Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 26 apr 2012 - Anul XVII, nr. 96 (5001)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Cluj - serbare câmpenească a USL; Bistriţa - gulaş şi bere de la PPDD; Mureş - flashmob PSD

Joi, 26 Aprilie 2012 (15:22:08)

La Cluj, USL va marca 1 Mai prin serbare câmpenească la care vor lua parte şi candidaţii. La Bistriţa se va sărbători sâmbătă şi duminică, prin concerte organizate de Primărie, dar şi marţi, când candidatul PPDD va oferi gulaş şi bere, iar la Târgu Mureş PSD face flashmob privind locurile de muncă.

USL va organiza, de 1 Mai, o serbare câmpenească într-o zonă de agrement a municipiului Cluj-Napoca, la care sunt aşteptate aproximativ 500 de persoane, fiind prima astfel de manifestare după 2009 şi având tentă electorală, în condiţiile în care sunt invitaţi candidaţii PSD, PNL şi PC la alegerile locale.

Astfel, USL Cluj va organiza, după patru ani, o serbare câmpenească pentru a marca 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii, în Pădurea Făget de lângă Cluj-Napoca, ultima ieşire la iarbă verde a politicienilor clujeni având loc în anul 2009 şi fiind organizată de PSD şi PDL.

Purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, Ana-Maria Danciu, a spus că la serbarea câmpenească vor participa aproximativ 500 de membri şi simpatizanţi ai USL.

"USL Cluj va organiza de 1 Mai o serbare câmpenească în zona Pădurii Făget de lângă Cluj-Napoca, la care sunt aşteptaţi circa 500 de membri şi simpatizanţi ai PSD, PNL şi PC. Aceştia vor servi mici şi bere, conform tradiţiei, dar nu va avea loc niciun spectacol de muzică populară. La manifestare vor participa şi candidaţii USL pentru Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj, dar şi candidaţii USL pentru funcţia de primar al municipiului, senatorul Marius Nicoară, respectiv pentru preşedinţia CJ, deputatul Horea Uioreanu", a declarat Danciu pentru corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit acesteia, costul micilor şi al berilor va fi asigurat din fondurile celor trei partide.

"Se poate spune că este şi o acţiune de socializare, de cunoaştere a candidaţilor noştri, ţinând cont că se apropie campania electorală pentru alegerile locale din 10 iunie. Vom avea şi un cort mare în culorile USL", a spus purtătorul de cuvânt al PSD Cluj.

Liderii PDL Cluj spun că nu vor organiza nicio acţiune de 1 Mai, dar că în această zi ar putea avea loc întâlniri ale membrilor, ţinând cont de apropierea alegerilor.

Liderul filialei judeţene, deputatul Daniel Buda, a declarat că în ultimii ani fiecare membru al PDL Cluj a sărbătorit Ziua Internaţională a Muncii cum a crezut de cuviinţă.

"PDL Cluj nu organizează o manifestare specială de 1 Mai, însă s-ar putea să aibă loc întâlniri ale membrilor de partid, nu neapărat la iarbă verde, ţinând cont că se apropie alegerile locale", a subliniat Buda.

Întrebat cum comentează faptul că partidele din opoziţie vor organiza o serbare câmpenească în acest an, Buda a răspuns că este "o obişnuinţă a PSD la care au aderat şi liberalii".

PSD Cluj şi PDL Cluj au sărbătorit ultima oară 1 Mai în 2009, când se aflau împreună la guvernare. Membrii celor două filiale judeţene au participat atunci la serbări câmpeneşti desfăşurate tot în Făget, unde au mâncat mici, au băut bere şi au urmărit un spectacol folcloric.

Deşi se aflau într-o coaliţie, membrii PSD şi PDL au petrecut în corturi separate, amplasate la circa două sute de metri unul de altul, social-democraţii trebuind să îşi plătească berea şi micii, în timp ce democrat-liberalii le-au primit gratis din partea partidului.

La cortul PDL au fost prezenţi, printre alţii, prefectul Florin Stamatian, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, alţi parlamentari şi membri, în timp ce la PSD au fost preşedintele filialei Cluj-Napoca de la acea vreme, Remus Lăpuşan, fostul lider al organizaţiei judeţene Vasile Dâncu, senatorul Alexandru Cordoş, fostul subprefect Mircea Jorj.

Anul trecut, aproximativ 600 de membri ai PSD Cluj au participat, de 1 Mai, la mai multe acţiuni de colectare a deşeurilor de pe spaţiul public. Astfel, social-democraţii clujeni au adunat PET-uri şi alte deşeuri în zona lacului Gilău-Tarniţa, la Turda, Câmpia Turzii, Dej, Gherla şi Huedin. Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, declara că prin acţiunea desfăşurată, social-democraţii au încercat să facă "educaţie civică" în rândul locuitorilor judeţului.

În Bistriţa-Năsăud, 1 Mai va fi sărbătorit în avans, prin concerte la Bistriţa şi Năsăud.

Astfel, Primăria Bistriţa, condusă de social-democratul Ovidiu Creţu, va organiza manifestările sâmbătă şi duminică, acestea urmând să includă un concert pe pietonalul din centrul oraşului şi recitaluri folclorice într-o pădure de la marginea municipiului.

Un concert susţinut de Trupa Veche va avea loc sâmbătă, zi în care vor fi lansaţi candidaţii USL Bistriţa-Năsăud pentru alegerile locale, iar la Bistriţa vor veni liderii USL Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin.

Duminică, în Pădurea Schulerwald de la marginea oraşului Bistriţa vor avea loc recitaluri folclorice susţinute de artişti ai Centrului Cultural Municipal "George Coşbuc".

"Am decis să organizăm în avans manifestările de 1 şi 2 mai, fiindcă nu toţi oamenii sunt liberi luni. E zi liberă pentru bugetari, dar în zona industrială se va munci. Aşa că organizăm sâmbătă, pe pietonal, Ziua Tineretului, care în mod tradiţional se sărbătoreşte în 2 Mai, şi duminică vom sărbători, în Pădurea Schulerwald, ziua de 1 Mai, cu muzică populară", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAx primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu.

Potrivit sursei citate, Primăria Bistriţa nu va da gratis mici şi bere, şi doar le va permite comercianţilor să vândă aceste produse, duminică, în Pădurea Schulerwald.

În schimb, candidatul PPDD Bistriţa-Năsăud, omul de afaceri Lucian Adrian Ungur, spune că, de 1 Mai, va oferi gulaş şi bere pentru aproximativ 400 de persoane.

"Eu organizez acest eveniment prin intermediul fundaţiei mele, nu implic partidul. Vom oferi gulaş şi bere fiindcă e mai complicat cu micii. Nu vreau să risc să fie carnea alterată", a declarat Ungur, potrivit căruia participarea la eveniment se va face pe bază de invitaţii.

Omul de afaceri a spus că nu a pus la punct toate detaliile legate de locul unde va avea loc petrecerea, dar este sigur că aceasta va fi de 1 Mai.

Sâmbătă, între orele 16.00 şi 20.00, va avea loc, la Năsăud, un spectacol folcloric susţinut de Aurel Tămaş, în cadrul căruia va fi lansat candidatul USL la Primăria Năsăud, Mircea Romocea, şi la care vor participa şi cei trei lideri naţionali ai USL.

Pe de altă parte, primarul oraşului Năsăud, Dumitru Mureşan (PDL), a declarat corespondentului MEDIAFAX că instituţia pe care o reprezintă şi PDL nu vor organiza niciun eveniment de 1 Mai.

"Noi avem la sfârşitul lunii mai Zilele Năsăudului şi suntem deja în linie dreaptă cu pregătirile. Nu am prea organizat nimic de 1 Mai nici până acum şi nici acum nu avem de gând. Nici cu PDL nu facem nimic. În afară de spectacolul USL de lansare a candidaţilor, alt eveniment nu este programat în oraş în preajma acestei zile", a declarat Dumitru Mureşan.

Purtătorul de cuvânt al PDL Bistriţa-Năsăud, Gabriela Montoiu, a declarat, la rândul său, că PDL nu organizează niciun eveniment de 1 Mai.

"Sub tutela partidului nu organizăm nimic. Până acum, nici primarii nu ne-au spus că au de gând să facă ceva", a declarat ea.

Anul trecut, doar Primăria Bistriţa a organizat un concert folcloric de 1 Mai şi unul cu Direcţia 5 de Ziua Tineretului, ambele în Pădurea Schulerwald. Tot acolo, au fost organizate întreceri sportive şi concursuri cu premii. Primăria Bistriţa nu a dat publicităţii suma pentru care a cântat formaţia, primarul Ovidiu Creţu anunţând doar că bugetul total alocat de municipalitate pentru evenimentele ocazionate de 1 şi 2 Mai 2011 a fost de 30.000 de lei.

În Mureş, organizaţiile judeţene ale principalelor partide politice susţin că nu vor organiza serbări câmpeneşti de 1 Mai, doar social-democraţii anunţând că organizează un flashmob privind locurile de muncă, face curat în oraş, apoi se adună "la o bere".

Totodată, Primăria Târgu Mureş, condusă de democrat-liberalul Dorin Florea, intenţionează să deschidă sezonul estival la complexurile de agrement Week-End şi Platoul Corneşti, unde este posibil să fie organizată şi o serbare câmpenească.

Secretarul PDL de Mureş Claudiu Maior, care este şi viceprimar în Târgu Mureş, a declarat că de 1 Mai partidul nu organizează nimic, însă municipalitatea va deschide, ca şi în anii precedenţi, sezonul estival la complexurile de agrement Week-End şi Platoul Corneşti.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Mureş, Aurel Trif, a declarat, însă, că municipalitatea intenţionează să inaugureze sezonul estival de 1 Mai, ca în fiecare an, iar în funcţie de vreme ar putea avea loc şi o serbare câmpenească la Platoul Corneşti.

"Totul depinde de vreme. Vrem să inaugurăm sezonul estival la complexurile de agrement Week-End şi Platoul Corneşti. La cel din urmă am putea organiza probabil şi o serbare câmpenească. În 2011 n-am făcut mare lucru, am fost la Casa de Oaspeţi a Primăriei de la complexul Week-End şi am sărbătorit în prezenţa oamenilor, cu mici şi bere, probabil şi în acest an tot aşa vom face. Există fonduri alocate, nu vă pot spune cât, însă mare parte provin din sponsorizări, doar doi la sută acoperă Casa de Oaspeţi a Primăriei", a spus Trif.

Preşedintele PNL Mureş, Ciprian Dobre, spune că liberalii mureşeni nu organizează niciun fel de acţiune în teritoriu de 1 Mai.

Secretarul PSD Târgu Mureş, Dragoş Bardoşi, a declarat că, în acest an, partidul va organiza, de 1 Mai, o acţiune în centrul municipiului, în Piaţa Trandafirilor, manifestarea având ca scop "susţinerea înfiinţării de locuri de muncă", conform programului candidatului USL la Primăria municipiului, Cornel Brişcaru.

"Vom avea un flashmob în Piaţa Trandafirilor, cu împărţire de fluturaşi, o adunare de tineri şi studenţi de jumătate de oră, pentru susţinerea înfiinţării de locuri de muncă, conform programului candidatului USL la Primăria municipiului, Cornel Brişcaru", a spus Bardoşi, adăugând că participanţii vor merge, după flashmob, să cureţe "zonele în care nu ajunge Primăria", apoi probabil "se vor retrage să bea o bere".

Reprezentanţii primăriilor din celelalte municipii şi oraşe mureşene spun că nu sărbătoresc în mod special ziua de 1 Mai sau că au alte activităţi în program.

Vasile Măgrădean, Cristiana Sabău, Ela Giurgea, corespondenti@mediafax.ro

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cluj - serbare câmpenească a USL; Bistriţa - gulaş şi bere de la PPDD; Mureş - flashmob PSD.
 Vizualizări articol: 543 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Cluj - serbare câmpenească a USL; Bistriţa - gulaş şi bere de la PPDD; Mureş - flashmob PSD0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei