Lucian AVRAMESCU

Tărăboi mare! Să vezi şi să nu crezi! Candidatul la şefia partidului la putere, domnul Emil Boc, întâmplător şi şef în funcţie al acestei formaţiuni celebre prin mutarea doctrinei de pe un crac al nădragilor pe altul, pleacă de acasă cu o maşină (o maşină e un fel de a zice, că maşina premierului e de fapt o coloană de maşini) şi ajunge la destinaţie cu alta. Pleacă în Merţan din Bucureşti, iar în Cucuieţii din Deal se dă jos dintr-un microbuz din cele cu care fac naveta puţinii cucuieţeni care mai au slujbă. E Boc iluzionist, fachir, prestidigitator de cai putere? S-a preschimbat premierul în Samanta? Dacă pleacă mâine cu avionul la Cluj, îl vedem toţi îmbarcându-se, sub privirile unsuroase ale suitei, iar la aterizare descalecă – na-ţi-o bună că ţi-am dres-o - o mătură? De ce n-ar călări în fond oamenii puterii, pentru a se menţine la butoanele cu gologani, şi o mătură? Oricum ar fi cea mai neînsemnată jonglerie din şirul nesfârşit de panglici scoase pe nas cu care prostesc plebea.

Un prieten, cu memoria actelor politice mai puţin uzată, care nu s-a plictisit să-i tot urmărească pe ăştia făcând măgării, mă atenţionează că Boc nu face altceva decât să copieze, în tot şi toate, reţetele lui Băsescu. Reţetele, fireşte, care te ţin cocoţat la putere. Place poporului să te vadă într-un Logan sau Dacia, mă rog, cum s-o mai fi chemând, într-o trăncăneaţă populară din cele cu care umblă şi nea Gigel? Place. Atunci să-i dăm ce-i place. Ştii, zice amicul, cum se suia Băsescu în maşina prezidenţială la Bucureşti, iar cu câteva sute de metri înainte de a da ochii cu presa, la Snagov, o schimba în pădure, uşuia sepepiştii şi trecea modest pe lângă camerele de luat vederi la volan, în pulovăr, cocârjat de grijile ţării? Păi e în stare Boc să inventeze o asemenea reţetă? Nu. El o copiază de la cel al cărui argat e. Chestia cu microbuzul e copia palidă a unui fel de mâncare propagandistică băsesciană. Boc nu face altceva decât să ia urmele pneurilor lui Băsescu.

Şi reţeta asta nu-i unică. Minciuna rostită apăsat de Băsescu, cu ieşirea sau eventual intrarea în criză sau recesiune, e reluată, ceva mai piţigăiat, de Boc. Umblă Băsescu (unde sunt băile de mulţime de altădată?) cu fes la o paranghelie, gata şi Boc cu gestul de nuntaş al trântirii pălăriei de pământ, mama ei de pălărie. Încearcă, uneori cam împleticit, paşii de nunească Băsescu? Hopa şi Boc într-un număr individual de bătută pe cizme şi genunchi, că aşa-i jocul în Ardeal. Ardealul ăla pe care îl regionalizează cuplul Băsescu-Boc, sub rigla magică a partenerilor de la Budapesta, încât pruncul geografic dă tot mai tare în asemănări cu Dictatul de la Viena, de parcă Hitler ar face copii şi mort.

Nu, zău, ne-am supărat degeaba pe Boc. El nu-i decât copia, elevul din ultima bancă, mereu dispus să ciordească ceva din ăi care sunt în graţiile profesorului, mic în inventivitate, spornic însă la gura care turuie fără ostenire. Să lăsăm în uitare copia şi să ne învrednicim cu originalul, inepuizabil în sporirea zestrei naţionale de merdenele şi minciuni politice. Acolo e de văzut prin ce fundătură ne mai îndeasă. Încă n-am văzut, zic unii, popoul întreg dezvelit al dezastrului.