Milostenia cale spre mantuire

„În vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Ştii poruncile: 'Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta'. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor, şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”.

(Dregătorul bogat - păzirea poruncilor) Luca 18, 18-27)

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXX-a după Rusalii a fost rânduită de Biserică spre a se citi în această perioadă a Postului Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ea este un îndemn la milostenie, la ajutorarea celor săraci. Sfântul Evanghelist Luca ne pune în faţă problema bogăţiei ca obstacol în calea mântuirii şi a desăvârşirii vieţii creştine.

Bogăţia nu este rea în sine, dar devine piedică în calea mântuirii când ne legăm de ea ca de ultima realitate, când ne alipim sufletul atât de mult de cele materiale, încât grija pentru bogăţie robeşte sufletul nostru şi nu mai lasă în el loc pentru prezenţa lui Dumnezeu.

Un bogat evlavios şi moral, dar zgârcit şi nemilostiv

Spre deosebire de bogatul nebun căruia i-a rodit ţarina şi care nu ştia unde să mai păstreze tot ceea ce a primit de la Dumnezeu în mod neaşteptat ca recoltă, bogatul din Evanghelia de astăzi nu este un bogat necredincios sau nepăsător cu privire la mântuirea sufletului său. Bogatul din Evanghelia Duminicii trecute a fost considerat 'nebun' tocmai pentru că reducea toată viaţa sa la nivelul biologic al existenţei şi zicea sufletului său: 'suflete, mănâncă, bea şi te veseleşte' (Luca 12, 19), fără să mai caute hrană spirituală şi pentru suflet, întrucât credea că sufletul se poate mulţumi doar cu lucruri materiale, limitate şi perisabile.

Însă bogatul din Evanghelie, un tânăr dregător, cu prestanţă în societatea iudaică, este un om duhovnicesc, un om virtuos. Când Mântuitorul Iisus Hristos enumeră poruncile pe care trebuie să le observe acesta potrivit Legii Vechiului Testament, şi anume: 'să nu fii desfrânat, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii martor mincinos, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta' (Ieşire 20, 12-17), tânărul bogat a răspuns: 'Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele' (Luca 18, 21), adică din fragedă copilărie. Deci, este vorba aici de un bogat evlavios şi virtuos, un bogat care-şi pune întrebarea cea mai serioasă sau cea mai gravă a vieţii omului pe pământ: 'ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?' (Luca 18, 18). Bogatul acesta pare a fi un om care nu este mulţumit cu viaţa aceasta, nu pentru că era sărac, nici pentru că ar fi trecut prin multe greutăţi, ci pentru că simţea că omul este chemat să trăiască veşnic în iubirea veşnică a lui Dumnezeu, întrucât a fost creat după chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu (cf. Facere 1, 26).

Mântuitorul Iisus Hristos i-a zis: 'ştii poruncile' şi le-a enumerat, deşi era convins că acest tânăr este un cunoscător al Legii şi al poruncilor. De ce? Pentru că a voit să-i arate că tot ceea ce făcuse tânărul până atunci nu era suficient. Prin urmare, i-a spus: 'încă una îţi lipseşte' (Luca 18, 22). Îi mai lipsea o componentă importantă a vieţii spirituale şi morale. Ce anume? Generozitatea sau dărnicia, milostenia sau ajutorarea săracilor.

Milostenia, începutul asemănării omului cu Dumnezeu

Dregătorul bogat era evlavios şi virtuos, dar era zgârcit sau nemilostiv. Aşadar, un bogat evlavios, dar nemilostiv sau insuficient de darnic. Prin aceasta, Mântuitorul voieşte să ne arate că nu este suficient a fi curat şi cinstit, sau a nu face rău cuiva, adică a nu fi desfrânat, nici martor mincinos, nici hoţ, nici violent, nici ucigaş şi nici a te purta urât cu părinţii. Ci, pentru a fi cu adevărat fericit şi asemenea lui Dumnezeu, omul trebuie să fie şi milostiv sau darnic.

Prin urmare, Evanghelia ne atrage atenţia că nu este suficient să postim mult, să ne rugăm mult, să ne înfrânăm de la păcat dacă nu suntem şi milostivi. De ce? Pentru că milostenia ca iubire sfântă sau bunătate arătată faţă de semenii noştri este începutul asemănării omului cu Dumnezeu Cel milostiv. Dumnezeu doreşte ca noi să fim nu numai recunoscători faţă de El, ci să fim şi milostivi faţă de semeni. În momentul în care Mântuitorul îi spune: 'vinde toate câte ai şi le împarte săracilor, şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie' (Luca 18, 22), tânărul bogat s-a întristat pentru că poseda multe averi. De fapt, Domnul Iisus Hristos descoperă în sufletul tânărului bogat o boală ascunsă. Prin urmare, El operează o intervenţie spirituală de tăiere a unei bube foarte adânci din sufletul bogatului, şi anume prea multa sa alipire de bogăţiile din lumea aceasta. Când Iisus i-a recomandat eliberarea din robia ascunsă a lăcomiei, tânărul s-a întristat pentru că i s-a propus o pierdere materială în schimbul unui câştig spiritual. Mântuitorul i-a demolat tânărului un idol ascuns, adică prea multa sa bizuire pe bogăţiile pe care le avea, sau relaţia sa pătimaşă faţă de averile materiale limitate. Bogatul acesta este mai preocupat de ceea ce are decât de ceea ce poate fi sau deveni. Pentru el verbul 'a avea' era mai preţios şi atractiv decât verbul 'a fi'. Cu toate acestea, Mântuitorul Iisus Hristos a văzut că tânărul bogat avea în suflet o căutare sinceră şi o dorinţă spirituală, aceea a vieţii veşnice. Din acest motiv, Domnul Iisus nu încearcă să-l convingă pe tânăr, ci îl lasă în această întristare de moment, dar şi să răspundă la întrebarea dacă poate sau nu să Îi urmeze Lui. Hristos Domnul nu-l mai întreabă nimic pe tânărul bogat, nu-i mai explică nimic, ci respectă în tăcere libertatea lui de a-I urma sau nu, de a împlini sau nu sfatul pe care i l-a dat. Hristos-Domnul propune, dar nu impune; recomandă, dar nu comandă schimbarea vieţii; cheamă, dar nu constrânge; fascinează, dar nu fanatizează; povăţuieşte, dar nu umileşte pe tânăr.

Numai cu ajutorul lui Dumnezeu putem împlini voia Lui

În Evanghelie vedem cât de mult preţuieşte Hristos căutarea desăvârşirii spirituale. În acest sens, Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu precizează că 'Iisus l-a privit cu drag' (Marcu 10, 21) pe acest tânăr care a pus întrebarea esenţială şi cea mai matură a vieţii sale: 'Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?' (Luca 18, 18). Pe de altă parte, Mântuitorul a văzut lupta interioară a tânărului bogat, dificultatea lui de a renunţa la ceea ce era până atunci idolul ascuns al vieţii sale, adică bogăţiile materiale.

Iar cei care au fost prezenţi acolo, mai ales ucenicii lui Iisus, au văzut cât de greu era pentru bogat să urmeze sfatul lui Iisus în momentul acela, mai ales după ce Mântuitorul le-a zis: 'Mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia lui Dumnezeu' (Luca 18, 25). Cămila aceasta poate fi înţeleasă în mod simbolic sau metaforic. În Ierusalim era o poartă numită Urechile Acului pentru că era foarte strâmtă. Prin acea poartă, o cămilă putea trece doar în genunchi, deci, dacă se apleca, se micşora, se smerea. Indiferent de interpretarea simbolică, Mântuitorul vrea să ne arate dificultatea pe care o are omul bogat pentru a intra în Împărăţia cerurilor dacă nu devine smerit şi milostiv.

Totuşi, Mântuitorul nu exclude posibilitatea mântuirii acestui tânăr bogat căutător al vieţii veşnice. La întrebarea ucenicilor Săi: 'Şi cine poate să se mântuiască?' (Luca 18, 26), Mântuitorul răspunde: 'Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu' (Luca 18, 27). Cu alte cuvinte, schimbarea modului de a fi şi de a gândi a bogatului este posibilă numai cu ajutorul lui Dumnezeu.

Prin milostenie, averile trecătoare devin comori veşnice

Dumnezeu doreşte ca omul să adune comori în ceruri, nu pe pământ. Iisus îi spune dregătorului: 'Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri' (Luca 18, 22), comoara faptelor bune, comoara milosteniei. Averile nu se pierd când din ele se face milostenie săracilor, ci se transferă de pe pământ la cer, în înţelesul că milostenia transformă averile în lumina neînserată a faptelor bune, pe care omul o ia cu el în suflet şi se mută la cer, după moartea sau după despărţirea lui de lumea materială. Acest transfer - transfigurare, adică această schimbare a bunurilor materiale în faptă bună şi în comoară cerească nu se face uşor dacă omul s-a prea obişnuit cu modul de existenţă posesiv, pătimaş şi lacom, acaparator şi adunător de averi trecătoare. De aceea, pentru a ne vindeca de patima lăcomiei, avem nevoie de harul lui Dumnezeu. Mântuitorul spune în această privinţă: 'Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu' (Luca 18, 27). Dacă noi Îi cerem ajutorul, Dumnezeu ne ajută să ne schimbăm, să realizăm acest transfer - mutaţie din comoară pământească în comoară cerească şi să-I urmăm Lui. Să renunţăm la ceva pentru a primi pe Cineva, să renunţăm la daruri pentru a primi pe Dumnezeu-Dăruitorul, pentru ca El să devină Viaţa vieţii noastre. Potrivit Sfintei Tradiţii, cuvintele tainice ale Mântuitorului Hristos: 'cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu' s-au adeverit în viaţa acestui tânăr, întrucât el era sincer în căutarea sa spirituală. Dar îi era greu să se schimbe imediat. Se spune că el a avut nevoie de un an ca să lupte cu propriul său egoism, pentru a împlini sfatul Mântuitorului Hristos. Deci, după o luptă interioară duhovnicească în care, desigur, a cerut ajutorul lui Dumnezeu, tânărul bogat a renunţat la averi, le-a vândut, le-a împărţit săracilor, a devenit unul din ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos, iar mai târziu a ajuns episcop în Asia Mică. Aşadar, Hristos Domnul a prevăzut această schimbare sau convertire a tânărului bogat. De aceea, a zis că cele ce sunt cu neputinţă la oameni, când ei se luptă singuri, sunt cu putinţă la Dumnezeu, Care îi scoate pe oameni din singurătate, îi ridică din patimi, îi luminează, îi ajută şi îi mântuieşte, adică îi uneşte cu El şi le dăruieşte viaţă veşnică.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să înţelegem din Evanghelie că, deşi adesea este greu, ne putem totuşi schimba felul nostru de a fi, de a gândi şi de a făptui, iar aceasta este cu putinţă dacă Îl chemăm pe Dumnezeu în ajutor. Să-L chemăm, aşadar, pe El în rugăciune cât mai deasă, mai ales acum în această perioadă a Postului Naşterii Domnului, pentru înnoirea vieţii noastre. Iar pe lângă evlavie şi viaţă virtuoasă, să adăugăm şi multă milostenie, prin cuvântul bun şi prin fapta bună, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!

(† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sursa: www.basilica.ro)