Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 6 mai 2011 - Anul XVI, nr. 105 (4703)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Boc: Antonescu şi Ponta au devenit copii fidele ale lui Corneliu Vadim Tudor

Vineri, 6 Mai 2011 (18:15:58)

Liderul PDL, Emil Boc, afirmă că partidul a rămas singura formaţiune de dreapta pe scena politică românească, întrucât "PNL nu mai poate revendica dreapta, pentru că a fost înfiat de Iliescu şi Ponta", iar Victor Ponta şi Crin Antonescu "au devenit copii fidele ale lui Corneliu Vadim Tudor".

Emil Boc a declarat, vineri, că la întâlnirea cu membrii filialei PDL din Mureş, unde şi-a prezentat moţiunea "România dreaptă. România puternică", le-a expus acestora "argumentele" pentru care la Convenţia Naţională trebuie să se realizeze "o soluţie câştigătoare pentru PDL, o soluţie câştigătoare pentru România", transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a susţinut că partidul său a rămas singura formaţiune de dreapta pe scena politică românească, întrucât "PNL nu mai poate revendica dreapta, pentru că a fost înfiat de Iliescu şi Ponta".

"Am subliniat un aspect foarte important, şi anume moţiunea pe care o propun vizează consolidarea Partidului Democrat Liberal ca partid de dreapta, singura formaţiune de dreapta pe scena politică românească. Apele s-au separat în politica românească, avem pe partea stângă Alianţa Socialistă PSD-PNL şi avem pe partea dreaptă Partidul Democrat Liberal. Prin ceea ce am făcut ca partid la guvernare nu am făcut decât să consolidăm profilul de dreapta a PDL, iar moţiunea pe care o propun vine să întărească acest lucru. Am îndreptat România în raport cu greşelile trecutului, promovăm o Românie dreaptă, o Românie puternică şi, cu alte cuvinte, singura formaţiune de dreapta din România, Partidul Democrat Liberal. În acest moment, PNL-ul nu mai poate revendica dreapta, pentru că el a fost înfiat de Iliescu şi Ponta şi nu mai are nimic în comun cu politica românească de dreapta", a afirmat Boc.

El a spus că a remarcat "îndârjirea" cu care liderii opoziţiei - Victor Ponta şi Crin Antonescu - "recurg la invective, la jigniri şi la atacuri suburbane".

"În momentul de faţă, după părerea mea, Antonescu şi Ponta au devenit copii fidele ale lui Corneliu Vadim Tudor şi promovează un asemenea mod de a face politică, un asemenea mod care nu are nimic în comun cu ceea ce înseamnă o Românie europeană, aşa cum de multe ori se revendică cei doi lideri politici", a spus el.

Boc a adăugat că are încredere în victoria echipei PDL pe care o conduce, subliniind că, de când el este preşedinte, "echipa PDL a câştigat", în replică la declaraţiile contracandidatului său Vasile Blaga, care susţinea că el va câştiga preşedinţia PDL.

"Eu am încredere în victoria echipei PDL. Aşa cum am făcut în ultimii ani de când conduc PDL, echipa PDL a câştigat. Echipa PDL va câştiga şi în 15 mai, evident echipa pe care o conduc eu. Singurul care selectează este cel care vine la Congres şi votează. Altă selecţie nu există în PDL decât criteriul votului, al democraţiei, al dezbaterii şi al deciziei celor care participă la vot, fiind o competiţie deschisă, valabilă într-un partid democratic", a spus Emil Boc.

Acesta a refuzat să comenteze acţiunea liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, care l-a reclamat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru "genocid".

Pe de altă parte, el a precizat că partenerul PDL de guvernare "este şi va rămâne UDMR", întrebat fiind despre cererea de înregistrare a Partidului Popular Maghiar din Transilvania, făcută de Toro T. Tibor.

"Nu am cunoştinţă de un alt partid, partidul cu care noi colaborăm, avem parteneriat, suntem la guvernare, este UDMR, cu care vom colabora şi vom continua guvernarea şi după 2012", a conchis Boc. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Boc: Antonescu şi Ponta au devenit copii fidele ale lui Corneliu Vadim Tudor.
 Vizualizări articol: 1784 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Boc: Antonescu şi Ponta au devenit copii fidele ale lui Corneliu Vadim Tudor0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei