Legăturile Patriarhiei Antiohiei cu Moldova de-a lungul timpului

În Faptele Apostolilor este scris că „în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creștini” (Faptele Apostolilor 11, 26), luându-și numele după numele Mântuitorului Iisus Hristos. În primele secole, vechiul oraș al Antiohiei, unul dintre cele mai importante din Antichitate, a devenit sediul unei patriarhii, a treia în ierarhia Bisericii Ortodoxe, după patriarhiile de la Constantinopol și Alexandria. În prezent, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient își are reședința la Damasc.

Creștinii din Patriarhia Antiohiei au avut o istorie plină de greutăți, iar astăzi drama războiului din Siria, care îi afectează în mod special, este cunoscută de toată lumea. Înfruntând condiții grele, ei nu și-au părăsit credința și nici misiunea de a fi un stâlp al Ortodoxiei pentru lumea întreagă. Când le-a fost greu au cerut sprijin, când a fost nevoie au adus mărturia credinței lor în Hristos Domnul – Sfântul Gheorghe, de exemplu, era din acea zonă. În mod aparte, creștinii de acolo au iubit să vestească și altor popoare credința adevărată în Dumnezeu: creștinismul din Georgia își are rădăcinile în Antiohia, iar în perioada contemporană un număr foarte mare de parohii ortodoxe din America de Nord și din America Latină țin de Patriarhia Antiohiei.

Deși aflați departe geografic unii de alții, relațiile românilor cu creștinii antiohieni au fost foarte bune. Dragostea și sprijinul frățești au fost firești, având în vedere unitatea Ortodoxiei și dragostea de aproapele.

Primele relații s-au datorat necesităților creștinilor din teritoriile cucerite de Imperiul Otoman. După cucerirea Imperiului Bizantin și a Constantinopolului de către turci (1453), Țările Române, care erau cele mai apropiate state ortodoxe libere, au devenit principalele binefăcătoare ale locurilor sfinte cucerite. În general, Patriarhiile Ierusalimului, Alexandriei, Mănăstirile din Muntele Athos, din Epir și Rumelia și-au îndreptat cererile de ajutor către domnii Țărilor Române.

O primă consemnare a acestor legături este din anul 1587, cândPatriarhul Antiohiei Ioachim V Daou (1542–1575), în călătoria sa spre Rusia, a trecut prin Moldova și a dăruit episcopului de Rădăuți, Gheorghe Movilă, o icoană a Maicii Domnului, pe care acesta o va dona ulterior Mănăstirii Sucevița.

Relațiile au continuat, iar o urmă istorică a lor este închinarea,în 1624, de către Radu Mihnea, domnul Moldovei, a Mănăstirii Aron Vodă  din Iași Patriarhiei Antiohiei.

Punctul culminant al relațiilor moldo-antiohiene în trecut l-a constituit călătoria patriarhului Macarie III Zaim (1647–1672), însoțit de arhidiaconul Paul de Alep, prin țările ortodoxe (Țara Românească, Moldova, Ucraina și Rusia) pentru a strânge fonduri destinate restaurării catedralei și a reședinței patriarhale din Damasc. Jurnalul de călătorie scris de Paul de Alep este un document de cea mai mare importanță pentru cunoașterea societății moldovenești, a obiceiurilor, a tradițiilor și a credinței oamenilor locului.

Cei doi oaspeți au ajuns în Iași la 23 ianuarie 1653, fiind primiți la Mănăstirea Sf. Sava de către Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei. Patriarhul Macarie i-a oferit domnului Moldovei, Vasile Lupu, părticele din moaștele unor sfinți. Paul de Alep descrie câteva biserici și mănăstiri vizitate în Iași, în care au ținut și slujbe: Sf. Sava, Golia, unde „turnul este vechi și nu are asemănare în aceste țări în înălțime, lărgime și măreție”, Sf. Nicolae Domnesc, Sf. Trei Ierarhi, despre care spune că „nu se află loc nici cât ai pune un deget care să nu aibă sculptură”, Galata și Barnovschi. Cronicarul vorbește de obiceiurile moldovenilor legate de Postul Mare și de slujba Învierii și descrie luptele din ultimele luni de domnie ale lui Vasile Lupu cu Gheorghe Ștefan. El notează, de asemenea, că domnul Moldovei „promisese Patriarhului de a-i plăti toate datoriile și cheltuielile, consimțind la călătoria noastră spre nord, cu condiția să meargă cu el și un ambasador către țarul Rusiei”, lucru care nu s-a mai înfăptuit din cauza pierderii domniei de către Vasile Lupu.

Luptele pentru tron din Moldova au făcut ca pe 13 octombrie 1653, patriarhul Macarie și arhidiaconul Paul de Alep să părăsească Iașiul și să se îndrepte către Țara Românească, prin Scânteia, Vaslui, Bârlad, Tecuci și Focșani, unde au rămas o lună. În acest timp, Patriarhul Macarie a făcut un drum la Roman, slujind Liturghia la catedrala de aici de ziua Sfântului Ioan Gură de Aur (13 noiembrie), împreună cu episcopul Anastasie al Romanului, care, cu această ocazie, a purtat chiar felonul Sfântului Ioan Hrisostom. Oaspeții vor reveni în Moldova în anii 1654–1656, fiind găzduiți la curtea noului domn, Gheorghe Ștefan.

Evlavia românilor față de patriarhii răsăriteni este exprimată într-o tradiție pe care Paul de Alep a întâlnit-o la Mănăstirea Cozia. „Aici – povestește el – locuiește un cucernic pustnic, a cărui chilie este lipită de biserică, unde el slujește și face liturghia. Această față cuvioasă a cerut dezlegare de păcate de la domnul nostru patriarh și l-a rugat să sădească pentru el un vlăstar de nuc ca să-i rămână o amintire de la el și ca pe viitor toți să poată ști că este un pom sădit drept binecuvântare de către patriarhul Macarie al Antiohiei. Prea sfinția sa i-a încuviințat cererea și, luând un cuțit, a tăiat toate mlădițele care creșteau pe răsad, lăsând numai o tulpină; după ce a sădit-o și a binecuvântat-o, am plecat. La fel a făcut în grădinile fiecărei mănăstiri în care am intrat, acesta fiind obiceiul lor; și este un obicei foarte bun, căci astfel se păstrează amintirea unei astfel de vizite; de asemenea, cunoscând data, ești în stare să recunoști vârsta pomului sădit în acel timp. Ni s-a arătat printre ei un număr de pomi denumiți cu numele patriarhilor precedenți care au vizitat aceste locuri”. Este o mărturie prețioasă despre firea ospitalieră și caldă a românilor în Evul Mediu, mai ales când oaspeții erau fețe bisericești însemnate.

În 1693, Patriarhul Neofit al Antiohiei (1672–1682), alături de ceilalți trei patriarhi apostolici, a făcut slujba de înmormântare a domnului Moldovei, Constantin Cantemir, și, la scurtă vreme, a participat la ungerea ca domn a fiului acestuia, Dimitrie Cantemir. După câțiva ani, în 1700, Patriarhul Athanasie III Dabbas al Antiohiei (1685–1694, 1720–1724) a făcut o scurtă vizită în Moldova, fiind primit de domnul de atunci.

Un patriarh care a avut legături intense cu Moldova a fost Silvestru al Antiohiei (1724–1766). Acesta a vizitat Țara Românească și Moldova în două rânduri: 1729–1730 și 1744–1749. Între anii 1745 și 1747, Patriarhul Silvestru a avut reședința la Mănăstirea Sf. Sava din Iași, stavropighia Sfântului Mormânt, unde a dăruit un set complet de douăsprezece Mineie în limba greacă.

La Sf. Sava, cu sprijinul lui Ioan Mavrocordat, Patriarhul Silvestru a instalat o tipografie cu litere arabe, pentru folosul arabilor ortodocși din Orient. S-a folosit și de literele ce rămăseseră de la vechea tiparniță pentru limba arabă a Sfântului Mitropolit Antim Ivireanul, din București. Aici au fost publicate mai multe cărți de apărare a credinței ortodoxe între anii 1745–1747. În 1748, patriarhul Silvestru a imprimat aici Antimise.

În 1751, în urma solicitărilor patriarhului Silvestru, Mănăstirea Popăuți din Botoșani, ctitoria Sfântului Ștefan cel Mare, a fost închinată Patriarhiei de Antiohia de către Constantin Racoviță.

O altă prezență antiohiană în Moldova este cea a arhidiaconul Nichifor Cantuniari al Patriarhiei Antiohiei, profesor de muzică bisericească, în 1814.

În secolul al XX-lea, relațiile Moldovei cu Patriarhia Antiohiei au reînceput în perioada interbelică. În 18 octombrie 1935, Mitropolitul Visarion Puiu al Bucovinei a întâmpinat la București delegația Patriarhului Alexandru al III-lea al Antiohiei, care a spus Patriarhului Miron al Bisericii Ortodoxe Române: „Ni s-a dat frumoasa misiune de a reînnoi și a întări frățeștile legături, începute în veacul al XVII-lea între aceste două biserici surori, română și antiohiană, prin patriarhul Macarie, astăzi întrerupte”.

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, legăturile dintre Patriarhia Română și Patriarhia Antiohiană s-au intensificat. Între 1951 și 1954 au avut loc cele două vizite la București ale Patriarhului Alexandru al III-lea.

Ca răspuns, în 3–5 iulie 1954, s-a desfășurat vizita la Damasc a delegației Bisericii Ortodoxe Române, conduse de Mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei și Sucevei, la sărbătorirea Patriarhului Alexandru al Antiohiei (1931–1958), cu prilejul împlinirii a 85 de ani de viață și 50 de ani de arhierie. Delegația română a vizitat Damascul și împrejurimile lui, precum și mănăstirile Sfânta Tecla, Maaloula și Maica Domnului din Saydnaia.

În 1958, o delegație de ierarhi antiohieni, condusă de către  Episcopul Vasile Samaha, a vizitat Moldova. Cu acest prilej, oaspeții s-au închinat și la mănăstirile Sf. Ioan din Suceava, Bogdana, Sucevița, Putna, Humor și Slatina.

În 1976, Mitropolitul Ignatie de Lataquia a participat la conferințele „Tradiție și înnoire în învățământul teologic ortodox”, de la Mănăstirea Neamț, și „Rolul femeii în Biserică și societate”, de la Mănăstirea Agapia. Acest ierarh, după ce a fost ales patriarh, ca Ignatie al IV-lea, a vizitat de două ori România, în 1981, respectiv 1996.

Actualul Patriarh al Antiohiei este Preafericitul Ioan al X-lea, ales în 2012. Ca patriarh, el a vizitat România în 2014. La plecare, a declarat despre cele văzute și trăite aici: „relația strânsă între Biserică și poporul dreptcredincios este ceva care ne-a impresionat foarte mult, ne-a impresionat păstrarea moralei și eticii în cadrul familiei, păstrarea credinței, iubirea poporului român față de Biserică, față de noi. Noi părăsim România după o vizită foarte bogată. Am petrecut zile frumoase, am sărbătorit împreună [cu ierarhii români] hramul Sfântului Andrei și Ziua Națională a României. Poporul român este un popor viu și îl felicităm pentru credința și puterea pe care le are în inima lui pentru a păstra credința și țara. Așa cum am discutat cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, această vizită este un început pentru un viitor plin de consolidarea relațiilor dintre cele două Biserici”.

La invitația Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o a doua vizită a Preafericitului Ioan al X-lea se va desfășura peste câteva zile, în perioada 23 septembrie – 1 octombrie, pentru a participa la evenimentele dedicate împlinirii a 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, precum și a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna. Între 23 și 26 septembrie, delegația antiohiană se va afla în Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Astăzi, în pragul vizitei Patriarhului Ioan al X-lea, pacea între popoare pare că e tot mai greu de găsit. Dar sămânța acestei păci poate fi găsită din nou în izvorul ei, Hristos. „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27) ne-a spus Mântuitorul lumii. O vizită frățească este un semn  de pace, este izvor de cunoaștere, iar cunoașterea este izvor de dragoste. „Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui frații împreună!” (Psalmul 132, 1)

Monah Iustin Taban, Mănăstirea Putna