Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 15 aug 2012 - Anul XVII, nr. 189 (5094)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Mitropolitul Clujului: Trebuie să ne trăim viaţa în linişte, în spovedanie, post şi fapte bune

Miercuri, 15 August 2012 (13:54:34)

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi, miercuri, la Mănăstirea Nicula, să îşi trăiască viaţa în linişte, în spovedanie, post şi fapte bune, pentru că a constatat că există "vrăjmăşie, ură şi ranchiună" la nivelul clasei politice şi al oamenilor de rând.

IPS Andrei Andreicuţ a arătat, miercuri, în predica rostită la Mănăstirea Nicula, în faţa a peste 50.000 de credincioşi, că românii sunt "foarte slăbuţi din punct de vedere creştinesc", transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului nu este una tristă, aduce multă linişte şi pace, este plină de bucurie şi de nădejde. Praznicul Adormirii Maicii Domnului ne aduce optimismul, trebuie să ne trăim viaţa cu linişte, cu pace, cu hărnicie, dar să ştim că atunci când vine clipa, ne mutăm şi noi lângă Domnul Hristos şi lângă Maica Domnului. Pentru a intra în casa din Ceruri e nevoie de un veşmânt alb şi curat. Cum ne albim haina sufletului nostru? Prin spovedanie, post şi fapte bune. Trebuie să constatăm cu durere că de la mic până la mare încă suntem foarte slăbuţi din punct de vedere creştinesc. Dacă am fi creştini de convingere, dacă Duhul Sfânt ar lucra în sufletele noastre, s-ar întâmpla bucurie şi pace şi facere de bine. Or, unde este bucuria şi pacea, pentru că ne doare să observăm că este atâta vrăjmăşie şi neînţelegere şi ură şi ranchiună începând de la clasa politică până la oamenii de rând", a spus el.

IPS Andrei Andreicuţ a afirmat că, dacă vin credincioşii la Maica Domnului la Mănăstirea Nicula, poate îi va ajuta Dumnezeu să devină creştini de vocaţie, iar societatea ar arăta altfel.

"Nu se poate fără Hristos, el este singura şansă a omenirii, iar Maica Domnului este rugătoarea puternică şi tare către Fiul său. Aşa gândesc eu şi aşa spune Sfânta Scriptură despre cum ar trebui să ne trăim viaţa creştinească, pentru că viaţa se duce foarte repede şi mâine va trebui să dăm socoteală în faţa lui Dumnezeu despre ce am făcut şi despre ce nu am făcut şi nu ştim cum va ieşi bilanţul", a conchis mitropolitul Clujului.

Slujba de liturghie s-a încheiat după ora 12.00, iar pelerinii se vor îndrepta spre case, nu înainte de mânca din sarmalele pregătite de reprezentanţii Mănăstirii Nicula.

Peste 50.000 de credincioşi au asistat, miercuri, la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, la slujba de liturghie oficiată cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului şi s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, între cei prezenţi aflându-se şi prefectul de Cluj şi şeful CJ.

Pelerinii, care au sosit din întreaga ţară în număr mare începând de marţi, au petrecut noaptea în rugăciuni şi au intonat cântece religioase. Aceştia s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, care a fost scoasă din biserică după miezul nopţii, într-o procesiune în cadrul căreia s-a înconjurat de trei ori lăcaşul de cult.

Miercuri dimineaţă, alături credincioşii care stăteau la rând să se închine la icoană şi de cei care asistau la liturghie erau şi pelerini care înconjurauă în coate şi în genunchi biserica de lemn din incinta mănăstirii, rugându-se pentru sănătate şi iertarea de păcate.

"Am venit din satul Tăuţi din Maramureş să ne rugăm la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Ne rugăm să ne dea Fecioara Maria sănătate şi să ne ajute să biruim aceste vremuri grele prin care trecem. Numai credinţa cred că ne mai poate salva", spunea unul dintre pelerini.

Slujba de liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, şi cu episcopul românilor din Ungaria, IPS Siluan.

La slujbă au fost prezenţi, printre alţii, prefectul judeţului Cluj, Ioan Vuşcan, şi subprefectul Mihnea Iuoraş, şeful Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, senatorii Alexandru Cordoş (PSD), Şerban Rădulescu (PC) şi Mihail Hărdău (PDL), dar şi primari din oraşe şi comune din judeţ.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mitropolitul Clujului: Trebuie să ne trăim viaţa în linişte, în spovedanie, post şi fapte bune.
 Vizualizări articol: 552 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Mitropolitul Clujului: Trebuie să ne trăim viaţa în linişte, în spovedanie, post şi fapte bune0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei