Mircea Radu IACOBAN

Cine se preumblă în cimitirul ieşean „Eternitatea” pe aleile parcelei nr. 7 remarcă numeroasele şi evidentele reacţii de nedumerire ale trecătorilor ajunşi în dreptul unei amărâte cruci de scândură scorojită, vopsită cândva în albastru. Să fie însemnul creştinesc provizoriu rămas de la înmormântarea din 2008? Aproape putrezită, crucea stă să cadă. Nu-ţi vine să crezi când citeşti ce scrie pe ea: Sabin Bălaşa. Cele cinci foste soţii, dimpreună cu fiii, s-au certat ani în şir prin tribunale, disputându-şi purcoiul de bani lăsat de răposatul lor soţ şi tată. Nici unul dintre moştenitori n-a găsit de cuviinţă să îngrijească în vreun fel mormântul ce mai are puţin până să ajungă una cu aleea în coasta căreia a fost săpat.

Primăria, care a făcut două admirabile gesturi de preţuire, amenajând pe spezele municipalităţii locurile odihnei veşnice a poeţilor Ioanid Romanescu şi Cezar Ivănescu, nu se poate implica, trebuind respectate anumite drepturi ale familiei asupra deciziilor luate în astfel de cazuri. Iar familia – nici un semn! Altfel spus, urmaşii s-ar cuveni să invoce imposibilitatea implicării materiale (!), solicitând intervenţia primăriei. Care ar putea fi justificată şi de faptul că olteanul Bălaşa, locuitor al Bucureştilor, a cerut să fie înmormântat la Iaşi, urbea devenită oraşul lui de suflet.

Pe de altă parte, şi Universitatea „Al. Ioan Cuza” ar putea fi îndreptăţită (ca să nu spunem îndatorată) să arate un strop de grijă pentru amintirea celui ce i-a pictat faimoasele fresce din Aulă şi din Sala Paşilor Pierduţi. Dacă familia rămâne în continuare insensibilă şi autorităţile fără reacţie, probabil că va trebui iniţiată subscripţia naţională „Daţi un leu pentru o cruce la căpătâiul lui Sabin Bălaşa”.

O anume reţinere are explicaţii... politice: originalul pictor i-a zugrăvit serafic pe Ceauşeşti. Artistul s-a apărat spunând că „nu-i tabloul lui Ceauşescu, e tabloul lui Bălaşa”, adăugând argumentul sincerităţii (e dreptul lui!) şi pe acela că mari pictori ai omenirii au zugrăvit capete încoronate, inclusiv tirani, regula jocului obligând să-i înfăţişeze întineriţi, înţelepţiţi, idealizaţi. Nu-i dă nimeni peste penel pictorului care l-a înfăţişat pe Becali printre sfinţi, da-i cotonogită temeinic amintirea lui Bălaşa - care, barem, şi-a ales un subiect de mai mult interes pentru istoria recentă a României decât persoana ciobanului îmbogăţit.

Sunt, într-adevăr, absolut jenante acele dulci tente sinilii care întineresc şi umanizează chipul zâmbăreţ al „savantei”, ca şi amănuntul că mărunţelul flăcău Ceauşescu este înfăţişat cu un cap mai înalt decât restul personajelor. Dar ce facem cu restul operei lui Bălaşa, care şi-a creat un fabulos univers al său, populat cu tinere apariţii feminine sculpturale, cu un bestiarium fantastic, într-un ocean cosmic din care răsar, în lumina rece a unor sori din alte galaxii, siluete umane amintind postura gânditorului de la Hamangia? Oricine recunoaşte imediat o pânză de Bălaşa (la licitaţii, continuă să deţină recorduri de vânzare), ceea ce dovedeşte că artistul a izbutit să-şi creeze un univers propriu, individualizant şi recognoscibil, semn al originalităţii şi valorii. Pictura lui este doar aparent lesne accesibilă, totdeauna existând un tulburător etaj al doilea, în care sugestia de profunzime îmbie la meditaţie. Nu tot ce-i accesibil este obligatoriu kitsch, după cum nu orice încifrare ascunde meditaţie abisală.

Bălaşa are sumedenie de admiratori statornici, unii de îndoielnică intelectualitate, alţii cât se poate de avizaţi şi de instruiţi... Amintiri: după dezvelirea frescei din aula universităţii ieşene, i-am avut în ospeţie pe Sabin şi Melania Bălaşa. Cum îi era obiceiul, a vorbit aproape toată noaptea. Pornind de la trama ultimului său roman, a perorat pe teme diverse. Câteva fraze le-am înregistrat pe film. Ascultate azi, rezonează altfel: „Eu sunt atemporal, nu ţin seama de ani şi nu am alt ţel decât să aduc lumii un spor de frumuseţe şi de raţiune. Locuiesc în abis şi pictez ceea ce văd cu mintea. Asta nu-i altceva decât o revărsare de generozitate şi suprem exerciţiu al libertăţii proprii.”

Şi-a susţinut şi teza preferată: „Moartea nu există, totu-i o transformare”. Chiar dacă Sabin Bălaşa s-a preschimbat într-un fluture albastru, tot se cuvine să i se marcheze trecerea prin lumea lumilor noastre, aşa că reiau îndemnul: „Daţi un leu pentru o cruce la căpătâiul lui Sabin Bălaşa!”.