Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
„Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul. Deci, când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău este luminat; dar când ochiul tău este rău, atunci şi trupul tău este întunecat. Ia seama, deci, ca lumina din tine să nu fie întuneric. Aşadar, dacă tot trupul tău este luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca şi când te luminează făclia cu strălucirea ei. Şi, pe când Iisus vorbea, un fariseu Îl ruga să prânzească la el; deci, intrând, a şezut la masă. Iar fariseul s-a mirat văzând că El nu S-a spălat înainte de masă. Atunci Domnul a zis către el: Acum voi, fariseilor, curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, dar înăuntrul vostru este plin de răpire şi de viclenie. Nebunilor! Oare cel ce a făcut partea din afară n-a făcut şi partea dinăuntru? Daţi mai întâi milostenie cele ce sunt dinăuntru vostru şi, iată, toate vă vor fi curate.” (Luca 11, 34–41)
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea a II-a, Prima convorbire cu părintele Nesteros, Cap. IX, 3-5, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1994), vol. 57, pp. 557-558
„(...) Dacă voiţi să pregătiţi în inima voastră un cort sfânt pentru ştiinţa duhovnicească, curăţaţi-vă de toate petele viciilor şi dezbăraţi-vă de grijile acestui veac. Este peste putinţă ca sufletul, dacă este stăpânit chiar în mică măsură de preocupări lumeşti, să merite darul ştiinţei, sau să fie zămislitor de înţelesuri duhovniceşti, sau să-i rămână ceva din citirea cărţilor sfinte. Băgaţi de seamă acestea în primul rând, şi mai ales tu, Ioane, care fiind mai tânăr ai nevoie mai mult ca alţii de a păzi cele ce am să spun, caută să impui gurii tale cea mai adâncă tăcere, ca să nu zădărniceşti prin mândrie deşartă truda cititului şi munca dorinţelor tale. Acesta este primul pas al disciplinei practice: să primeşti cu mintea încordată şi cu gura mută, cum se spune, învăţăturile şi poruncile celor bătrâni şi, păstrându-le cu grijă în inima ta, să te grăbeşti mai vârtos în osteneala de a le înfăptui tu, decât de a le cere altora. Din aceasta din urmă te vei alege cu primejdiile gloriei deşarte, iar din cea dintâi vei recolta roadele ştiinţei duhovniceşti. La convorbirile celor bătrâni să nu îndrăzneşti a lua cuvântul decât atunci când neştiinţa vătămătoare, sau trebuinţa de a şti, te va împinge să întrebi ceva. Să nu te porţi ca aceia care, din dorinţa de a face pe grozavii, pentru a se arăta învăţaţi, întreabă cu prefăcătorie despre lucruri pe care ei de fapt le cunosc foarte bine. Este peste putinţă să merite darul adevăratei ştiinţe acela care studiază numai pentru a căpăta laudă. Cel învins de această patimă în mod necesar va fi îngenuncheat şi de alte vicii, şi mai ales de mândrie. Biruit în lupta practică şi etică, nu va dobândi nici ştiinţa duhovnicească, fiică a acestora. Să fii aşadar în toate acestea grabnic la ascultare şi zăbavnic la vorbire, (...) şi să nu înveţi pe cineva cu vorba ceea ce tu mai înainte n-ai făptuit.”
(Ziarul Lumina)
