Parohia cu hramul „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel” (29 iunie) din cartierul sucevean Zamca, situată în imediata apropiere a Protopopiatului Suceava I, vă invită să luaţi parte, duminică, 10 aprilie, la oficierea Sfintei Liturghii arhiereşti de către un sobor de preoţi slujitori în frunte cu ierarhul locului, Înalt Prea Sfinţitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, după cum ne-a declarat preotul paroh Mihai Măghiar.
Biserica aparţine de comunitatea ucraineană din Suceava şi se supune, pe linie canonică, Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. În cadrul parohiei funcţionează şi o şcoală duminicală.