"

De câteva zile, văd şi revăd, pe orice canal TV apuc, imagini cu Dobrin. Majoritatea ni-l arată fentând, fentând şi iar fentând… şi cred că Acolo continuă să o facă, întrucât o dată ajunşi Acolo, suntem datori cumva să ducem cu noi tot ce ştim să facem mai bine. Iar Gicu nu a avut egal la fente: aşa cum balansa el piciorul pe deasupra obiectului de cădeau adversarii ca muştele, parcă hipnotizaţi, nu va putea s-o facă nimeni, în veacul vecilor. Spuneam sâmbătă că am avut fericirea de a sta pe îndelete de vorbă cu Gicu în mai multe rânduri, de fiecare dată cu o bucurie pe care n-am mai avut-o alături de nimeni. Simplul fapt de a putea sta alături de el la o masă este o amintire de neşters. Venea, nu foarte des, la discoteca hotelului Muntenia. A fost singurul fotbalist pe care nu l-am văzut nici beat vreodată, nici să fi deranjat pe cineva măcar cu o vorbă. Când voia să asculte o piesă preferată, n-ar fi început vreodată altfel decât cu „te rog frumos” şi „dacă se poate”. Am spus-o de sute de ori şi o mai zic o dată: a fost unul din oamenii al căror bun simţ te copleşea. Cu atât mai sinistre îmi par, acum când el nu mai este viu (dar este printre noi, cei care ne-am bucurat de simpla lui existenţă), încercările celor care l-au omorât, puţin câte puţin, de a poza nu în ucigaşi, ci în prieteni, chiar apropiaţi. Spuneam ceva despre televiziuni. Ei bine, la una din ele l-am auzit pe Gicu spunând nişte cuvinte absolut memorabile, la fel ca fentele lui de pe gazon: „Unii ziarişti m-au înţeles. Alţii nu. Pe ăştia nici eu nu i-am înţeles, aşa că suntem cumva chit.” Nu Gicule, n-ai să poţi fi chit niciodată cu ăştia. Pentru că şi ei, în meschinăria lor nenorocită, nu se poate să nu fi tresăltat măcar de vreo două (sute?, mii de?) ori la driblingul, pasa ori golul tău care ne-a turnat în suflete, tuturor, fără excepţie, fericirea. Ei ţi-au rămas veşnic datori. Şi nu doar ei, ci, repet, toţi românii, şi nu doar românii. În numele acestei datorii naţionale, îi rog, îi somez chiar pe colegii de breaslă cu acces la arhive, să scoată de unde-or şti răspunsul tău la întrebarea „De ce n-ai jucat în Mexic, Gicule?”, care a fost unul simplu ca fenta, ca viaţa, ca moartea: „N-a vrut Nea Angelo.” Adică un mort. Spre deosebire de tine care, vrea, nu vrea Nea Angelo, eşti şi vei fi viu.

"

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nu suntem chit, Gicule!.

Comentarii