Lucian AVRAMESCU

Ocupat cu ultimele corecturi la volumul ”Cartea fără nume”, unde public şi prima mea piesă de teatru, am absentat nepermis de la avânturile patriotice de pe scena politică. TVR 1 murmură, undeva în dreapta odăii, ştiri. Tresar la o declaraţie feminină. În micul ecran se găsesc zulufii doamnei Rovana Plumb, ministru acuzat înţeleg de ceva matrapazlâcuri. Păi asta-i ştire? E un truism, o banalitate, un ceva comun. Dar m-am grăbit. Ştirea abia acum vine, furnizată generos de vocea uşor metalică, duios intrigată a doamnei Plumb: ”Cum să fiu vinovată fiindcă m-am gândit tot timpul la România?!”
Eu am obiceiul să cred necondiţionat femeile. Femeile nu mint niciodată. De ce ar fi pusă la îndoială spunerea animată de un avântat patriotism, încât te face să lăcrimezi, a ministresei fondurilor europene şi neeuropene? De ce nu credeţi femeia, domnilor ticăloşi care v-aţi avântat în aceste acuze? Cum s-o acuzaţi când e de atâta vreme politician şi de câte ori v-aţi luat de ea, v-aţi luat degeaba? Cine-i procurorul misogin care o acuză pe doamna Plumb de fărădelegi, femeie care doarme în pat nu cu soţul, nu cu amantul – nu e cazul, fiindcă doamna e profund casnică -, nu cu ursuleţul de pluş din copilărie, ci cu România? Ea nu gândeşte şi nu visează decât la binele patriei sale, la viitorul prosper al naţiunii. Şi atunci?
Iată de ce părăsesc, valuri, valuri, românii România: Fiindcă patrioţii sunt târâţi în justiţie, sunt mânjiţi cu noroi, atacaţi mişeleşte. Ruşine să vă fie! Eu rămân fidel doamnei Plumb, mai exact, declaraţiei sale: ”Mă gândesc tot timpul la România!” Aşa să faceţi, doamnă! Să crape de ciudă duşmanii poporului!