"

Dacă s-ar organiza o competiţie a telespectatorilor de fotbal, am convingerea că m-aş putea număra printre protagonişti, atât la durată (văd meciuri de când a apărut televiziunea, de prin 1957) cât şi la densitate, întrucât week-end-urile le petrec urmărind fotbal peste fotbal (chiar la propriu, având cele două televizoare aşezate unul deasupra celuilalt!) Cu atât mai ciudat este ceea ce mi se întâmplă, cel puţin în privinţa fotbalului românesc: cu cât văd mai mult, cu atât înţeleg mai puţin! Concret: văd meciul, interpretez fazele atât cât poate unul care a jucat vreo 10-11 ani oficial şi care a urmărit fotbal vreo 50 de ani la televizor, iar la urmă trag nişte concluzii, cred eu, justificate de ceea ce s-a petrecut pe teren.  ... Iar apoi vin Ăia (cum care? Toţi!) şi zic cu totul şi cu totul altceva decât mine. Concret: la meciul CFR Cluj – Dinamo, am văzut un arbitru, Tudor, preocupat să nu defavorizeze vreuna din echipe. Dar parcă niţeluş mai mult a avut grijă să-şi apere pielea de o eventuală „răscoală” a spectatorilor, şi aşa inflamaţi numai la vederea lui Dinamo. Drept pentru care, la un gest de o mârlănie fără egal a unui fundaş al CFR-ului (ăla care a tras o palmă istorică unui atacant dinamovist) s-a repezit într-acolo, spre locul faptei. Îi şi vedeam pe clujeni rămânând preţ de aproape o repriză în 10. Aiurea! Arbitrul i-a mustrat (nu părinteşte, că orice tată român i-ar fi tras şuturi fiului capabil de aşa golănie) cumva cordial pe cei doi, apoi a dat fiecăruia câte un „galben”. Poate că-l merita şi dinamovistul, dar cu siguranţă că pentru celălalt nu există în nici un regulament altceva decât „roşu”. Mai târziu, spre final, a luat de bună semnalizarea tuşierului (bolnav psihic?, chior, vândut?) şi a fluierat ofsaid la Dănciulescu care când a plecat în cursă mai avea vreo 5 metri buni până la fundaşul care-l scotea din ofsaid. Iar Tudor, plasat mai bine decât tuşierul, am convingerea că a fost fericit că ăla e tembel şi că poate păstra rezultatul egal din acel moment. Care-i urmarea? Păi, mai către noapte, s-au pus pe înjurat arbitrajul... domnii Mureşan şi Paszkany, şefii lui CFR! Ştiţi că nu mă dau în vânt după Dinamo şi şefii ei. Dar nici măcar Borcea ori Turcu n-au avut vreodată atât tupeu. Ori mi-a scăpat mie ceva, ori m-am prostit. Iar dacă nu, atunci înseamnă că ăştia încearcă să ne ia de proşti.

"

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ceva îmi scapă.

Comentarii