Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 7 aug 2015 - Anul XX, nr. 181 (5993)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Sfânta Teodora este pentru tineri un model de viaţă şi sfinţenie

Pe 7 august, Biserica Ortodoxă o sărbătoreşte pe Sfânta Teodora de la Sihla, despre care Părintele Ioanichie Bălan scria în Patericul românesc că este una dintre cele mai sfinte călugăriţe ale mănăstirilor noastre.

Cunoscută fiind ca ocrotitoare a monahilor şi a pustnicilor, Sfânta Teodora este pentru tineri un model de viaţă şi sfinţenie.

 

Model din mai multe perspective

Oricine citeşte viaţa Sfintei Teodora poate observa foarte uşor cum întâmplările se împletesc cu o dorinţă sinceră de a împlini permanent voia lui Dumnezeu şi cu o ascultare desăvârşită. Aceste calităţi deosebite alături de alte virtuţi o fac model din mai multe perspective:

1. Modelul tânărului creştin care îl descoperă pe Dumnezeu dintr-o chemare firească a inimii şi care, cucerit fiind de frumuseţea şi bucuria minunii ce i se arată, trăieşte permanent aproape de El, nu din bigotism sau habotnicie, precum pare unora, ci pentru că în Hristos viaţa are un sens, o bucurie şi o nesfârşită libertate.

2. Modelul femeii creştine care îşi îndeplineşte vocaţia în cadrul familiei. Sf. Teodora şi-a dorit încă de când era mică să între în mănăstire, dar nu a luat această decizie în grabă şi fără sfat, ci a aşteptat să se împlinească voia lui Dumnezeu. Când părinţii ei au insistat ca ea să se căsătorească a primit acest lucru, înţelegându-se cu soţul să trăiască în curăţie până când paşii ei se vor îndrepta către calea pe care şi-a dorit-o dintotdeauna. Familia lor era cunoscută pentru faptele bune, pentru grija faţă de orfani, primirea de străini şi ajutorarea tuturor celor aflaţi în nevoie. Sunt multe cazuri în care soţii fără copii se consideră neîmpliniţi şi nu-şi găsesc liniştea sufletească, însă de cele mai multe ori Dumnezeu are pentru aceştia o chemare mai frumoasă: să fie părinţi pentru cei care nu au pe nimeni, să fie ocrotitori celor străini şi să renască suflete prin grija pentru formarea copiilor şi tinerilor. Nu sunt puţine situaţiile în care părinţii şi-au petrecut ani întregi aşteptând un copil, iar, când au început să facă una dintre aceste fapte, Dumnezeu i-a binecuvântat cu un rod al dragostei lor. 

3.Model de bărbăţie duhovnicească. Calea pe care şi-a ales-o Sfânta Teodora nu a fost una uşoară şi lipsită de probleme. Ultima înţelegere pe care a avut-o cu soţul înainte să plece la mănăstire a fost ca el să o urmeze,în cazul în care nu se întoarce timp de un an. Cu toate că Sfânta Teodora a intrat în viaţa monahală, nu a renunţat la această responsabilitate sufletească şi se ruga mereu pentru el.

După ce au trecut doi ani, văzând Sf. Teodora că el nu reuşeşte să biruie ispitele lumii şi să o urmeze, şi-a înmulţit rugăciunile şi privegherile. În cele din urmă, mişcat fiind de modelul ei duhovnicesc şi de darul Duhului Sfânt acesta a pustnicit în apropiere de peştera în care a vieţuit sfânta până la sfârşitul vieţii.

4. Model de dăruire şi stăruinţă pentru monahi. Multe au fost ispitele pe care le-a suferit Sf. Teodora de la trup şi de la diavol, însă niciodată nu a renunţat la această cale, niciodată nu s-a lăsat ispitită să se întoarcă în lume sau să-şi caute un loc în care să ducă o viaţă mai uşoară. Pe toate le-a făcut cu sfat şi binecuvântare, chiar dacă ajunsese la o mare înălţime duhovnicească şi plutea deasupra pământului în timpul rugăciunii, iar monahilor care au venit la peşteră li s-a arătat în lumină.

 

Minunile Sfintei Teodora continuă prin ajutorul neîncetat pe care îl oferă celor care se roagă ei cu credinţă

Viaţa şi minunile Sfintei Teodora nu se limitează la o perioadă istorică sau la povestirea întâmplărilor, ci continuă prin ajutorul neîncetat pe care îl oferă celor care se roagă ei cu credinţă. Acest lucru se întâmplă şi în zilele noastre, mai ales pentru faptul că în ultima vreme tot mai mulţi tineri mărturisesc că  viaţa lor s-au schimbat în urma apropierii lor de Sf. Teodoraşi de Mănăstirea Sihla, locul în apropierea căruia a pustnicit sfânta. Multe dintre acestea sunt cunoscute doar de cei care le-au trăit, pentru că oamenii lui Dumnezeu lucrează cu discreţie şi smerenie, iar tainele vor ieşi la lumină atunci când va fi voia Lui.

Până să ajung la Peştera de la Sihla nu aveam o evlavie deosebită faţă de Sf. Teodora, dar totul s-a schimbat atunci când, într-o seară am păşit pentru prima dată pe scările din piatră care urcă spre acest loc. Sus era linişte, aproape că se întuneca, iar duhul rugăciunii îţi învăluia sufletul în bucurie. Când am îngenunchiat şi am început să mă rog sfintei, am simţit-o dintr-o dată foarte prezentă, atât de aproape de parcă aş fi stat de vorbă cu o persoană cunoscută. De atunci încolo mi-a fost adeseori de mare ajutor.

În perioada aceea în viaţa mea erau multe întrebări fără răspuns, multe lucruri necunoscute. Uneori voiam să fac ceva bun, dar nu găseam cea mai bună formă şi greşeam, sau dacă ajutam pe cineva de cele mai multe ori preluam stările şi durerile acelei persoane, pe care nu le puteam duce singură şi nici nu ştiam modul în care să le gestionez. Toate aceste frământări se învârteau în mintea mea şi de multe ori rămâneau fără răspuns.

Într-o zi am primit o lecţie pe care probabil nu o voi uita niciodată. Eram cu un grup, mersesem la Peştera Sfintei Teodora şi ne întorceam spre mănăstire. Când eram aproape să ajungem, ne întâmpină un părinte cu o geantă în mână şi fără să spună nimic se îndreaptă către mine şi îmi agaţă geanta de gât, făcându-mi semn să îmi văd de lucru mai departe, fără să o dau jos. Întâmplarea a stârnit mirarea mea şi amuzamentul celor din jur, dar m-am hotărât să ascult şi fac aşa cum mi-a spus părintele, numai că pe măsură ce trecea timpul, părintele mai adăuga diverse obiecte care făceau geanta din ce în ce mai grea, până devenise imposibil de purtat. Atunci a venit şi mi-a spus: „Vezi cum este dacă îţi place să porţi traistele altora?”. De atunci am început să înţeleg că omul nu poate duce singur toate greutăţile lumii, însă se poate ruga pentru el şi pentru ceilalţi, se poate smeri, cunoscându-şi neputinţele şi poate cere ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului.

(Alexandra Nadane, Sursa: http://vremurivechisinoi.blogspot.ro/) 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sfânta Teodora este pentru tineri un model de viaţă şi sfinţenie.
 Vizualizări articol: 1123 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sfânta Teodora este pentru tineri un model de viaţă şi sfinţenie0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei