Google
 
joi, 5 ian 2012 - Anul XVII, nr. 2 (4907)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,779 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3101 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Iulius Mall Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video

De Bobotează, fetele îşi visează alesul, iar bărbaţii se întrec să scoată crucea din apă

Joi, 5 Ianuarie 2012 (17:16:31)

Sărbătoarea Botezului Domnului cuprinde, pe lângă sfinţirea apei, o serie de credinţe populare şi obiceiuri, printre care spectaculoasa întrecere înot a bărbaţilor care încearcă să scoată din apă o cruce aruncată de preot şi cel practicat de fetele care pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul.

Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii lui Iisus Hristos.

Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici.

La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun. Astfel, în unele zone se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri despre noul an.

În ziua de 6 ianuarie, în biserici se săvârşeşte slujba de sfinţire a agheasmei mari. Biserica Ortodoxă Română îi sfătuieşte pe credincioşi să păstreze agheasma într-un vas curat şi la loc de cinste şi să guste din ea pe nemâncate şi cu multă cuviinţă în zilele de ajunare şi de post sau cu ocazia marilor sărbători, dupa ce vin de la biserică. De asemenea, se obişnuieşte ca oamenii să bea din agheasma mare timp de opt zile consecutiv, din ajunul Bobotezei până la încheierea Praznicului, adică până la 13 ianuarie, după care apa sfinţită se poate lua numai după spovedanie.

La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca crucea. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.

Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul ţării femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplator pe drum, îi luau cu forţa la râu, ameninţându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.

Se spune că în noaptea de Bobotează tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o bucăţică de busuioc şi pun busuioc sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.

De asemenea, potrivit tradiţiei, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se aşază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de "burechiuşe" sau "urechiuşele babei" (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac.

Nimeni nu se atinge de bucate până nu soseşte preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinţi masa. "Chiralesa" provine din neo-greacă şi înseamnă "Doamne, miluieşte!". Exista credinţa că, strigând "Chiralesa", oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie). După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi protejate de boli şi a fi fertile.

Se crede că, dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.

Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.

De Sfântul Ioan Botezatorul (7 ianuarie) există un alt obicei, numit "Udatul Ionilor", întâlnit mai ales în Transilvania şi Bucovina. În Bucovina, la porţile tuturor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar aceştia dau o petrecere cu lăutari. Mai mult, în Transilvania cei care poartă acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu, unde sunt botezaţi sau purificaţi.

Catolicii din Occident celebrează pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizează Anunţarea naşterii lui Hristos Păstorilor şi Regilor Magi. Povestea Regilor Magi este un amestec de fapte reale şi legende, iar tradiţia a confundat nu de puţine ori Păstorii cu Regii Magi.

În Franţa, cu această ocazie se serveşte un fel de plăcintă numită "la galette des rois", care, pe vremuri, era împărţită în tot atâtea felii câţi comeseni erau, plus una. Felia suplimentară, denumită "a Bunului Dumnezeu" sau "a Fecioarei", era oferită primului sărac care apărea în faţa familiei.

De asemenea, nu puţine sunt ţările în care cadourile pentru copii sunt aduse nu de Moş Crăciun, ci de Regii Magi. În Spania sau în unele regiuni din Italia, copiii îşi aşteaptă darurile în 6 ianuarie, zi dedicată petrecerii.

În Belgia şi în Olanda, există, de asemenea, tradiţia preparării unui desert cu cremă de migdale, similar celui preparat în Franţa. Cel mai tânăr dintre membrii familiei se ascunde sub masă pentru a alege feliile pentru fiecare, iar cel desemnat regele zilei îşi alege o regină. În timpul acestei zile, copiii străbat străzile intonând cântecul stelei şi intră în case pentru a primi mandarine şi bomboane, tradiţie pe cale de dispariţie în Belgia, dar păstrată încă în regiunile de provincie flamande.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului De Bobotează, fetele îşi visează alesul, iar bărbaţii se întrec să scoată crucea din apă.
 Vizualizări articol: 519 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
De Bobotează, fetele îşi visează alesul, iar bărbaţii se întrec să scoată crucea din apă5.051

Shopping City Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Optik Tataru - Cabinete Oftalmologice in Suceava
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei