Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 26 nov 2007 - Anul XII, nr. 282 (3653)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

S-a înălţat la ceruri

Părintele arhimandrit Ioanichie Bălan a fost înmormântat la Mănăstirea Sihăstria

Slujba înmormântării a fost oficiată sâmbătă, 24 noiembrie, în biserica mare a mănăstirii de către un sobor de ierarhi, avându-l în frunte pe PS Casian, episcopul Dunării de Jos, care a prezentat un mesaj din partea PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Din soborul de ierarhi au mai făcut parte PS Calinic Botoşăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi PS Ioachim Băcăuanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului. Sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui a fost purtat pentru ultima oară în jurul bisericii mănăstirii, pentru ca apoi să fie condus la locul de îngropare din cimitirul Mănăstirii Sihăstria. În cuvântul rostit la finalul slujbei, PS Casian, episcop al Dunării de Jos, a evocat personalitatea părintelui Ioanichie Bălan: „Parintele Ioanichie a arătat bogăţia dragostei sale venind la mănăstirea noastră de metanie, şi acoperindu-ne cu darul său, mai întâi de toate de a fi un cunoscător nu doar al istoricului mănăstirilor şi nu doar al biografiilor vieţilor de sfinţi, ci ca un trăitor autentic în fiecare obşte şi ca fiu al Mântuitorului şi al Bisericii, căutând în fiecare obşte monahală mai întâi duhul în cea mai curată rânduială bisericească şi în cel mai autentic duh al tradiţiei ortodoxe monahale româneşti, iar pe sfinţi arătându-i nu doar ca pe nişte persoane care au trăit cândva şi care ne-au lăsat doar opera şi icoane, ci arătându-ne pe sfinţi ca o prezenţă vie şi autentică a Mântuitorului, Care este viu şi sfânt în sfinţii Săi”.

La rândul său, PS Ioachim Băcăuanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, a adresat câteva gânduri legate de părintele Ioanichie Balan şi, de asemenea, a transmis un mesaj din partea PS Episcop Eftimie: 'Astăzi este zi de Paşte. Întrucât părintele s-a născut ca fiu spiritual al Episcopiei Romanului, a păstrat o legătură specială cu episcopia şi ierarhii săi. În timpurile cele mai grele, prin editura Episcopiei Romanului, părintele Ioanichie a publicat mai multe cărţi pe care le-a scris în anii trecuţi. Parcă a sfidat regimul ateu comunist şi a dăruit credincioşilor aceste nestemate ale Ortodoxiei româneşti'.

Din partea obştii Mănăstirii Sihăstria a vorbit părintele stareţ Victorin Oanele, care a amintit despre contextul în care a început a predica părintele Ioanichie Balan: 'Având de la Dumnezeu şi darul cuvântului, dar stând în umbra stareţului său - părintele Cleopa, nu îndrăznea să ţină cuvânt de învăţătură credincioşilor până când marele nostru predicator şi duhovnic - părintele Cleopa, cunoscând darul pe care îl avea părintele Ioanichie, la o Sf. Liturghie, deschizând uşile împărăteşti l-a scos forţat în faţa poporului pentru a predica. De atunci nu a încetat să reverse peste cei care îl ascultau din darul pe care îl primise de la Dumnezeu'. Părintele arhimandrit Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria a trecut la cele veşnice în cursul nopţii de miercuri spre joi, la vârsta de 77 de ani.

Cine a fost părintele Ioanichie Bălan?
La vârsta de 19 ani a intrat ca frate în Mănăstirea Sihăstria, unde a fost călugărit şi hirotonit diacon în aprilie 1953. A fost casier, contabil, secretar şi ghid al acestei mănăstiri. În 1992 a fost ridicat la rangul de arhimandrit. Părintele Ioanichie Bălan este autorul mai multor lucrări privitoare la monahismul românesc, dintre care menţionăm cele 12 volume din 'Vieţile Sfinţilor'. Personalitatea părintelui Ioanichie Bălan ne-a fost evocată de către părintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor: 'Ioanichie Bălan, unul dintre cei mai cunoscuţi monahi din Biserica Ortodoxă Română, şi-a început viaţa călugarească în Mănăstirea Sihăstria şi apoi ca duhovnic misionar în Mănăstirea Bistriţa, iar după anul 1990 revenind la mănăstirea de metanie - Sihăstria. În viaţa părintelui Ioanichie Bălan trebuie să vedem grija lui deosebită faţă de monahii de altădată şi Bisericii noastre. Părintele a făcut o lucrare de pionierat în monahismul românesc, el scoţând din vechile cronici şi documente chipuri de monahi îmbunătăţiţi, unii dintre ei cu o pilduitoare viaţă şi cu cuvinte de învăţătură'.

Repere din viaţa părintelui Ioanichie Bălan
Principalele repere din viaţa părintelui Ioanichie Bălan ne-au fost prezentate de către părintele Petru Bălan, secretar al Mănăstirii Sihăstria:
'S-a născut în localitatea Staniţa - judeţul Neamţ, la 10 februarie 1930, fiind al doilea copil din cei nouă ai părinţilor Constantin şi Elena. A urmat şcoala generală în satul natal, după care a studiat la Liceul Comercial din Roman. În anul 1949 a intrat ca vieţuitor în obştea Mănăstirii Sihăstria - judeţul Neamţ, fiind călugărit în anul 1953, având ca frate de călugărie pe PS Epifanie Norocel, episcopul Buzăului şi Vrancei. În 1953 a fost hirotonit în diacon, având diferite ascultări în Mănastirea Sihăstria. În 1971 a fost transferat la Mănăstirea Bistriţa, de lângă Piatra Neamţ, până în anul 1990, când s-a întors la Mănăstirea Sihăstria. Între 1971 - 1975 a făcut Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, lucrarea de licenţă purtând titlul: 'Chipuri de călugări îmbunătăţiţi în mănăstirile nemţene'. A fost cunoscut ca un scriitor prolific, un mare duhovnic, în perioada comunistă scriind foarte multe cărţi, cum ar fi: 'Patericul românesc', 'Vetre de sihăstrie romanească', 'Convorbiri duhovniceşti' (3 vol.) şi multe alte cărţi de folos duhovnicesc'.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! (Trinitas)
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Părintele arhimandrit Ioanichie Bălan a fost înmormântat la Mănăstirea Sihăstria.
 Vizualizări articol: 1295 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Părintele arhimandrit Ioanichie Bălan a fost înmormântat la Mănăstirea Sihăstria0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei