Sâmbătă, pe terenurile de sport din cadrul complexului Comoara Bucovinei (SC Prolisok SRL) din Corlata s-a desfăşurat a IV-a ediţie a Turneului de Rugby „Viorel Lucaci”, o competiţie ce poartă numele căpitanului echipei Steaua Bucureşti, jucător născut şi crescut în comuna Berchişeşti, ce are până acum nu mai puţin de 63 de meciuri jucate la naţionala de seniori a României. Peste 200 de copii şi juniori din judeţele Suceava şi Iaşi au fost prezenţi la ediţia din acest an, ce a avut un total de peste 30 de partide, dintre care câteva au fost de rugby-tag, varianta fără contact fizic, rezervată celor mai mici dintre jucători. Ca şi anul trecut, alături de copii, juniori, profesori, părinţi şi organizator a fost prezent şi cel ce dă numele acestui turneu, Viorel Lucaci, care în 2016 a primit titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Berchişeşti. Organizatorii competiţiei au fixat data celei de-a şasea ediţii pentru weekendul trecut, ştiind programul lui Viorel, ce a avut pauză în Super Ligă şi a putut să ajungă acasă.
„Nu m-am gândit niciodată că se va organiza un turneu cu numele meu, iar prima dată când mi-a zis Andrei Varvaroi am crezut că e o glumă. Dar de la an la an mă bucur că numărul participanţilor este mai mare, iar organizarea este foarte bună. Mă bucur nespus de mult de fiecare dată când vin la acest turneu şi mai ales când vin acasă, aici unde m-am născut şi-am copilărit. Este îmbucurător că aceşti copii sunt dornici de a face sport, iar dacă vor ajunge să facă sport de performanţă, asta va depinde de ei. Pentru a ajunge la performanţă este nevoie de foarte multă muncă, e nevoie să-şi impună obiective de la an la an şi să-şi dorească să reprezinte ţara”, a declarat Viorel Lucaci. Acesta a stat de vorbă cu mai mulţi copii şi juniori, cărora le-a împărtăşit din experienţele sale, inclusiv cum a fost drumul său către performanţele la care a ajuns acum. Mai mult, Viorel i-a încurajat să continue să facă sport şi a făcut fotografii individuale cu o mare parte din micii rugbişti.
Competiţia a început acum şase ani, pe izlazul comunal din Berchişeşti
Prima ediţie a Turneului „Viorel Lucaci” a fost organizată pe izlazul comunal, teren de iarbă pe care au avut loc şi următoarele două ediţii. De acum doi ani, locaţia a fost schimbată, gazdă fiind Complexul Comoara Bucovinei (SC Prolisok SRL) din Corlata, prin amabilitatea managerului Marinel Serdenciuc. De la prima ediţie şi până acum, primarul comunei Berchişeşti, Violeta Țăran, alături de consilierii locali, printre care se află şi iniţiatorul turneului, antrenorul Andrei Varvaroi, a fost trup şi suflet pentru reuşita competiţiei, ce a devenit una de tradiţie pentru rugby-ul din judeţul Suceava şi judeţele învecinate.
„Suntem la cea de-a şasea ediţie a Turneului de rugby <Viorel Lucaci>, o competiţie organizată de Primăria şi Consiliul Local Berchişeşti în parteneriat cu CSȘ Gura Humorului şi Școala Berchişeşti. La finalul competiţiei fiecare copil va primi câte un pacheţel din partea primăriei şi tricouri din partea Fundaţiei Te Aud România şi vreau să-i mulţumesc preşedintei Gabriela Popescu pentru sprijinul pe care ni l-a acordat în acest an. Îmi doresc în mod deosebit ca-n fiecare an să avem posibilitatea de a menţine această tradiţie şi să organizăm acest turneu la cote cât mai înalte. În plus, îmi doresc ca aceşti copii ce practică rugby-ul să ajungă să facă performanţă şi să ajungă campioni.
Primele trei ediţii le-am desfăşurat pe izlazul comunal, copiii au venit cu drag şi mă bucur că sunt foarte mulţi din Berchişeşti care practică rugby-ul. Toţi suntem mândri că Viorel Lucaci este consăteanul nostru şi este alături de noi la acest turneu ce-i poartă numele, mai ales că aceşti copii sunt foarte încântaţi să-l aibă în mijlocul lor”, a explicat primarul comunei Berchişeşti, Violeta Țăran.
Antrenorul Andrei Varvaroi crede că succesul unor astfel de turnee se vede în numărul tot mai mare de copii ce vin să practice rugby-ul
Iniţiatorul şi organizatorul Turneului de rugby „Viorel Lucaci” de la Berchişeşti, antrenorul Andrei Varvaroi, crede că această competiţie, la fel ca şi altele asemănătoare organizate în judeţ, are un rol foarte important în atragerea copiilor spre sport, în special spre rugby, iar acest lucru se vede de câţiva ani încoace.
„Am pornit acest turneu acum şase ani, într-un proiect de promovare a sportului în mediul rural, în Berchişeşti. Am avut un exemplu la Paşcani şi ne-am gândit că putem să ne folosim de imaginea lui Viorel Lucaci, cel ce acum şase ani era deja căpitanul echipei Steaua Bucureşti şi jucător de naţională. Avea format deja un nume la nivel naţional şi niciodată nu şi-a negat originea, ba, din contră, a promovat localitatea Berchişeşti, atât la Steaua, cât şi la naţionala de seniori.
Cred că şi datorită acestui turneu, dar şi tradiţiei rugby-ului în această zonă, noi la CSȘ Gura Humorului avem mai mulţi copii la antrenamente, aproximativ 120 în fiecare săptămână. Aici contribuie şi rezultatele la nivel naţional. Chiar în acest an, dintre toate sporturile de echipă din judeţul Suceava, la nivel de juniori am devenit campioni naţionali. În rugby, noi promovăm în mare măsură şi-n primul rând disciplina şi cum să se comporte în teren şi-n afara acestuia, nu ne gândim să facem jucător de naţională din fiecare copil ce vine la teren”, a explicat antrenorul Andrei Varvaroi, care este şi consilier local la Berchişeşti, director la CSȘ Gura Humorului, dar şi jucător al echipei de seniori CSM Suceava.
La ediţia din acest an au participat echipe de la mai multe şcoli din judeţ, Școala din Râşca – profesor Marcel Creţuleac, Școala Băneşti – Daniel Parascanu şi Vasile Conache, Școala Udeşti şi Clubul Amicii Suceava – Codrin Prorociuc, Ipoteşti – Dan Scolobiuc, Cornu Luncii – Mihai Coca, Berchişeşti – Ionuţ Coca, CSM Suceava – Vasile Conache, LPS-CSȘ Suceava – Dumitru Livadariu şi Codrin Prorociuc, CSȘ Gura Humorului – Andrei Varvaroi, Florin Nistor, Ștefăniţă Rusu şi Mihai Coca, CSȘ Unirea Iaşi – antrenor Gabriel Popa şi Rc Paşcani – antrenor Ioan Hău.