Parastasul, prilej de milostenie

Cultul morţilor, adică totalitatea slujbelor şi a rânduielilor bisericeşti dedicate celor ce au răposat, cunoaşte în tradiţia Bisericii o dezvoltare deosebită, precum şi o răspândire largă. Este binecunoscută tradiţia potrivit căreia în ziua în care se săvârşeşte slujba de pomenire a celui adormit întru Domnul are loc o agapă, cu ocazia căreia rudele şi prietenii celui decedat sunt chemaţi pentru a-i cinsti cum se cuvine amintirea şi totodată pentru a se ruga pentru acesta.

În desfăşurarea acestui act trebuie să se ţină cont de mai multe lucruri. În primul rând, rugăciunea pentru cel adormit va fi pe primul plan şi apoi masa îndătinată, de aceea o participare completă şi activă a celor invitaţi va presupune firesc prezenţa acestora la slujba Parastasului oficiată la Biserică, la rugăciunile de la cimitir, la mormânt şi în cele din urmă la rugăciunea finală de binecuvântare a mâncărurilor pregătite pentru acest moment. În al doilea rând, trebuie să se ţină seama că oficierea parastasului este prilejul prin care se săvârşeşte un act de milostenie în numele celui răposat.

Adevărata milostenie împlinită cu această ocazie trebuie să ajungă la oamenii care au cu adevărat nevoie. Acest lucru nu va fi transformat într-o minipetrecere sau reuniune strict familială uitându-se scopul acestei lucrări: rugăciunea pentru cei adormiţi.

Cadrul în care se desfăşoară un astfel de eveniment este de asemenea important. Nu oriunde şi în orice condiţii se pot organiza parastase. Se recomandă ca agapa să aibă loc într-un spaţiu sobru. Sunt restaurante care mai nou se pliază unor asemenea cereri. Acest lucru nu este rău în sine, dar având în vedere că organizarea unui parastas într-un asemenea cadru presupune o cheltuială serioasă, şi de cele mai multe ori se transformă într-o reuniune, care nici ea nu e rea în sine, dar care este în pericol să devină o petrecere privată, se recomandă prudenţă în alegerea unor astfel de locaţii. Atmosfera din aceste locuri trebuie să permită rostirea rugăciunilor tradiţionale de către preotul slujitor, a cărui prezenţă nu trebuie să fie stânjenită de feluriţi factori (muzică, discuţii nepotrivite etc.).

Milostenia săvârşită în numele celor adormiţi cu aceste ocazii trebuie împlinită discret, fără fast sau din orgoliu, ci cu solemnitate având conştiinţa că Dumnezeu va primi osteneala celor implicaţi şi, drept urmare, sufletele celor răposaţi îşi vor găsi odihna în Împărăţia lui Dumnezeu.

(drd. Grigore MEŞTEROAIE)