Gabriel MANȚĂ

Doar îşi doreşte atât de mult! Asta îl preocupa pe Costi Mocanu, comentatorul improvizat din şef, când Steaua conducea la Belgrad. După ce că s-au adunat toate ghinioanele pe capul echipei, după ce că are „patronul” pe care îl are, aceasta mai este şi comentată ca pentru copiii de grădiniţă, cu efuziuni şi entuziasme infantile. Oricum, o să ţinem minte multă vreme partida asta, chiar a avut de toate. Goluri multe, dublă răsturnare de scor, eliminare şi penalty ratat, încă vreo două goluri anulate, plus seara uluitoare care i-a fost dată lui Papp. N-o fi el vinovat la toate cele patru goluri primite, cum debita Corleone cu care tot intră în cârdăşie „pro”-ul, dar prea i s-au întâmplat toate numai lui. La deschiderea de scor, după ce că s-a plasat prost, a mai şi avut reflexul nefericit de a respinge cu călcâiul, dar nici Cojocaru n-avea de ce să iasă la o minge la care putea interveni un coechipier. După reacţia vehementă şi golurile frumoase ale Stelei, a venit de fapt marea şi decisiva greşeală a lui Papp: nepresat, a trimis o pasă direct în adversar, apoi a avut ocazia să reintercepteze, dar a lovit debil cu capul şi nici măcar n-a avut curajul să faulteze acolo, la 30-35 de metri. Faza a curs apoi implacabil spre faultul de roşu al lui Varela, poate puţin în afara careului, dar oricum nu s-a marcat din penalty-ul dictat. De aici am cam înţeles cu toţii că n-o să fie bine. Că apoi Papp a mai deviat un şut în propria poartă a fost doar o confirmare a unei seri ratate complet. A urmat un gol briliant al partizanilor, în stil Trencin, după care Steaua a mai sperat până la final să se întoarcă norocul, deşi Rădoi îl scosese din teren pe Hamroun, singurul stelist care n-a făcut niciun meci slab sezonul ăsta! La spartul târgului a mai căzut şi ultimul gol, şi ăsta cu o doză mare de ghinion, o minge respinsă la adversarul căzut şi împinsă de acesta în poartă.

Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, a monopolizat Becali microfoanele pe la câteva televizii (nici nu i-a fost greu, moderatorii atâta aşteptau...). Cică nu-l poate obliga nimeni să-şi bage banii în club! Iar oamenii ăia din studiouri îl lăsau să debiteze orice, fără măcar să-i pună „logica” la încercare cu o întrebare simplă: rolul unui patron e numai să încaseze? E, uite că fără investiţii încasează bătaie! Cât despre faptul că începuse să plângă după marele Tamaş, mai bine no comment...