Cătălin MIHULEAC

Mai toate mărcile care formează neamul muştăresc au de luptat, în România, cu o seamă de idei preconcepute. E o anomalie, fireşte, pentru că, în alte părţi, ginta muştărească îţi poate prezenta oricând un curriculum vitae impozant, scrisori de acreditare convingătoare, alături de recomandări călduroase, venite din partea exigenţei unor bucătării cum sunt cea franceză, cea germană sau cea olandeză.

În alte ţări, cu vechi şi luminoase tradiţii culinare, de secole întregi boabele acestui condiment par nişte nestemate în coroana meniurilor celor mai rafinate.

Pe când, la noi, muştarul e considerat un simplu subaltern al micilor, al cârnaţilor şi al hamburgherilor lăbărţaţi pe grătar. Ce nedreptate! Menirea muştarului nu-i deloc simplă, ea constând în a presăra jar pe limbă, pentru a întreţine simţul gustativ şi a-l tăvăli apoi prin câteva stări extreme. Fără el, orice picnic e un eveniment ratat, pentru că, la urma urmei, ce-ar fi viaţa fără un strop de condiment?

Corect ar fi ca poziţia muştarului în societatea românească să fie reevaluată. Cu verdele lui inconfundabil, educat şi ambalat la Tecuci, muştarul ne însoţeşte de-o viaţă. Mai întâi, şi-a plantat tulpinile gustului în stereotipii noştri cartofi, prăjiţi la reşoul din camera de cămin studenţesc. Iar apoi, nu-i el acela care ne-a pigmentat salamul şi parizerul, în excursiile montane sau în anii de navetă cu trenul? Nu cu ajutorul lui ne-am fentat foamea, ungându-l simplu pe pâine, în vremurile cele mai negre de foamete ceauşistă?

M-am bucurat să aflu că un mănunchi de tineri oameni de afaceri ieşeni au scos pe piaţă „Muştaru’ studentului”. Legaţi sufleteşte pe vecie de anii haiduceşti din fosta lor cameră sordidă din campusul „Tudor Vladimirescu”, şi-au pus mintea la treabă şi-au născocit acest mod - simpatic, sufletist şi gustos - de a servi nostalgia în borcan de capacitate mică.

În iarnă, am înţeles că vor ieşi pe piaţă cu „Muştaru’ lu’ Moş Gerilă” (reţineţi, al lu’ Moş Gerilă, nu al lu’ Moş Crăciun) iar eu aştept, în completarea gamei, „Muştaru’ navetistului” „Muştaru’ şoferului” sau, de ce nu, „Muştaru’ ostaşului necunoscut”.

Habar nu am dacă „Muştaru’ studentului” e cel mai bun de pe piaţă. Fac însă prinsoare că e cel mai strălucit din punct de vedere al isteţimii, fiecare bobiţă a sa dând în pârg de inteligenţă.

Abia aştept să cumpăr de pe raft „Muştaru’ studentului”. Iar când voi termina prima provizie, voi folosi borcanele pentru a-mi ţine în ele pixurile şi stilourile de pe birou.

Exact ca în studenţie.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Studenţie cu muştar.

Comentarii