2007 în Educaţie: Doi miniştri şi un pachet de legi pentru tot învăţământul, în acord cu vremurile

Anul 2007 a adus la conducerea educaţiei doi miniştri, un democrat care nu şi-a dorit niciodată această funcţie dar a acceptat-o obligat de partid şi un liberal care se crede potrivit pentru acest post, ambii nădăjduind însă un singur lucru: să reunească legile într-o filosofie potrivită vremurilor.
  Pachetul de legi privind educaţia a fost lansat spre dezbatere publică în 17 decembrie, cu patru luni mai târziu decât fusese anunţat. Rămâne de văzut în ce măsură noile legi ale învăţământului vor reuşi să europenizeze şcoala românească, marcată profund de modelul sovietic.

Ministrul democrat Mihail Hărdău a avut parte de un mandat plin de convulsii: sustragerea unui set cu subiecte pentru testele naţionale, subiecte de la bacalaureat vândute în piaţa publică, acţiuni de protest din partea sindicatelor şi a studenţilor. Hărdău a fost convins că a manageriat foarte bine incidentele de la examenele naţionale, „nemarşând la jocuri de interese”. În plus, aceste incidente l-au ajutat să descopere existenţa unei mafii în educaţie. A fost primul ministru care a vorbit despre monopolul asupra olimipadelor şcolare, despre cel al editurilor, despre sistemul păgubos al meditaţiilor. Dar atât. Mai mult nu a putut face, întrucât s-a temut. "Nu am imunitate şi nu pot vorbi", spunea Hărdău. Iar lucrurile au rămas la fel ca la preluarea mandatului.

„Pe tot parcursul celor 511 zile am avut proteste artifical create şi consider că o schimbare de mentalitate la nivelul corpului profesoral se va produce în timp, iar performanţa şi corectitudinea îşi vor găsi locul firesc în educaţie", a spus fostul ministru la şedinţa de sfârşit de mandat.

El a reuşit să schimbe metodologia de examen, iar subiectele să fie transmise electronic. Mai mult, postarea tuturor subiectelor pe site-ul Ministerului Educaţiei şi Cercetării constituie o premieră, până atunci fiind posibilă doar accesarea subiectelor pentru probele orale de bacalaureat. Hărdău a iniţiat tezele cu subiect unic, cu gândul de a reunţa la testele naţionale apreciate ca fiind prea stresante pentru un copil de 14 ani, menţinând însă evaluările naţionale. „Vreau ca, din 2007, examenele naţionale să intre în normalitate şi să devină teste profesionale. Trebuie să depăşim nivelul de ipocrizie şi imoralitate de acum'', declara Hărdău.

El a deschis calea investiţiilor în cele peste 4.500 de unităţi de învăţământ cuprinse în planul naţional , dublarea costurilor pentru fiecare elev, dar şi creşterea cheltuielilor de 2,7 ori pentru fiecare student. De asemenea, au fost alocate fonduri pentru dotări: laboratoare, carte şcolară, material sportiv, hărţi şi material didactic.

"Am avut şansa ca, în timpul mandatului meu, Guvernul să fie eficient, ceea ce a făcut posibilă alocarea suplimentară a 1,1 miliarde euro pentru educaţie, sumă care nu poate fi contestată de nimeni", afirma Hărdău.

Tot ca un succes a fost apreciată, de demnitar, achiziţionarea a 679 de microbuze şcolare.

"Am obţinut în 2007 cel mai mare buget - 5,2 la sută din PIB, la care se adaugă 0,5 la sută din PIB pentru cercetare. Creşterea investiţională a fost de 1,6 ori mai mare faţă de 2005. Faţă de 2004 comparaţia nu-şi are sensul întrucât a fost de peste 20 de ori mai mare. Toate învinuirile şi jignirile care mi s-au adus de diferite personaje care se vor pierde în neant în micimea lor, le trec cu vederea, le voi acorda atenţia pe care o merită. Unul dintre cele mai mari pericole pentru un ministru îl reprezintă voluntarii şi atotştiutorii. Ei se pricep la toate şi au mereu toate soluţiile în mânecă'', spunea Hărdău la sfârşitul celor 511 zile de mandat.

El a atenţionat totuşi asupra faptului că realizarea proiectelor cu finanţare europeană reprezintă şansa învăţământului românesc de a intra în Uniunea Europeană fără probleme şi că România, ca membru al Uniunii Europene, trebuie să facă faţă tuturor cerinţelor de calitate şi competitivitate în educaţie şi cercetare. Pentru calitate, şcoala românescă trebuie reformată din temelii, considera el.

Hărdău a criticat faptul că există judeţe în care din listele de investiţii pe anul 2007 pentru obiective noi, consolidări, reabilitări şi reparaţii capitale, "transpar influenţele criteriilor politice". Un exemplu în acest sens ar fi fost judeţul Bacău, unde fondurile au fost distribuite administraţiilor locale în funcţie de afinităţi politice.

De asemenea, strategia MECT viza, la vremea lui Hărdău, realizarea unui învăţământ descentralizat, în care deciziile privind calibrarea reţelei şcolare să fie luate în cunoştinţă de cauză şi cât mai aproape de beneficiarii sistemului de educaţie. "Şcoala trebuie să-l pună în centru pe elev şi nu pe profesor. Programele şcolare reduse, întrucât profesorii îşi măresc normele prin cumul, iar elevul este întotdeauna pe ultimul loc. Ministerul are mulţi angajaţi care vin şi pleacă după bunul plac întrucât ei mai au şi alte locul de muncă. Vreau să am în serviciile Ministerului Educaţiei şi Cercetării angajaţi proprii, pe care să îi pot folosi la capacitate maximă de dimineaţă şi până se încheie programul şi nu profesori pe care nu-i pot găsi niciodată când am nevoie", a mai spus Hărdău.

Ministrul a criticat şi lipsa de consecvenţă a unor lideri sindicali, dispuşi să treacă uşor dintr-o parte în alta, de la un partid la altul, în funcţie de interese.

"Constat totuşi că, la fiecare hotărâre care înseamnă un pas înainte în reforma învăţământului, unii lideri sindicali care au promis susţinere pentru ca sistemul să se schimbe cât mai repede şi în interesul elevul dau înapoi şi îmi critică deciziile", acuza demnitarul.

Ministrul democrat a anunţat un program amplu pentru rezolvarea crizei locurilor în grădiniţele, în virtutea faptului că educaţia timpurie şi învăţământul preşcolar de calitate sunt obiective strategice pentru şcoala românească.

Hărdău îşi încheia mandatul la începutul lunii aprilie cu un mesaj ferm: "Nu am marşat la jocurile de interese, sunt mândru de cum mi-am făcut datoria şi mă întorc cu fruntea sus la catedră''.

Noul ministru, liberalul Cristian Adomniţei, tocmai se pregătea să ocupe, în aprilie, pentru a doua oară, funcţia de şef al tinerilor PNL, când a fost propus la conducerea învăţământului românesc.

Ambiţios, venit din afara sistemului, fiind inginer constructor, a înţeles repede cum merg treburile şi, mai ales, a continuat ceea ce începuse Hărdău.

"Deşi sunt reprezentantul unui partid politic, în Guvern şi în Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului voi aplica politica şcolii, siguranţa copiilor României. Nu pot iniţia o reformă pentru că mandatul meu este scurt. Voi fi un ministru activ. Sunt tânăr, am multă energie şi mult entuziasm. Vreau ca pachetul de legi privind învăţământul să fie discutat şi înţeles de partenerii de dialog, parlamentari, sindicate, profesori, elevi şi părinţi. Nu sunt adeptul deciziei bruşte, luate «pe picior», ci numai în urma unui dialog cu toţi factorii implicaţi. Voi lupta cu glas scăzut, dar ferm pentru a obţine şase la sută din PIB. Adversarii mei vor fi adversarii sistemului. Legea învăţământului este obosită şi perimată, de aceea trebuie înlocuită rapid cu un cadru legislativ modern şi flexibil", spunea Adomniţei la preluarea mandatului, adăugând totodată că lipseşte o strategie adaptată anului 2007 pentru educaţie.

După ce "s-a aşezat" în minister şi a înţeles cum merg lucrurile, Adomniţei a spus că nu pleacă de la o situaţie proastă şi că va continua politica educaţională asumată, chiar dacă el este "aripa tânără".

Prima surpriză neplăcută la preluarea mandatului a fost lipsa contractelor colective de muncă. Apoi, a doua a fost când nimeni nu i-a putut răspunde la întrebarea "când va fi conectată la internet ultima şcoală". "Nimeni nu s-a ostenit să-mi dea un răspuns la această întrebare. Sintagma «egalitatea şanselor la educaţie» era doar vorbe frumoase. De fapt, sistemul m-a copleşit cu o strategie întreagă de vorbe frumoase. Mi-au fost prezentate pagini întregi de obiective stabilite, dar nicio măsură concretă. Niun termen pentru finalizarea lucrărilor. Sunt multe pagini cu umplutură în acele planuri", declara ministrul.

Şi de atunci a început "lupta cu angajaţii" pentru stabilirea unor obiective clare, cu termene precise. Unul dintre obiective viza conectarea, până cel târziu în 2009, a tuturor şcolilor din România la internet, în 2007 fiind programate 8.638 de şcoli coordonatoare. Restul de 15.000 de şcoli subordonate (doar o sută au conxiune prin cablu) vor fi conectate la internet în etapa a doua. "Vom face un proiect european de aproximativ 20-40 milioane de euro. Dacă ne ţinem de treabă, în 2009 toate şcolile vor avea internet. Ceea ce m-a surprins este că nimeni nu muncea să aibă internet", a mai spus ministrul.

O altă situaţie neplăcută era aceea că nimeni nu avea habar dacă descentralizarea în învăţământ aduce României "un lucru bun sau o nenorocire".

"Mă deranjează extraordinar lipsa de activitate şi de iniţiativă. Constat că nu se acţionează decât la ordinul ministrului. Cine nu este capabil, să plece. Nimeni nu-mi poate spune dacă este bine sau nu să descentralizăm activitatea financiară. Veau să dau educaţie de calitate elevilor, şcolile bune, mai căutate de părinţi şi de elevi, vor primi bani mai mulţi şi astfel le vor prelua pe cele slabe", spunea, în mai, Cristian Adomniţei.

Foarte repede după preluarea mandatului, Adomniţei i-a invitat pe reprezentanţii MECT, cei ai sindicatelor, ai comunităţii academice să continue dezbaterile privind noul pachet de legi. Astfel că grupul de lucru a fost trimis toată vara ba la munte, ba la mare, sau în diverse staţiuni, cât mai departe de Capitală.

"Chiar de ar fi să-i închid o săptămână în munţi pe toţi cei implicaţi în finalizarea legilor, la 1 septembrie trebuie să avem legile învăţământului gata. Mi-am propus trei obiective pentru 2007, iar cel privind aprobarea noului pachet legislativ care să reglementeze lucrurile în învăţământul preuniversitar, cel universitar şi al statutului personalului din învăţământ este prioritar. Dacă depăşim acest termen, din punctul meu de vedere, cei care nu reuşesc să se încadreze sunt lipsiţi ori de bună credinţă ori de bunăvoinţă pentru că nu e firesc să ai alte preocupări decât să-ţi construieşti cadrul legal pe baza căruia să-ţi desfăşori activitatea. Vreau să ne prindă 1 ianuarie 2008 cu un nou pachet legislativ şi apoi va urma renegocierea contractului colectiv de muncă pe baza noului pachet legislativ, care sper că se va întâmpa în paralel sau cel mai târziu la începutul anului viitor”, afirma optimist ministrul.

În final, legile au fost gata în octombrie, dar supuse dezbaterii publice în decembrie. Un set de legi, criticat pe alocuri sau adoptat fără rezerve, este recunoscut la unison ca un cadru legal necesar.

Statisticile din 2007 arată bine. Salariile cadrelor didactice au crescut de trei ori din 2004 până în 2007, adică cu 50,6 % pentru profesorii univeristari şi 101,8 % conferenţiari, lectori, asistenţi, preparatori şi cu 89 % pentru cadrele didactice cu grad I, iar pentru celelalte categorii de personal didactic cu 79,%. În 2007 au fost alocaţi 144.243 mii lei, pentru dotarea a 7.124 unităţi şcolare, iar în 2008, 150.117 mii lei, pentru dotarea a 7.420 unităţi şcolare. Continuă, de asemenea, procesul de informatizare a unităţilor de învăţământ şi cercetare, crearea unor unor şcoli de arte şi meserii pilot:pentru care în 2007 au fost alocaţi 157.162 mii lei, (pentru crearea a 96 de unităţi - 72.400 beneficiari), crearea a 138 de unităţi - 100.800 beneficiari; Asigurarea de unităţi sanitare pentru unităţile de învăţământ din mediul rural este un obiectiv major în condiţiile în care 5500 de unităţi nu au primit autorizaţie sanitară pentru că nu au reţea de apă potabilă şi canalizare. De aceea în 2008 vor fi alocaţi 370.000 mii lei pentru dotarea a 2.911 unităţi. La capitolul construiri şi reabilitări grădiniţe, MECT a alocat în 2007: 285.464 mii lei, pentru 1.191 unităţi, iar în 2008: 450.000 mii lei pentru 1.726 unităţi, a aconchis demnitarul.

Tot în 2007, Adomniţei a dezvoltat un program bine primit de românii din emigraţie şi anume cursuri opţionale de limbă, cultură şi civilizaţie română în şcolile din Italia, şi Spania pentru elevi români, în care predau cu prioritate profesori români stabiliţi în respectivele state. Interesant că de aceste cursuri au fost atraşi şi profesori de altă naţionalitate decât română.

Totuşi, la jumătatea anului, în vară, pe când "greii sistemului" lucrau la noul pachet de legi, preşedintele Traian Băsescu a anunţat lansarea unui raport despre educaţie, realizat de comisia de învăţământ de la Cotroceni, condusă de primul ministru al educaţiei din Guvernul Tăriceanu, Mircea Miclea.

Preşedintele anunţa atunci că în România sunt universităţi care eliberează doctorate pe bandă rulantă, "ca într-o secţie de uzină, în locul excelenţei şi al inovaţiei fiind astfel cultivate mediocritatea şi compilaţia".

Şeful statului avea şi o soluţie pentru problemele sistemului românesc de învăţământ şi anume, "diferenţierea sistemului şi concentrarea resurselor". În acest context, el a amintit că, potrivit raportului, în SUA doar 3% din cele 4.000 de universităţi au statut de centre de cercetare intensivă, doar 13% acordă doctorate şi în doar 50 dintre acestea sunt elaborate şi susţinute peste 50% din tezele de doctorat.

"La noi toată lumea produce doctorate. Sunt unele universităţi care eliberează doctorate pe bandă rulantă, ca într-o secţie de uzină. În locul excelenţei şi a inovaţiei sunt cultivate astfel mediocritatea şi compilaţia", a spus Băsescu. El a "apăsat pedala" pe "însemnătatea deosebită a educaţiei timpurii".

Băsescu a spus că experţii susţin că educaţia timpurie ar trebui să devină un bun public şi să beneficieze de o atenţie specială prin formarea în universităţi a unor specialişti în gestionarea problemelor specifice grupei de vârstă 0-6 ani.

"Această vârstă trebuie să devină o vârstă a educaţiei. Nu ne mai putem mulţumi cu un sistem de creşe şi grădiniţe care asigură un soi de veghe asupra copilului, fără a-i stimula competenţele şi cultiva talentele. Copiii nu trebuie păziţi, ei trebuie educaţi", a spus Traian Băsescu.

Potrivit acestuia, cheia rezolvării problemelor sistemului de învăţământ este regândirea sa în ansamblu şi mai ales descentralizarea instituţională şi financiară. Ideile semnalate de preşedinte sunt curpinse în pachetul de legi, iar educaţia timpurie este unul dintre proiectele la care Adomniţei pare să ţină foate mult. Pachetul legislativ, ce-şi aşteaptă rezultatul dezbaterii publice şi apoi al Parlamentului, vizează Legea învăţământului preuniversitar, Legea învăţământului superior şi Statutul personalului didactic.

Legea învăţământului preuniveristar vizează o nouă structură a acestuia, făcând menţiunea că învăţământul obligatoriu se va extinde de la zece la 13 ani, începând cu educaţia timpurie.

Structura învăţământului preuniversitar cuprinde educaţia timpurie - care se împarte în ante-preşcolară (0-3 ani), învăţământ preşcolar - cu cele trei grupe (3-6 ani), primar - cinci clase structurate în clase pregătitoare şi clasele I-IV, gimnazial - care este secundar inferior şi cuprinde cinci clase, respectiv V-IX, liceal - care este secundar superior şi care cuprinde trei sau patru clase, respectiv a X-a XII/XIII, cu menţiunea că educaţia profesională face parte din învăţământul liceal, filiera tehnologică. Ultimul este învăţământul terţiar non-universitar, care cuprinde învăţământul postliceal cu - una-trei clase.

Extinderea învăţământului obligatoriu va reduce rata abandonului, întrucât cei mai mulţi copii părăseau şcoala la 14 ani, după terminarea clasei a VIII-a.

Conducerea şcolii trebuie să devină atractivă şi competitivă, iar şcolile îşi vor putea organiza propria admitere.

Inspectoratelor şcolare vor deveni direcţii judeţene pentru învăţământul şcolar, acestea fiind instituţii descentralizate în subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

De asemenea, finanţarea în învăţământul preuniversitar va fi pentru prima dată pe elev.

Învăţământul superior trebuie să fie deschis pe piaţa europeană, astfel încât să existe posibilitatea ca tot mai mulţi tineri străini să vină să înveţe în România.

Autonomia universitară trebuie să fie puternică, iar fiecare universitate să-şi creeze propriile reguli, în funcţie de propriile nevoi, care vor fi trecute în Carta universitară ce trebuie avizată de către MEdC.

Prin noua lege a învăţământului superior, se desfiinţează monopolul familial asupra universităţii. Astfel, orice personalitate care ocupă o funcţie de conducere într-o universitate nu mai poate avea o rudă - mergând până la gradul IV - care să deţină o funcţie de conducere în aceeaşi instituţie.

Va fi desfiinţată funcţia de preparator, rămânând doar cele de asistent, lector, conferenţiar şi profesor. Finanţarea în învăţământul superior va fi făcută pe student şi pe ciclul de studii şi va fi creat un registru unic matricol al studentului, pentru a exista o evidenţă clară a tinerilor cuprinşi în sistem.

Mai mult, legea prevede înfiinţarea unui Consiliu naţional de statistică-prognoză în învăţământ şi o Agenţie de credite pentru studenţi.

Legea privind statutul personalului didactic vizează acordarea gradaţiilor de merit şi salarizare şi primele ce pot fi acordate cadrelor didactice, dar şi crearea în fiecare unitate de învăţământ a unui post de director educativ, care va fi ocupat de un profesor. Unităţile de învăţământ nu trebuie conduse de profesori, ci de manageri, aşa cum se întâmplă şi în alte domenii de activitate, iar aceştia nu trebuie să stea "la ore", ci să se ocupe strict de activitatea şcolii.

De asemenea, au fost operate modificări şi în ceea ce priveşte clasificarea personalului didactic de predare, fiind creat postul de stagiar, apoi definitiv, iar personalul didactic de predare definitiv este titular sau asociat. Profesorii cu performanţe deosebite pot fi plătiţi suplimentar, din fondurile şcolii.

În acelaşi pachet de legi există şi o prevedere expresă privind deontologia, relaţiile amoroase dintre elevi şi profesori fiind interzise.

De starea învăţământului românesc este preocupată declarativ cam toată lumea bună care s-a prins că este de bon ton şi la îndemână să vorbeşti despre Educaţie, ultimul în ordine cronologică fiind preşedintele Traian Băsescu.

Din păcate, în ultimii şaptesprezece ani schimbările din sistem au fost de suprafaţă, atât cât să nu deranjeze marile interese, caracatiţa corupătoare a meditaţiilor sau somnul parlamentarilor.

Şcoala românească rămâne centrată pe învăţarea papagalicească, cu multe lecţii pentru acasă şi pentru vacanţă. Rămâne un teritoriu al contrastelor flagrante. O şcoală în care elevii nu pot performa dacă nu fac meditaţii impuse sau sugerate de profesori. În care editurile se bat pentru a-şi promova manualele şi în care nu întotdeauna câştigă cele mai calificate. Cu note luate corect sau pe pile. Cu examene ce pot fi cumpărate. Cu profesori care copiază la concurs sau care abia dacă ştiu să lucreze la calculator. Cu clădiri de chirpici şi cu latrina în curte, aflate la mare distanţă de clasele copiilor.

La polul opus sunt olimpicii şi profesorii merituoşi, cei care încearcă să schimbe ceva printr-o altfel de mentalitate şi multă muncă. Şcoli echipate la standarde europene, dar şi cu absolvenţi dornici să evadeze într-un învăţământ normal, occidental, pentru că, oricât ar fi de idealişti sunt dezamăgiţi de ce se întâmplă acasă.

Rămâne de văzut în ce măsură legile noi vor putea moderniza învăţământul românesc, vor face din elevi copii normali, nu maşini de reţinut manuale, iar din profesori câte un "Domnul Trandafir".