Moarte suspectă

Pescar găsit mort în râul Siret, lângă cortul cu care se instalase pe mal



O partidă de pescuit pusă la cale de patru bărbați din Dorohoi pe malul râului Siret, pe raza satului sucevean Șerbănești, în comuna Zvoriștea, s-a sfârșit tragic pentru unul dintre ei, un pescar în vârstă de 68 de ani fiind găsit înecat în apropiere de cortul cu care se instalase pe mal.
Din cercetările efectuate de polițiști rezultă că sâmbătă seară cei patru bărbați s-au deplasat cu un autoturism pe malul Siretului. Cei patru și-au instalat undițele, după care și-au montat corturile, rămânând peste noapte pe malul apei. A doua zi dimineață, în jur de 5.40, unul dintre pescari a sunat la 112 și a anunțat că l-a găsit pe unul dintre colegii de pescuit în apă, cu fața în jos. Omul a relatat că s-a trezit pentru a fuma o țigară și a mers la cortul vecin pentru a cere o brichetă. În cort nu era însă nimeni, iar în scurt timp bărbatul a făcut descoperirea care l-a șocat.
La fața locului a ajuns o ambulanță, cu echipaj medical. Vasile A., în vârstă de 68 de ani, din Dorohoi, a fost scos din apă și s-au încercat manevre de resuscitare. În scurt timp însă s-a constatat că pentru bărbatul de 68 de ani nu se mai poate face nimic.
Polițiștii au identificat pe malul râului urmele unei probabile alunecări a bărbatului. Foarte probabil, acesta a vrut să verifice o undiță și, fiind și întuneric, nu și-a dat seama de pericol. Din păcate, bărbatul nu a mai avut timp nici măcar să strige după ajutor.
Conform procedurilor, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și așteaptă concluziile medicului legist, privind cauza morții.



Recomandări

Două persoane s-au răsturnat cu mașina într-o râpă de 10 metri adâncime, până pe malul râului Bistrița

Două persoane s-au răsturnat cu mașina într-o râpă de 10 metri adâncime, până pe malul râului Bistrița
Două persoane s-au răsturnat cu mașina într-o râpă de 10 metri adâncime, până pe malul râului Bistrița