A ajuns la pușcărie după ce a făcut declarații false pentru a-l scăpa de pușcărie pe Tiberius Vatamaniuc

Tiberius Vatamaniuc a fost condamnat alături de amicul care a dat declarații în favoarea sa
Tiberius Vatamaniuc a fost condamnat alături de amicul care a dat declarații în favoarea sa

Un tânăr în vârstă de 33 de ani, din Sucevița, a ajuns în Penitenciarul Botoșani, unde are de executat o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru săvârșirea de infracțiunilor de „participație improprie la fals intelectual” și „mărturie mincinoasă”.
Constantin Bogdan Serafimovici a dat declarații mincinoase în favoarea lui Tiberius Vatamaniuc, din Sucevița, condamnat și el definitiv în același dosar, dar fugit în străinătate și urmărit general. Serafimovici mai avea la activ termene de supraveghere privind condamnări mai vechi, fapt care a cântărit decisiv în decizia de trimitere la pușcărie.
În același dosar Tiberius Vatamaniuc (care este dat în urmărire la nivel internațional) a primit 1 an de închisoare pentru infracțiunea de conducere fără permis și 1 an și 8 luni pentru infracțiunea de ”instigare la participație improprie la fals intelectual”, cu o pedeapsă rezultantă de 2 ani de închisoare.
Tiberius Vatamaniuc a condus o mașină pe raza comunei Vicovu de Jos, având permisul de conducere anulat în acea perioadă, avariind un gard și plecând de la fața locului. Ulterior, consăteanul Bogdan Constantin Serafimovici a susținut și a dat declarații cu privire la faptul că el a condus respectiva mașină, nicidecum Vatamaniuc. Mai mult, pentru susținerea acestei variante, au dat declarații și Florin Țugui, în vârstă de 36 de ani, zis „Kempes”, Ionel Baranovschi, de 32 de ani, și Vasile Cîrstean, zis ”Bilgher”, în vârstă de 44 de ani, toți din municipiul Rădăuți (condamnați și eu cu suspendare în același dosar).
Polițiștii care s-au ocupat de caz au fost convinși că toată această poveste a fost pusă la cale de inculpați, pentru a-l salva pe Vatamaniuc din situația delicată din punct de vedere judiciar.
Ulterior s-au adunat și probe iar procurorii de la Rădăuți i-au trimis în judecată pe cei amintiți mai sus. Ulterior, Tiberius Vatamaniuc a încercat să se erijeze ca activist de mediu însă nu a reușit să se ferească de belele. Așa a ajuns să fie condamnat din nou pentru că a condus băut în timp ce era urmărit de doi bărbați care au murit în acel accident.

Recomandări

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu

Un tânăr care a comis un accident rutier acum mai bine de cinci ani a fost trimis să mediteze la pușcărie

Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism
Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina