Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 26 nov 2007 - Anul XII, nr. 282 (3653)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Ponderea leasingul imobiliar va creşte la 12% din totalul pieţei în 2008, faţă de 8% în acest an

Luni, 26 Noiembrie 2007 (17:18:43)

Ponderea leasingului imobiliar în totalul pieţei de profil din România va creşte anul viitor cu patru puncte procentuale la 12%, ca urmare a menţinerii ritmului de dezvoltare a pieţei imobiliare, potrivit datelor Asociaţiei de Leasing şi Servicii Fianciare Nebancare (ALB).

  "Dacă se menţine ritmul de anul trecut, care arată o creştere a ponderii de la 5% în 2006, la 8% în 2007, atunci valoarea contractelor de leasing imobiliar va ajunge la 12% în totalul contractelor care vor fi încheiate anul viitor. Principalele motive ale acestei evoluţii sunt creşterea încrederii în societăţile de leasing care sunt reglementate acum de Banca Naţională a României, precum şi creşterea cererii, pe fondul menţinerii unui ritm susţinut al pieţei imobiliare", a declarat, luni, secretarul general al ALB, Adriana Ahciarliu, la a doua ediţie a Romania Construct Forum, cu tema "Cu ce preţ construim şi vindem în 2008?", organizată de agenţia MEDIAFAX.

În ceea ce priveşte piaţa de leasing, reprezentantul ALB a precizat că valoarea contractelor de leasing va creşte în acest an cu circa 32%, la 4,3 miliarde de euro, menţinând astfel previziunile lansate la începutul anului. Anul trecut piaţa de leasing a înregistrat un avans de peste 60%, ajungând la 3,26 miliarde de euro.

Cu toate acestea nivelul leasingului din România este redus faţă de cel din ţările europene.

"Piaţa de leasing din România reprezintă 2% din totalul leasingului din Europa. Credem însă că această pondere va creşte având în vedere că România face parte din zona Europei Centrale şi de Est, unde se înregistrează cea mai mare creştere din Europa. Această zonă reprezintă 30% din piaţa de leasing din Europa", a precizat Ahciarliu.

În primele şase luni ale anului, valoarea bunurilor finanţate de societăţile de leasing s-a ridicat la 2,17 miliarde de euro, în creştere cu 46% faţă de intervalul similar din 2006, potrivit ALB şi Asociaţiei Societăţilor de Leasing din Romania (ASLR).

Circa 71% din totalul finanţărilor, respectiv 1,473 miliarde euro, au vizat domeniul transporturilor, în timp ce 22% (454 milioane de euro) au reprezentat fonduri pentru echipamente cu scop industrial şi 7% (149 milioane euro) sectorul imobiliar.

În ceea ce priveşte sectorul transporturilor, autoturismele au deţinut o cotă de piaţă de 54%, vehiculele comerciale grele - 24% şi vehiculele comerciale uşoare - 19%.

Totodată, 66% din contractele de leasing pentru echipamente au fost încheiate în domeniul construcţiilor, urmat de sectorul industrial - 20%, echipamente medicale - 7%, echipamente IT şi software - 4% şi utilaje agricole - 3%.

Finanţarea sectorului imobiliar a fost dominată de categoria spaţiilor de birouri clasa A, B şi C, cu 54%, pe poziţia a doua plasându-se clădirile industriale şi comerciale, 34%, în timp ce restul de 12% reprezintă sectorul rezidenţial şi al blocurilor destinate apartamentelor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ponderea leasingul imobiliar va creşte la 12% din totalul pieţei în 2008, faţă de 8% în acest an.
 Vizualizări articol: 400 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ponderea leasingul imobiliar va creşte la 12% din totalul pieţei în 2008, faţă de 8% în acest an0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei