Sfânta Mare Muceniţă Hristina

Sfânta Hristina era din cetatea Tirului, pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211), fiică a unui general pe care-l chema Urban. Fiindcă ea a fost rânduită să aducă jertfe idolilor păgâni, pe care îi avea tatăl ei, acesta i-a dăruit ca locuinţă cel mai înalt turn al palatului său, aşezând acolo şi zeii săi din aur şi din argint, împodobiţi cu multe podoabe. Dar fecioara, având suflet curat şi privind noaptea stelele de pe cer, a înţeles că idolii cei neînsufleţiţi şi făcuţi de oameni nu au nici o putere, ci Acela Care a făcut şi ţine toate, Acela este Dumnezeu cel adevărat. Ascultând deci glasul inimii sale, Hristina a dărâmat şi sfărâmat toţi idolii cei neînsufleţiţi, dăruind bucăţile preţioase săracilor. Grozavă a fost clipa când tatăl ei a aflat de sfărâmarea idolilor. Auzind el una ca asta s-a mâniat cumplit, dar Hristina i-a spus că ea crede în Dumnezeu Cel viu şi că idolii nu au nici o putere. Atunci tiranul a supus-o la multe chinuri, întemniţând-o pentru multă vreme, iar după aceea a aruncat-o în mare. Acolo, primind fericita botezul, a fost scăpată de un înger.

După moartea tatălui ei, Dion, dregătorul cetăţii, a judecat-o pe Hristina şi fiindcă nu s-a lepădat de credinţa ei a fost cumplit chinuită, iar mai apoi a fost împunsă cu suliţe de ostaşi. Şi aşa Sfânta Hristina şi-a dat lui Dumnezeu cinstitul ei suflet.

(Ziarul Lumina)