La 20 de ani, începutul sfârşitului

Odată cu trecerea anilor, medicina înregistrează tot mai multe progrese, femeile şi bărbaţii din Occident sunt tot mai longevivi, iar firele de păr alb şi semnele trecerii anilor au nevoie din ce în ce mai mult timp pentru a-şi face simţită prezenţa.

Problema este însă că procesul de îmbătrânire nu are loc gradat, ba chiar dimpotrivă. Unele dintre organe încep să îmbătrânească cu mult înaintea noastră. Este cazul creierului, care începe să se "altereze" încă de la vârsta de 20 de ani. Deşi la naştere, toţi avem "în dotare" în jur de 100 de miliarde de neuroni, la vârsta de 40 de ani se pot pierde chiar şi 10.000 pe zi, creând probleme de memorie sau coordonare. Însă ceea ce ne afectează cel mai mult capacitatea celebrară este reducerea sinapselor, altfel spus al conexiunilor între celulele cerebrale, după cum subliniază neurologul Wojtek Rakowicz de la Imperial College din Londra. Un alt organ care începe să "scârţâie" timpuriu sunt, din păcate, plămânii. Încă de la vârsta de 20 de ani, apar primele simptome de reducere a capacităţii pulmonare. Dacă la 30 de ani, în medie un om reuşeşte să respire la o singură "aspirare" peste un litru de aer, la 70 de ani el va mai "înghiţi" doar o jumătate de litru. Un alt organ afectat de timpuriu de trecerea vremii este pielea, care începe să îşi piardă elasticitatea încă de la vârsta de 25 de ani. Din fericire însă, primele semne pot fi recunoscute abia la 35 de ani, asta în cazul în care individul nu a fumat în exces sau nu şi-a petrecut prea mult timp la soare. De aceeaşi soartă au parte şi muşchii care se regenerează şi deteriorează continuu în tinereţe. În jurul vârstei de 30 de ani însă, procesul de degenerare este dominant, pentru ca la 40 de ani să se contaste o scădere cu 0,5 până la 2 la sută a masei musculare, în funcţie de stilul de viaţă.

Bâtrâneţe - haine grele

Cei care se menţin ceva mai bine sunt sânii, care începe să se conformeze "legii graviaţiei" la vârsta de 35 de ani. Cinci ani mai târziu este rândul mameloanelor. Însă toate acestea sunt doar consideraţii de natură estetică. Cancerul la sân, de exemplu, nu ţine cont de vârstă. La fel de adevărat este însă că odată cu trecerea timpului, celulele noastre se degenerează, iar îmbătrânirea genelor poate face loc aparţiei tumorilor. Părul (30 de ani), oasele (35) şi dinţii (40) se numără printre acele organe care încep să îmbătrânească relativ devreme, însă nu exagerat, şi prezintă mari diferenţe de la om la om. Ochii şi inima în schimb încep să prezinte primele semne de îmbătrânire la 40 de ani.

Campionul longevităţii este în schimb ficatul, care dă primele semne de oboseală mult mai târziu decât noi: la 70 de ani. "Celulele sale au o capacitate de regenerare extraordinară. Dacă un donator nu bea, nu consumă droguri şi nu a suferit vreo infecţie, este posibil chiar şi transplantul de ficat de un septuagenar la un tânăr de 20 de ani", a explicat David Lloyd, chirurg la Leicester Royal Infirmary . Şi, în fine, specialiştii înlătură un ultim tabu legat de longevitatea fertilităţii masculine. Potrivit unui studiu efectuat de specialiştii de la Centrul de Fecundare artificială din Eylau, ceasul biologic există atât pentru domni, cât şi pentru doamne şi începe "să ticăie" cu insistenţă în jurul vârstei de 35 de ani. La această vârstă, cantitatea spermei începe să scadă, iar şansele unei întreruperi de sarcină în cazul partenerei, indiferent de vârsta acesteia, cresc considerabil.



Omul cu două vârste

Fiecare dintre noi are două vârste. Una anagrafică, implacabil notată în cartea de identitate, şi una biologică determinată de modificările structurale şi funcţionale pe care le suportă organismul nostru odată cu trecerea anilor. Aceste modificări pot varia de la subiect la subiect.

La unii pot fi foarte accentuate, în timp ce la alţii sunt greu perceptibile, astfel că nu este deloc de mirare că la doi subiecţi cu aceeaşi vârstă anagrafică, la un anumit moment al vieţii, procesul de îmbătrânire va fi foarte diferit şi ca atare şi aspectul fizic şi starea funcţională. Gena p53, localizată pe cromozomul 17, este cea care dă startul la "cascada" de evenimente care duc la apoptoză, altfel spus la sinuciderea programată a celulelor în momentul în care acestea şi-au îndeplinit misiunea. De menţionat că desfăşurarea naturală a unui astfel de program este condiţionată de o infinitate de factori externi, mulţi dintre aceştia fiind determinaţi de stilul de viaţă. Astfel se întâmplă că fumatul, alimentaţia greşită, consumul în exces de alcool, obezitatea, lipsa activităţii fizice regulate, efectele neuro-endocrine ale stărilor de stres repetate şi prelungite, mediul poluat contribuie din plin la o îmbătrânire precoce şi ne lipsesc de o bună parte din viaţa noastră.