Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 26 apr 2012 - Anul XVII, nr. 96 (5001)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Braşov -PSD dă mici, PER împarte trofee;Deva - primarul face serbări;Arad - tocăniţă de la PDL

Joi, 26 Aprilie 2012 (15:21:32)

La Braşov, PSD organizează de 1 Mai o petrecere cu mici şi bere, iar PER va da trofee celor care păstrează curăţenia la picnic. La Deva, timp de patru zile vor fi spectacole de muzică populară oferite de primăria condusă de Mircia Muntean (UNPR), iar la Arad PDL le va împărţi oamenilor tocăniţă.

La Braşov, singurul partid care organizează un eveniment de 1 Mai este PSD, care, ca în fiecare an, face o petrecere cu mici şi bere în cartierul Noua din municipiu.

Prim-vicepreşedintele PSD Braşov, Cătălin Leonte, a declarat corespondentului MEDIAFAX că la eveniment vor fi invitaţi toţi membrii filialei PSD, precum şi simpatizanţii partidului.

"Va fi un eveniment aşa cum se organizează în fiecare an. Va fi tot în zona Noua, dar de data aceasta va fi amplasat pe un ştrand privat. Nu ştiu să vă spun ce buget va fi alocat, pentru că asta depinde de numărul de persoane care vor veni, depinde şi cum va fi vremea. Noi avem aici 6.000 de membri, dar nu se ştie dacă vor veni toţi", a spus Leonte.

În schimb, organizaţia municipală a Partidului Ecologist Român (PER) a lansat prima ediţie a concursului "Trofeul Ecologistului braşovean", care va răsplăti cel mai civilizat grup de persoane care vor ieşi la iarbă verde de 1 Mai.

"Am lansat un proiect prin care ne propunem să promovăm în rândul braşovenilor conceptul de ecologie, să-i facem să conştientizeze importanţa ocrotirii mediului. De 1 Mai, ne vom perinda şi vom parcurge toate zonele tradiţionale de picnic ale braşovenilor, de la Pietrele lui Solomon, La Iepure până pe Valea Timişului, iar acolo unde vom găsi grupuri civilizate, care vor dovedi că respectă natura, le vom oferi în dar grătare, ustensile pentru grătar sau aprinzătoare pentru grătar, împreună cu o diplomă de Ecologist fruntaş", a spus Daniel Micu, preşedintele PER Braşov.

În schimb, cei care nu respectă natura, lăsând în urma lor mormane de gunoaie, vor fi "răsplătiţi" cu linguri de lemn şi diplome de "ecologişti perdanţi".

Ecologiştii vor folosi aceste discuţii cu braşovenii ieşiţi la grătar de 1 Mai pentru a le aduce la cunoştinţă prevederile Legii picnicului, urmând a împărţi pliante cu extrase din ege.

Liderii celorlalte partide din Braşov spun că nu vor organiza nimic de 1 Mai.

La Deva, primarul organizează spectacole de muzică populară, timp de patru zile, de sâmbătă până marţi, în timp ce reprezentanţii partidelor spun că nu au organizat nicio acţiune specială, dar că toţi merg în zonele în care se adună oamenii.

Primarul din Deva, Mircia Muntean, candidat al Uniunii Social Populare (PDL, UNPR, PNŢCD), va organiza manifestări dedicate zilei de 1 Mai timp de patru zile consecutiv, începând de sâmbătă până marţi seară.

"Serbările sunt organizate în Pădurea Bejan de primarul Devei, Mircia Muntean, cu ajutorul unor sponsori. Nu vor fi alocaţi bani din bugetul local al municipiului Deva", se arată într-un comunicat al Primăriei.

Astfel, fiecare zi în care au loc manifestări va fi încheiată cu un recital al unor nume consacrate ale muzicii populare româneşti. Printre invitaţi se numără Mirela Petrean, Ciprian Roman, Mariana Anghel, Ramona şi Petrică Viţa, Adi Tamaş şi mulţi alţii.

Manifestările de la Deva vor începe în fiecare zi de la ora 18.00, mai puţin duminică, atunci când spectacolele încep la ora 14.00.

Primarul Devei, Mircia Muntean, este candidatul alianţei politice electorale Uniunea Social Populară, formată din PDL, UNPR şi PNTCD, pentru alegerile locale din 2012.

Liderii celorlalte partide spun că nu au organizat nicio acţiune de 1 Mai.

Liderul social-democraţilor hunedoreni, Laurenţiu Nistor, a spus că PSD nu va da mici şi bere, dar că reprezentanţii partidului vor fi prezenţi în zonele de agrement din municipiile Hunedoara şi Deva, unde oamenii merg în fiecare an la iarbă verde.

"Mergem, ca orice om, printre oameni. Nu dăm nici mici, nici bere. Nu dăm nimic. Nu cumpărăm voturi", a spus Laurenţiu Nistor.

La rândul său, liderul liberalilor din judeţul Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, va merge cu colegii de partid în aceleaşi zone de agrement în care vor ajunge social-democraţii.

"Urcăm la Ciupercă (zona de agrement din municipiul Hunedoara), dar acolo se adună oamenii în mod voluntar de 1 Mai. Nu-i ducem noi acolo, noi mergem şi noi, ca orice alt hunedorean. Nu le dăm nimic", a spus Mircea Ioan Moloţ.

PDL Hunedoara nu are programată vreo acţiune pentru ziua de 1 Mai, dar reprezentaţii acestei formaţiuni politice vor sărbători alături de cei de la Deva la acţiunea organizată în Pădurea Bejan.

În Arad, PDL pregăteşte pentru 1 Mai mii de porţii de tocăniţă, tricouri şi şepci la petreceri câmpeneşti.

PDL Arad a programat serbări câmpeneşti în cartiere şi colegii, la care vor fi prezenţi liderii locali ai partidului, parlamentari şi candidaţi la alegerile locale.
Preşedintele organizaţiei municipale de femei a PDL Arad, Geanina Pistru, care este şi viceprimar al oraşului, s-a ocupat de organizarea petrecerilor şi a declarat că vor fi servite arădenilor câteva mii de porţii de tocăniţă făcută la ceaun.

"Vom avea aproximativ 500 de porţii de tocăniţă în fiecare cartier. În funcţie de cum putem să ne organizăm, vom mai oferi şi mititei celor care vin alături de noi. Noi sperăm să ne adunăm vreo 3.000 de oameni", a declarat Pistru.

Conform sursei citate, au fost realizate şi sute de tricouri şi şepci verzi cu sigla Mişcării Creştin Liberale, sub care vor candida reprezentanţii PDL Arad în judeţ. Alianţa este formată în Arad de PDL şi PER.

Cele mai mari petreceri vor fi organizate la Pădurea Ceala, în cartierul Micălaca - pe malul Mureşului şi în cartierul Aradul Nou, la locul de picnic numit Port Arthur, locuri în care în mod tradiţional se adună cei mai mulţi arădeni de 1 Mai.

Anul trecut, la petrecerile similare organizate de PDL au participat peste 2.000 de arădeni, fiind servite gratuit tot atâtea porţii de tocăniţă, dar şi 6.000 de mititei, sute de litri de suc şi bere.

De asemenea, PSD Arad a anunţat că va organiza "ieşiri la iarbă verde", însă liderul judeţean, Dorel Căprar, s-a ferit să spună dacă vor fi oferite gratuit gustări arădenilor care se alătură membrilor partidului.

Surse din rândul organizaţiei afirmă însă că vor fi petreceri în toate colegiile şi în cartierele din municipiu, la care sunt aşteptate mii de persoane pentru a primi gratuit mititei şi bere.

"În cartierele unde nu avem parc pentru grătare vom organiza petreceri în grădinile unor membri de partid şi îi invităm pe toţi vecinii care vor să ni se alăture. Vom avea mititei, bere, peşte şi muzică", a spus sursa citată.

PSD va organiza şi o întâlnire cu tinerii din partid în staţiunea Moneasa, unde vor fi discutate problemele privind viitoarea campanie electorală, urmând ca la final să aibă loc o petrecere câmpenească.

În alte judeţe, reprezentanţii principalelor partide afirmă fie că nu organizează acţiuni de 1 Mai, fie că deocamdată nu au decis ce vor face.

În Bihor, de exemplu, nicio formaţiune politică sau instituţie publică nu a organizat sărbătorirea zilei de 1 Mai. Până în 2008, organizau petreceri într-un parc central din Oradea doar liderii PDL.

Aceştia închiriau Parcul Bălcescu pentru ziua de 1 Mai, uneori şi pentru cea de 2 Mai, când aici se vindeau mititei, frigărui şi bere, iar orădenii puteau urmări spectacole de muzică populară şi de dansuri moderne susţinute de formaţii ale Ansamblului Profesionist "Crişana", al Consiliului Judeţean.

Preşedintele PDL Bihor, Ionel Avrigeanu, spune că anul acesta partidul nu va organiza nicio acţiune de acest fel. De asemenea, liderii celorlalte partide bihorene spun că nu s-au gândit să organizeze sau să finanţeze asemenea activităţi.

Mihaela Grădinaru, Marian Buga, Ramona Roşulescu, corespondenti@mediafax.ro

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Braşov -PSD dă mici, PER împarte trofee;Deva - primarul face serbări;Arad - tocăniţă de la PDL.
 Vizualizări articol: 424 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Braşov -PSD dă mici, PER împarte trofee;Deva - primarul face serbări;Arad - tocăniţă de la PDL0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei