A făcut câțiva pași spre mine și, dintr-o dată, m-a zărit

Nicolae Romulus DĂRĂMUȘ

Motto: "Oamenii de ştiinţă spun că suntem făcuţi din atomi, dar cineva mi-a spus că suntem făcuţi din poveşti." - Eduardo Galeano

Era a doua iarnă de când ne întâlneam...

Ne întâlneam e un fel de-a zice, fiindcă la început, de îndată ce vreunul mă simțea, pufnea și turma își pornea iureșul, cotropind troienele și desișurile…

Uscate de ger, frunzarele vuiau neputincioase, destrămate de goana trupurilor viguroase, în vreme ce pământul frământat de copite le răspundea resemnat și stins. Tot mai stins...

Așa a fost până în seara aceea…

Atunci, prima care m-a simțit a fost ea. N-a pufnit, ci, ridicând botul pe vânt, a rămas înțepenită, să se lămurească. Îmbrăcat în manșonul zăpezii abia scurmate, râtul îi părea un uriaș nasture negricios, cercuit cu alb, pus pe strecurat vântul. Dar câte înștiințări folositoare nu rămâneau în sita lui?... A făcut câțiva pași spre mine și, dintr-o dată, m-a zărit. S-a uitat îndelung la silueta nemișcată, vag scrisă-n verdele molizilor, și a mai scurtat din distanță. Părea să-mi zică: ”Aha!... Tot tu erai, hoțomanule?... Atunci e-n regulă... Fă-ți treaba...” Și mi-am făcut-o. Încet, am ridicat aparatul la ochi. Eram sigur ca nu se va speria.

După câteva săptămâni i-am găsit iar familia. De data asta vântul ținuse cu mine și turma scurma netulburată.

Am pășit până-n lizieră, încet, bucuros că neaua-mi amuțea umbletul. Un vier tânăr m-a zărit și... duși au fost. Mai puțin ea.

A pornit spre mine hotărâtă și, oprindu-se la câțiva pași, mi-a zâmbit. Mie, cel puțin, așa mi s-a părut...