„Dragostea cu care au fost făcute faptele”

„Şi le zicea: Luaţi seama la ce auziţi: Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; iar vouă celor ce ascultaţi, vi se va da şi vă va prisosi. Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua. Şi zicea: Aşa este împărăţia lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânţa în pământ, Şi doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte, cum nu ştie el. Pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerişul. Şi zicea: Cum vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau în ce pildă o vom închipui? Cu grăuntele de muştar care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ; Dar, după ce s-a semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari, încât sub umbra lui pot să sălăşluiască păsările cerului. Şi cu multe pilde ca acestea le grăia cuvântul după cum puteau să înţeleagă. Iar fără pildă nu le grăia; şi ucenicilor Săi le lămurea toate, deosebi.” (Marcu 4, 24-34)

Parcurgând capitolul al IV-lea din Evanghelia după Marcu, putem observa felul cum Domnul Iisus Hristos Îi învăţa pe cei de atunci; le vorbea în pilde despre Împărăţia lui Dumnezeu. În parabolele rostite, Domnul Hristos a amintit despre semănător, despre semănat, despre pământul cel bun, despre creştere, rodire şi rod. El a asemănat pe Dumnezeu cu un semănător, iar Cuvântul lui Dumnezeu, cu sămânţa cea bună; ogorul arat şi grăpat este sufletul omului; rodele bobului de grâu sunt faptele cele bune şi înălţătoare. Ne putem imagina acest tablou: când Domnul Hristos rostea divinele-I învăţături, era înconjurat de mulţimile dornice să-L asculte şi să ia aminte la cele ce Fiul lui Dumnezeu Îi învăţa. În mai multe rânduri Mântuitorul privind la cei din juru-I a spus: „cine are urechi de auzit, să audă”! Una este doar să auzi, şi altceva este să asculţi şi să iei aminte. Sfântul Vasile cel Mare aşa ne învaţă: „Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute faptele”.

(Pr. Dumitru Păduraru, sursa: Ziarul Lumina)