative cu tematică preventivă, au fost organizate ateliere de lucru și de prezentare a unor elemente tehnice din dotarea poliției, au fost abordate tematici preventive diverse, fiind distribuite peste 8000 de materiale preventive. Prima zi din cadrul campaniei naționale Săptămâna Prevenirii Criminalității a fost destinată responsabilizării minorilor. Pe lângă activitățile preventive și de informare desfășurate, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității – IPJ Suceava au oragnizat și jocuri interactive și ateliere de lucru la Școala Gimnazială Stroiești, peste 300 de elevi (inclusiv de la Școala Zaharești) fiind angrenați în jocuri de rol și dobândind cunoștințe privind răspunderea penală a minorului. Loboratorul criminalistic mobil, câinele de urmă, autospecialele și tehnica din dotare au prezentat un interes deosebit pentru elevi.„Toate aceste activități sunt desfășurate de polițiști în scopul prevenirii victimizării minorilor, de multe ori insuficienta informare și responsabilizare a copiilor stând la baza multor tragedii, urmările fiind din cele mai grave”, se precizează în comunicatul poliției. Totodată, polițiștii reamintesc copiilor dar și părinților câteva recomandări, care, urmate și respectate vă pot oferi siguranță:Drumul spre școală-Pentru deplasarea către și de la școală, alege cea mai sigură cale. Evită zonele izolate sau locurile puțin circulate.-Atunci când este posibil, mergi însoțit de un prieten, coleg, vecin sau o rudă.-Nu sta de vorbă cu străinii și nu accepta să îi însoțești indiferent de cadourile pe care ți le promit. În spatele atitudinii binevoitoare a unui necunoscut se pot ascunde intenții periculoase.-Dacă ești în pericol, strigă după ajutor și cere sprijinul celor din jur.-Întotdeauna anunță-ți părinții dacă mai întârzii după programul obișnuit de școală.-Nu te juca cu telefonul mobil pe stradă.La școală-Discută cu profesorii sau cu părinții și solicit sprijinul acestora ori de câte ori ești amenințat ori șicanat de colegi.-Atunci când ești martor la o ceartă sau o încăierare, alertează imediat personalul de securitate sau cadrele didactice.-În cazul în care în jurul școlii se află persoane care lovesc, amenință ori pretind bani sau alte bunuri elevilor, sesizează imediat unul dintre profesori și Poliția.-Dacă vreun coleg îți propune să faci ceva cu care u nu ești de acord, refuză categoric. Acționează conform propriilor tale convingeri.-Nu reacționa violent dacă intri într-o dispută cu alt elev. Fii primul care renunță! Un conflict poate avea urmări grave! Acasă-Când ești singur acasă, nu uita ca imediat ce ajungi în locuință să încui ușa. Nu deschide ușa persoanelor necunoscute, indiferent ce spun sau îți cer. Nici măcar atunci când pretind că sunt trimise de părinții tăi.-Dacă cineva forțează ușa de la intrare, trebuie să faci zgomote puternice, să alertezi vecinii și să suni la 112.-În absența părinților nu-ți invita prietenii în locuință.-Dacă sună telefonul și nu recunoști persoana cu care vorbești, nu da relații despre programul părinților și nu le spune că ești singur.- Nu părăsi locuința fără acordul părinților.Siguranța rutieră-Traversează strada pe marcajul pietonal (”zebra”), prin dreptul indicatoarelor “trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai pe culoarea verde a acestora.-Nu te juca pe partea carosabilă a drumurilor publice, ori în imediata apropiere a acesteia.-Nu traversa strada în fugă. În intersecțiile unde nu există semafor sau trecerepentru pietoni, traversează numai pe la colțul străzii, după ce te asiguri că nu se apropie vreo mașină.-Așteaptă sosirea autobuzului, troleibuzului sau tramvaiului pe trotuar sau în locurile cu această destinație.-După coborârea din mijloacele de transport public nu trece prin fața sau prin spatele lor. Traversează numai după plecarea din stație a vehiculului.-Cu bicicleta, rolele sau skate-board-ul, deplasează-te numai prin zonele special amenajate în acest scop sau prin parcuri.





