Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 19 iul 2019 - Anul XXIV, nr. 166 (7167)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Lucian AVRAMESCU

Lucian AVRAMESCU


Oameni buni, săraci sau bogați, aplecați-vă asupra acestei dureri

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Ca orice om, lăcrimez şi eu. Lacrima adună în ea furia nedreptății și adesea, neputința. Copilul Vasile, de 12 ani, m-a emoționat acum doi ani, la serbarea școlară de premiere a copiilor merituoși din Sângeru. Emoția era atunci o formă a bucuriei.

Era clasa fiicei mele Ana Luciana. Ea purta coroniță. Colegul ei din cartierul Țigănie (așa se cheamă din vremea în care comunitatea romă nu era, spre nemulțumirea unora dintre reprezentanții ei, obligată la o schimbare de nume), era la rându-i elev merituos și, acompaniind vocile frumoase ale clasei, cânta la orgă electronică, sub supravegherea încântată a tatălui său. Vasile este un copil firav, cu o privire inteligentă, iar cântecul clapelor ieșea din sufletul lui. M-a impresionat și l-am aplaudat cu drag.

De șase luni, colegul Lucianei este internat la Spitalul Fundeni, secția Oncologie pediatrică. Diagnosticul este leucemie, într-o formă pe care mama sa, care se află tot de atâta timp cu copilul ei în spital, îmi spune că s-ar chema, așa a înțeles de la doctori, leucemie limfoblastică acută. Elevul e merituos și-n spital, unde vin profesori de matematică, franceză, engleză, iar copilul din Sângeru, de 12 ani, are rezultate bune și note mari. În școala din Secția Oncologie.

Discut telefonic cu Elena, mama sa, care-i e alături zi și noapte. ”Copilul nu știe de ce boală suferă, cu toate că aude în preajmă cuvântul cancer. Nu i-am spus. Mă întreabă de ce i-a căzut părul. Îi spun că are ceva la ficat și în urma tratamentului (cu citostatice!) așa se întâmplă, dar îi va crește la loc”.

Elena mai are doi copii, de un an și șase luni și de cinci ani. Două fetițe. Tatăl, rămas fără munca lui de vânzător de pepeni vara, stă zile în șir la poarta spitalului, apoi se întoarce la copiii de acasă, rămași cu o bunică.

O familie care își dusese la școală primul copil și înregistrase bucuria, mai rară în comunitate, de a avea un copil silitor. Îl crescuseră respectuos și cuminte. În plus cânta din ce în ce mai expresiv la instrumentele cu clape, ceea ce putea indica un talent.
Acum copilul Vasile Nicolae se află, cu un diagnostic nemilos, la Spitalul din Fundeni. Mama mi se plânge că nu mai au bani (ca răspuns imediat le-am trimis pensia mea pe o lună, care nu e mare). Tatăl, un om puternic și harnic până ieri, încearcă să facă față unei avalanșe a destinului abătută asupra familiei lui și vocea i-a scăzut, cuvintele îi vin greu și-s încete. Încearcă să-și încurajele fiul, soția. Navetează între București și Sângeru și speră că Dumnezeu se va uita binevoitor și spre cuibul în care au trăit, nu în belșug, dar fericiți, el, soția și cei trei copii.

L-am îndemnat pe Nicolae Bobi Zodiaș, așa îl cheamă pe tatăl copiilor, să deschidă la BCR un cont. Pe numele lui. Sunt și oameni care vă pot sări în ajutor. Se petrec vindecări miraculoase, fiul tău va trăi, dragostea și spiritul de întrajutorare ale oamenilor cumsecade de pe acest pământ vă stau alături.

Azi mi-a spus că a deschis acel cont. L-am îndemnat să mi-l spună și să mi-l repete – RO10RNCB0093164057460001.

Oameni buni, săraci sau bogați, trimiteți cât puteți și cât vă lasă inima, niște bănuți pentru această familie care încearcă să-și salveze copilul. Vă mulțumesc în numele lor. Sunt oameni încercați greu în aceste zile.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Oameni buni, săraci sau bogați, aplecați-vă asupra acestei dureri.
 Vizualizări articol: 4978 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Oameni buni, săraci sau bogați, aplecați-vă asupra acestei dureri5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte editoriale semnate de:
Tiberiu AVRAM
Tiberiu AVRAM
Sandrinio NEAGU
Sandrinio NEAGU
Adrian BOTEZATU
Adrian BOTEZATU
Sorin AVRAM
Sorin AVRAM
Lucian AVRAMESCU
Lucian AVRAMESCU
Ion CRISTOIU
Ion CRISTOIU
Adrian CIOROIANU
Adrian CIOROIANU
Cristian GHINEA
Cristian GHINEA
Alina MUNGIU-PIPPIDI
Alina MUNGIU-PIPPIDI
Robert TURCESCU
Robert TURCESCU
Ioan T. MORAR
Ioan T. MORAR
Dan APOSTOL
Dan APOSTOL
Angela FURTUNĂ
Angela FURTUNĂ
Mircea VASILESCU
Mircea VASILESCU
Alex Leo ŞERBAN
Alex Leo ŞERBAN
Pavel LUCESCU
Pavel LUCESCU
Ion DRĂGUŞANUL
Ion DRĂGUŞANUL

 

 

 

RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei