Ierurgiile – lucrări văzute ale Duhului Sfânt
Ierurgiile – ca și Sfintele Taine – au început a se săvârși în Biserică după Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecime), mai întâi, prin Sfinții Apostoli, iar după strămutarea lor la cele veșnice, prin arhierei și preoți.
Ierurgiile nu sunt legate direct de mântuirea omului, precum Sfintele Taine, care au fost instituite de Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ci prin ele se poate aduce un plus de sfințire vieții omului, firii înconjurătoare, vietăților și diferitelor obiecte folositoare omului.
Dacă în cazul Sfintelor Taine harul lucrează prin el însuși, ierurgiile sunt lucrătoare numai în funcție de credința primitorului. Prin ierurgii, cei care „avem pârga Duhului” (Romani 8, 23) – ca să folosim cuvintele Apostolului neamurilor – ne arătăm împreună-lucrători pentru izbăvirea firii „din robia stricăciunii”, făcând-o părtașă „la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8, 21).
Tipul ierurgiilor
În Molitfelnic, ierurgiile sunt împărțite astfel:
- Ierurgii referitoare la om: a) de la naștere până la botez: rânduieli și rugăciuni în prima, în a opta și în a patruzecea zi de la naștere; b) pentru diverse momente din viața omului, pentru diferite boli, pentru cei bântuiți de duhuri necurate, dezlegări de blesteme și jurăminte, pentru cei ce nu pot dormi, pentru cei ce călătoresc, pentru cei în primejdii de război sau boli contagioase etc. și Tedeum-ul de mulțumire „la toată facerea de bine”, care se săvârșește ori de câte ori este nevoie; c) rânduieli și rugăciuni în legătură cu sfârșitul omului: rugăciunile de dezlegare pentru „ieșirea cu greu a sufletului”, slujba stâlpilor, slujba înmormântării sau prohodirea, sărindarele și parastasele care se fac după înmormântare.
- Ierurgii privind natura înconjurătoare: rugăciuni la vreme de secetă, în caz de ploaie multă, la vreme de ciumă și boli molipsitoare, când se îmbolnăvesc dobitoacele, când se strică țarinile, viile și grădinile de grindină sau de lăcuste, de gândaci sau de tot felul de rozătoare, pentru binecuvântarea semințelor, ogoarelor, viilor și grădinilor, pentru binecuvântarea roadelor ca pârgă, pentru binecuvântarea grâului, pâinilor, vinului și untdelemnului, pentru binecuvântarea apei.
- Ierurgii referitoare la obiecte: la sfințirea bisericii și a obiectelor de cult, pentru sfințirea casei și la casa care este tulburată de duhuri necurate, sfințirea mrejelor, a corăbiei (automobilului), a clopotului, a steagului, a vaselor de cult, a veșmintelor etc.
Așadar, ierurgiile sunt lucrări văzute ale Duhului Sfânt, prin care lucrează – în același scop – același har mântuitor, ca și prin Sfintele Taine, fără, însă, a se confunda cu acestea. Ele se adresează nu numai sufletului omenesc, ci și întregii firi umane și întregii creații, pe care o sfințesc o seamă de lucrări sfinte și sfințitoare.
Agheasma Mare
Sfințirea cea mare a apei se face, încă din secolul al IV-lea, atât în Ajunul, cât și în ziua Praznicului Botezului Domnului, când se botezau catehumenii. Sfințirea aceasta amintea de Botezul Mântuitorului Iisus Hristos Care, venind la Iordan să Se boteze, „a sfințit apele” și „a ridicat firea omenească la înălțime”, cum spune una dintre cele trei rugăciuni.
În primele secole, slujba sfințirii celei mari a apei se făcea după o rânduială a patriarhului Proclu al Constantinopolului. Actuala rânduială o datorăm patriarhului Sofronie al Ierusalimului (secolul al VII-lea).
Slujba sfințirii celei mari a apei se face în cadrul Sfintei Liturghii și începe imediat după Rugăciunea Amvonului, când se pleacă în procesiune la locul prestabilit; de regulă, în fața unei troițe confecționată din gheață, în curtea bisericii sau la marginea unei ape curgătoare ori a unui izvor. În timpul procesiunii se cântă troparul: „Glasul Domnului peste ape strigă, grăind: Veniți toți de luați Duhul înțelepciunii, Duhul înțelegerii, Duhul temerii de Dumnezeu al lui Hristos, Cel ce S-a arătat”; această cântare este susținută de alte trei tropare consacrate praznicului: „Astăzi firea apelor se sfințește…”; „Ca un om ai venit la râu, Hristoase Împărate…” și „Către glasul celui ce strigă în pustie”. Ajunși la locul consacrat acestui moment, se face citire din cartea profetului Isaia a trei Paremii (35, 1-10; 55, 1-13 și 12, 3–6), în care se vorbește de roadele binefăcătoare ale acestui eveniment, invitându-ne – totodată – să scoatem „apa cu veselie din izvoarele mântuirii” (Isaia 12, 3).
Textul Sfântului Apostol Pavel care se citește la Apostol, de la I Corinteni 10, 1-4, leagă acest eveniment de trecerea lui Israel prin Marea Roșie și de botezul celor din timpul lui Moise, care au fost botezați în nor și în mare, precum și de mana cerească și de băutura duhovnicească pe care au băut-o cei eliberați din robia Egiptului.
Pericopa Evangheliei, de la Marcu 1, 9-11, surprinde momentul propriu-zis al Botezului Domnului, precum și mărturisirea Tatălui: „Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit” (v. 11).
Darul milostivirii lui Dumnezeu
În cele douăzeci și șase de cereri ale Ecteniei mari, Îl rugăm pe Domnul Dumnezeu să pogoare peste apa pusă înainte spre sfințire lucrarea cea curățitoare a Preasfintei Treimi pentru a fi sfințită, cu puterea și cu lucrarea Preasfântului Duh, și a i se da harul izbăvirii și binecuvântarea Iordanului. Adică, să o arate a fi curățitoare, sfințitoare și tămăduitoare sufletelor și trupurilor celor care o vor bea cu credință, dar și izgonitoare a toată puterea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți.
Pe tot parcursul ecteniei, arhiereul sau preotul citește în taină o rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos în care Îi cere să lumineze cugetul lui și al întregului popor cu Duhul Său cel Sfânt și să reverse peste toți binecuvântarea Sa – apa cea curățitoare și darul milostivirii Sale – pentru ca, astfel, rugăciunea pentru apa ce urmează a fi sfințită să fie bineprimită.
Rugăciunea se încheie cu obișnuitul ecfonis/vosglas: „Că Ție se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.
„Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”
Rugăciunea de sfințire a apei, alcătuită de Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului, în interiorul căreia se află o doxologie și două invocări de sfințire a apei, cuprinde patru părți.
În prima parte, arhiereul sau preotul – cu glas mare – cere Preasfintei Treimi, Care este făcătoarea ființelor înțelegătoare și a firilor celor cuvântătoare, să strălucească și întru el. De asemenea, să-i ierte păcatele, pentru ca nu cumva acestea să oprească venirea Preasfântului Duh, lipsindu-l de împlinirea lucrării ce-i stă înainte, și să-i lumineze ochii minții ca să vadă curat rostul acestei lucrări.
După această rugăciune către Preasfânta Treime, urmează o scurtă doxologie de preamărire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Ziditorul și Făcătorul a toate, Cel ce este mai înainte de veci și Care S-a arătat desăvârșit, fiind din veci născut din Cel desăvârșit; această doxologie e însoțită de enumerarea câtorva binefaceri ale Iordanului.
Nu ieri și nici mâine, ci astăzi, care este timpul lui Dumnezeu, harul Sfântului Duh, în chip de porumbel, peste ape se pogoară; Soarele cel neapus a răsărit și lumea cu lumina Domnului se luminează; Raiul s-a deschis oamenilor și ceata sfinților împreună cu oamenii se adună; îngerii cu oamenii împreună prăznuiesc; norii rourează din cer omenirii ploaia dreptății și apele Iordanului se preschimbă în vindecări.
Cutremurat de toate acestea, dar și de atitudinea Iordanului care și-a oprit curgerea apelor și s-a întors înapoi văzând focul dumnezeirii, de vederea munților care au săltat, văzând pe Dumnezeu întrupat, dar și a norilor care au dat glas, mirându-se de Cel ce a venit, arătându-Se a fi Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, arhiereul sau preotul, într-un întreit strigăt de psalm, mărește pe Dumnezeu, zicând: „Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale, și niciun cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”.
Teologia actului creator și sfințitor al lui Dumnezeu-Treime
În partea a doua, rugăciunea evidențiază – mai pregnant – lucrarea lui Dumnezeu în lume, Care, cu voia Sa, pe toate le-a adus din neființă întru ființă și pe care, cu puterea Sa, le ține.
După acest prinos de laudă a lucrărilor și minunilor lui Dumnezeu, de care se cutremură chiar și puterile cerești, se invocă, într-o întreită rugăciune, Sfântul Duh, în timpul căreia arhiereul sau preotul binecuvântează apa cu mâna, făcând în ea în semnul Sfintei Cruci, zicând: „Tu însuți, dar, Iubitorule de oameni Împărate, vino și acum, prin venirea Sfântului Tău Duh, Care sfințește toate și sfințește și apa aceasta”.
În partea a treia a rugăciunii, arhiereul sau preotul Îi cere lui Dumnezeu ca să trimită apei sfințite harul izbăvirii și binecuvântarea Iordanului, care să o facă izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, curățire de păcate, vindecare de boli, demonilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. În continuare, se face o rememorare a faptelor minunate ale lui Dumnezeu din Vechiul Testament, printre care: „Cel ce a înnoit prin apă și prin Duh firea noastră cea învechită de păcat; Cel care pe vremea lui Noe cu apă a înecat păcatul, Cel care prin mare și prin Moise a eliberat pe Israel și l-a adăpat cu apă izvorâtă din piatră” și altele.
Apoi, urmează cea de-a doua invocare a Sfântului Duh, rostită de trei ori, în timpul căreia arhiereul sau preotul binecuvântează din nou în semnul Sfintei Cruci cu mâna apa, rostind: „Însuți și acum, Stăpâne, sfințește apa aceasta cu Duhul Tău cel Sfânt”.
De remarcat este faptul că în această îndoită binecuvântare și invocare a Sfântului Duh stă puterea deosebită a Aghesmei celei Mari. Se numește „mare” nu doar pentru lungimea textului slujbei, cât pentru faptul că – în cadrul slujbei – Sfântul Duh este invocat în mai multe rânduri.
În partea a patra, rugăciunea se încheie cu o invocare adresată lui Dumnezeu în care I se cere ca toți cei care se vor stropi sau vor bea din această Agheasmă – credincioși și credincioase, de diferite dregătorii sau ranguri sociale și/sau ecleziale – să primească sfințire, sănătate, curățire și binecuvântare.
Agheasma Mare – părtășia la Botezul Domnului
Slujba se încheie cu întreita cântare a Troparului Praznicului: „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat…”, cântare care sintetizează teologia acestei sărbători, însoțită de afundarea în apă – cruciș – a Sfintei Cruci și a busuiocului. După această slujbă, soborul se întoarce în biserică, cântând stihira „Să cântăm, credincioșii, mărimea binefacerilor lui Dumnezeu către noi, că, făcându-Se om, pentru păcatele noastre, pentru curățirea noastră se curățește în Iordan Cel singur curat și nestricăcios, sfințindu-ne….”, timp în care arhiereul sau preotul îi stropește pe cei prezenți cu agheasmă, făcându-i – astfel – părtași la acest mare eveniment din viața pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ajunși în biserică, se face apolisul Sfintei Liturghii, după care credincioșii primesc Agheasma Mare și anafora. Și întocmai le vor lua, în această ordine, timp de o săptămână de la Bobotează; după aceea, vor primi Agheasma Mare, dacă în prealabil s-au mărturisit, cu binecuvântarea duhovnicului.
Agheasma Mare se folosește și la „botezul de necesitate” al copiilor, în caz de boală, la curățirea vaselor sau a fântânii, la binecuvântarea începerii semănăturilor, la stropirea holdelor, a viilor și a grădinilor bântuite de lăcuste, la sfințirea crucii, a icoanelor, a vaselor de cult, a troiței, a clopotului, a antimisului, a Sfântului și Marelui Mir și a bisericii.
(Sursa: https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/)