Sf. Roman Melodul şi imnul acatist

În fiecare zi de vineri, în săptămâna a cincea a Postului Mare, Biserica cânta în jurul analogului Imnul Acatist, ce are ca autor pe „prinţul Melozilor”, şi anume, pe Sf. Roman Melodul. Despre viaţa autorului, geneza şi teologia Imnului Acatist, lăsăm rândurile de mai jos să vorbească de la sine.

Sf. Roman Melodul – „prinţul Melozilor”

Datele despre viaţa, activitatea şi opera Sf. Roman Melodul sunt destul de contradictorii, extrem de multe aspecte fiind şi la ora actuală încă neelucidate. Conform Sinaxarului scris de Nichifor Calist Xanthopol „acest între sfinţi Părintele nostru Roman a fost din Siria, cetatea Emesinilor, diacon al sfintei Biserici celei de Berit. Deci mergând la Constantinopol, în zilele împăratului Anastasie, a rămas la biserica Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, cea din Chir, petrecând cu evlavie, şi priveghind toată noaptea la slujba Vlahernelor. După săvârşirea slujbei de acolo, iarăşi se întoarse la Chir, unde şi darul alcătuirii condacelor a luat, arătându-se lui în vis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi dându-i o bucată de hârtie, îi porunci să o mănânce; deci i se păru că deschise gura, şi înghiţi hârtia; şi fiind praznicul naşterii lui Hristos, îndată cum se deşteptă, suindu-se în Amvon, a început a cânta: «Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte...». Acesta a făcut condacele şi ale celorlalte praznice, încă şi ale sfinţilor celor mari; aşa ca mulţimea condacelor făcute de dânsul este mai mult de o mie; apoi cu pace a adormit” (***, Sinaxar).

Opera Sf. Roman Melodul

Totalul producţiilor imnografice romaneice nu ne este cunoscut astăzi. Cert este că multe lucrări s-au pierdut datorită nefolosirii lor, în timp ce altele, au suferit diferite influenţe ulterioare, falsificări şi denaturări. Izvoarele sinaxariale ridică numărul condacelor sale la „mai mult de o mie”, dar numărul acesta este fără îndoială hiberbolic. Cu toate acestea, numărul lucrărilor Melodului rămâne în continuare o realitate necunoscută în exhaustivitatea sa. Cel mai cunoscut condac rămâne primul condac de la Naşterea Domnului, „Fecioara astăzi…”, datorită „genezei sale miraculoase, prin locul pe care îl ocupă în poezia bizantină, prin mesaj şi prin frumuseţe. Puţine alcătuiri ale literaturii universale cuprind o  asemenea densitate de paradoxuri, evocarea atâtor fapte mai presus de fire şi de înţelegere, prilejuite de suprema Teofanie a întrupării Logosului şi  exprimate cu atâta economie de cuvinte, în numai 12 versuri” (acad. Virgil Cândea).     

Geneza Imnului Acatist

Conform Sinaxarului, geneza Imnului Acatist a avut loc la evenimentul din 7 august 626, atunci când cetatea Constantinopolului a fost eliberat în mod miraculos de atacul persanilor şi al avarilor. Lemnul Sf. Cruci, precum şi icoana „nefăcută de mână” a lui Hristos şi veşmântul Maicii Domnului (depozitat la mănăstirea din Vlaherne, cartier al capitalei bizantine) au fost duse în pelerinaj prin întreaga cetate. Patriarhul Serghie a rugat poporul să facă rugăciuni fierbinţi Maicii Domnului, ca sfânta cetate să fie salvată din mâna cotropitorilor. În semn de mulţumire faţă de victoria purtată de bizantini, în noaptea victoriei întreaga cetate a făcut slujbă de mulţumire cântând în picioare în biserica Fecioarei Maria din cartierul Vlaherne, Imnul Acatist. Prima mutare a Imnului Acatist a avut loc în secolul VIII, aşadar de pe 7 august pe 25 martie, mutare făcută de patriarhul Gherman în virtutea legăturii intime a acestui acatist cu Buna-Vestire. Mai târziu, în secolul al IX-lea, poate în vremea patriarhului Metodie sau a lui Fotie, slujba Imnului Acatist se mută pentru ultima oară într-o sâmbătă de la sfârşitul Postului Mare (Ierom. Makarie Simonopetritul).

Maica Domnului şi rolul ei descris în Imnul Acatist

Despre teologia Imnului Acatist, teologul grec Ioannis Kourempeles spunea: „Imnul Acatist cuprinde tradiţia theotokiană [despre Maica Domnului, n.n.] precedentă şi o atribuie într-o manieră melodică - mai mult sau mai puţin - cunoscătorilor discuţiilor despre persoana Născătoarei de Dumnezeu şi a poziţiei ei în taina mântuirii… Născătoarea de Dumnezeu este model şi loc al perihorezei [unirii, n.n.] dintre Dumnezeu şi oameni. Este aşadar spaţiul dumnezeiesc în care pătrunde comuniunea lui Dumnezeu cu întreaga omenire. Dacă ar dori cineva să vadă poziţia femeii în Biserică şi în lume, numai înăuntrul acestei perspective pe care o evidenţiază Imnul Acatist, ar aşeza tema în baza sa corectă. Nu este întâmplătoare, spre exemplu, exprimarea Imnului Acatist că Născătoarea de Dumnezeu este curăţia întregii lumi. Fecioara este persoana reconciliară care intenţionat conlucrează la restabilirea comuniunii lui Dumnezeu cu toată omenirea, şi nu numai cu un om concret. Opinia corectă a contribuţiei Fecioarei la slujirea tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, care a avut loc în pântecele ei, o aşează în centrul care uneşte cerurile cu pământescul şi cele pământeşti cu cele cereşti. În demonstrarea acestui adevăr teologic, poetul mobilizează tradiţia universală a Bisericii…”.

Bucură-te Mireasă, pururea fecioară!

„Înţelegerea cea neînţeleasă căutând Fecioară să o înţeleagă, a grăit către cel ce slujea: Din pântece curat, cum este cu putinţă să se nască fiu, spune-mi?

Iar el a zis către ea, cu frică, grăind aşa:

Bucură-te, tăinuitoarea sfatului celui nespus;

Bucură-te, încredinţarea celor ce au trebuinţă de tăcere;

Bucură-te, începutul minunilor lui Hristos;

Bucură-te, capul poruncilor Lui;

Bucură-te, scara cerească pe care S-a pogorât Dumnezeu;

Bucură-te, podul care-i treci la cer pe cei de pe pământ;

Bucură-te, minunea mult slăvită de îngeri;

Bucură-te, ceea ce le eşti diavolilor rană de mult plâns;

Bucură-te, ceea ce ai născut lumina cea neapusă;

Bucură-te, ceea ce n-ai învăţat pe nimeni în ce chip s-a petrecut;

Bucură-te, ceea ce întreci mintea înţelepţilor;

Bucură-te, ceea ce luminezi gândul credincioşilor;

Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!” (icosul al 2-lea)

(Drd. Alexandru Prelipcean)

[Bibliografie: ***, Minei, pe luna octombrie, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1983, p. 13; acad. Virgil Cândea, Condacul Naşterii Domnuluii, www.creştinortodox.ro; Ierom. Makarie Simonopetritul, Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, trad. Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, 2000, pp. 369-370; Ioannis Kourempeles, Romanou Melodou Theologiki Doxa. Synhroni istoriodogmatiki apopsi kai poitiki theologia, Ekd. P. Pournaras, Tesalonic, 2006, pp. 149-151; K. Mitsakis, I byzantini ymnographia apo tin Kaini Diathiki os tin eikonomahia, Ed. Patriarhikon Idrima Paterikon Meleton, Tesalonic, 1971, pp. 393-394; Pannayotis K. Hristos, Elliniki Patrologia, tomos 5, Ed. Oikos Kyromanos, Tesalonic, 2006, pp. 603-612]