Semnificaţia moral-religioasă a cinstirii sfintei cruci în biserica ortodoxă

Este de folos să cunoaştem şi aceste evenimente din Vechiul Testament şi să medităm asupra lor pentru că ele ne fac să iubim şi să cinstim tot mai mult Crucea Domnului. Ele ne învaţă, mai ales, căci Crucea Domnului şi semnul ei pe care ni-l facem închinându-ne, nu este idol, cum li se pare unora, ci altarul de jertfă al Legii Noi, preînchipuit de atâtea evenimente adânc grăitoare pentru sufletul creştinului, petrecute înainte cu multe sute de ani, al căror rost a fost acela de a pregăti pe oameni pentru primirea lor, atunci când faptele preînchipuite se vor petrece aievea.

Privind cu credinţă la Iisus Cel răstignit, ne vom da seama de muşcăturile şarpelui-diavol şi vom şti să ne ferim de ele. “Ca să simţi şi să doreşti darurile Crucii” – scrie o carte de pietate creştină – “Urmarea lui Hristos” – trebuie să:
- simţi şuierul diavolului;
- simţi lumea aceasta ca pe o pustie plină de şerpii patimilor şi ispitelor;
- simţi păcatul care te-a muşcat de moarte;
- simţi fiorul morţii sufleteşti;
- te cutremuri;
- strigi: - ”Doamne mântuieşte-mă că sunt pierdut!”.

Ca şi iudeii în pustia Edomului, şi noi suntem mereu muşcaţi de ispitele şi asupririle diavolului. Cei mai mulţi nici nu-şi dau seama de veninul pe care muşcătura diavolului l-a strecurat în trupul şi în sufletul omului. Mulţi se obişnuiesc cu patimile şi răutăţile strecurate în ei de amăgirile diavolului în aşa măsură că li se pare total firească viaţa împătimită. Ce durere este să te obişnuieşti cu otrava păcatului încât să nu-ţi dai seama de puterea ucigătoare şi s-o guşti mereu cu nesaţ! Toate însă până la un timp. Mai curând sau mai târziu, efectele ucigătoare ale păcatului se vădesc în trupul ş sufletul celui împătimit. Ei – şi toţi creştinii – au datoria de a privi cu credinţă la Crucea Domnului şi a înălţa rugăciuni către Cel ce S-a răstignit pe ea, căci fără Cruce nu există mântuire. Acest adevăr reiese atât din cuvintele Mântuitorului, cât şi a Sfântului Apostol Pavel care zic:
-  ”Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (MARCU 8,34);
- ”Căci cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie; dar pentru noi cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 CORINTENI 1,18);
- ”Dar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (GALATENI 6,14);
- ”Căci El este pacea noastră, El, Care-n trupul Său a făcut din cele două lumi (lumea iudaică şi cea păgână, a căror principală relaţie reciprocă o constituia ura) una, adică a surpat peretele cel din mijloc al despărţirii – ura -, desfiinţând legea poruncilor în opreliştile (dispoziţiile restrictive; prescripţiile formale şi riguroase care-i făceau imposibilă respectarea integrală) ei, pentru ca să-i clădească întru Sine pe cei doi într-un singur om nou, făcând pace, şi prin cruce, omorând în ea ura, să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un singur trup” (EFESENI 2,14-16);
- @Fiindcă mulţi – despre care v-am vorbit adeseori, iar acum v-o spun chiar plângând – se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos. Sfârşitul lor este pieirea…” (FILIPENI 3,18-19).

Deci lemnul crucii a fost prevestit prin proorocii Moise şi David. Prin David proorocul, Dumnezeu ne porunceşte să ne închinăm Crucii – aşternutul picioarelor Lui, că sfânt este, zicând:
- ”Înălţaţi-L pe Domnul Dumnezeu nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este” (PSALM 98,5).

De aici rezultă că Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul omului spre “a Se înălţa”. De altfel, expresia: “a-L înălţa pe Dumnezeu” înseamnă a-I înălţa imne de laudă şi de preamărire; astfel, “înălţându-L” pe Dumnezeu, omul îşi acordă sieşi şansa de a se înălţa.

 - Oare de ce se zice despre Cruce că ea este aşternut numai al picioarelor Lui?

Fiindcă Domnul S-a răstignit pe Cruce nu cu dumnezeirea Sa, ci numai cu Persoana omenească; nu S-a răstignit fiinţa lui Dumnezeu, ci Adam cel nou, ceea ce în graiul profetului este tot una cu picioarele lui Dumnezeu.

Ar fi bine să ne lămurim şi despre înţelesul Crucii ca SUFERINŢĂ. Suferinţa, necazurile, încercările sunt cea mai cunoscută cruce, deci fiecare are de dus o cruce. Aproape toţi ne rugăm lui Dumnezeu să scăpăm de cruce. Nu este bine aşa. E semn că oamenii nu au cunoştinţa că prin aceasta se cunoaşte dacă o are cineva, dacă primeşte cu bucurie necazurile. Sfântul MARCU ASCETUL ne învaţă că încercările vin asupra noastră pentru trei pricini:
-1) ca pedeapsă pentru păcatele săvârşite;
-2) pentru ferirea de a face altele mai grele;
-3) pentru întărirea virtuţii.

VIRTUTEA nu se poate câştiga fără necazuri: “căci virtutea necercată (neîncercată) în necazuri nu este întărită”.

Cea mai grea încercare este necazul morţii. Cum stăm în faţa unei asemenea încercări? Stăm foarte liniştiţi (dacă suntem creştini adevăraţi – stavrofori – adică purtători de ai Crucii lui Hristos) fiindcă Mântuitorul nostru, prin moartea Sa, a schimbat nu numai Crucea din ocară în slavă, ci a schimbat şi rostul morţii şi l-a făcut bun.

Până la Iisus, moartea era o pedeapsă dată firii omeneşti, o plată a păcatului. De la biruinţa asupra morţii prin Învierea Dumnezeului - Om, moartea, cea mai grea încercare a vieţii acesteia, s-a schimbat în moarte a păcatului şi a izbăvirii firii omeneşti.

Iată de ce Biserica Ortodoxă cinsteşte Sfânta Cruce, care înseamnă MOARTEA MORŢII, pentru că moartea Domnului se preaslăveşte în Învierea cea de a treia zi.

Acestea sunt cunoştinţele duhovniceşti, care dau curaj vieţii acesteia, îi dau înţeles şi o linişte, cu atât mai mare, cu cât este mai învolburată ,,marea societăţii omeneşti”.

Iată pe ce temelie stă praznicul Înălţării Sfintei Cruci, intercalat între două duminici speciale, iar nouă nu ne rămâne decât să cinstim Crucea Domnului cum se cuvine, rugându-ne şi cântând:
- ”Doamne armă asupra diavolului, Crucea Ta ai dat-o nouă. Că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii i-ai sculat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării şi Învierii Tale”;
- ”Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”. AMIN.

(de Preot Gheorghe-Radu SĂLĂGIAN, sursa: www.calauzaortodoxa.ro)