Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Le voi aborda pe rând. Încep cu partea cea mai frumoasă, cea concretă, vie, palpabilă, minunată: concertul în sine, „reprezentaţia”. Cei 3 solişti ai Concertul de concerte au fost: pianista Bianca Murariu (care a concertat doar vineri la Botoşani pentru că, din păcate, la Casa Culturii din Suceava nu există - încă - un pian de concert) şi violoniştii Cristian Ruscior şi Ion – Alexandru Mălaimare, care, după evoluţia remarcabilă de la Suceava, a doua zi la Botoşani au fost – ambii - într-o formă şi mai bună, confirmând pe deplin încrederea pe care prestigioşii lor îndrumători o au în talentul lor şi în afirmarea acestui talent.
Chiar dacă sucevenii nu au auzit-o, mi se pare onest să consemnez evoluţia pianistei Bianca Murariu, elevă în cl. a XI- a la Liceul de Artă din Botoşani, clasa prof. Stela Şerpeanu. Ea a interpretat Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în do major, op. 15 de L.van Beethoven. Apariţie delicată, de o distincţie naturală şi complet neostentativă, tânăra pianistă a interpretat cunoscutul opus beethovenian cu o remarcabilă ştiinţă pianistică şi cu relevarea clară şi pregnantă a coordonatelor stilistice ale lucrării. În ciuda emoţiei inerente unei evoluţii cu orchestra la început de carieră, tânăra interpretă a demonstrat o cunoaştere detaliată a tuturor aspectelor partiturii, diversificându-şi tuşeul în funcţie de caracterul fiecărei fraze, abordând o dinamică perfect concordantă cu specificul discursului muzical, dovedind multă sensibilitate în partea lentă şi, nu în ultimul rând, realizând unitatea lucrării cu un deosebit simţ al formei, ajutată şi de buna colaborare cu orchestra. Spre cinstea lui, publicul a răsplătit cu multă căldură evoluţia Biancăi Murariu, care abia a reuşit să primească în braţe numeroasele buchete de flori pe care colegi de toate vârstele i le-au oferit.
A urmat Cristian Ruscior (care la Suceava a cântat în deschiderea concertului), tânăr violonist sucevean în vârstă de 16 ani care a început studiul viorii la Liceul de Artă din Suceava cu prof. Cristina Ungureanu, lucrând în paralel cu prof. Maria Toronciuc şi violonistul Gheorghe Petrescu, iar din 2004 studiază la Universitatea de Muzică din Viena cu prof. Marina Sorokova. Evoluţia sa instrumentală a fost în continuă ascensiune, unul din momentele importante ale acestei evoluţii fiind câştigarea trofeului „Lira de aur” în 2007, când sucevenii şi-l amintesc mai ales în Capriciul basc de Sarasate. După un an şi jumătate Cristian Ruscior revine în România într-un mare progres de formă, interpretând la Suceava şi Botoşani Concertul nr. 3 în si minor op. 61 de Camille Saint- Saens, în a doua seară fiind favorizat de o atmosferă mai bună şi de un public mai avizat.
Dovedind o vizibilă predilecţie pentru piese de factură romantică şi post-romantică, mai ales în latura lor virtuozistică, tânărul violonist a interpretat Concertul 3 de Saint-Saens cu un nivel tehnic absolut remarcabil, cu mult aplomb şi siguranţă scenică, cu un elan romantic potrivit cu vârsta şi temperamentul său. Abundenţa de idei melodice din această lucrare, mai ales din partea a III-a şi interpretarea lor cu o frenezie nedisimulată a cucerit publicul, mai ales pe cel din Botoşani, care i-a solicitat şi un supliment, Cristian Ruscior interpretând în „bis” Capriciu de John Corigliano din coloana sonoră a filmului „Vioara roşie”, piesă de o virtuozitate electrizantă căreia solistul i-a făcut faţă cu brio. Lui Cristian Ruscior i se deschide în faţă o frumoasă carieră interpretativă, iar experienţa viitoare şi acumulările culturale din anii ce vor veni îl vor îndrepta cu certitudine şi spre adâncimile muzicii, spre sensul filosofic şi profund umanist al acestei arte supreme.
Celălalt solist a fost violonistul Ion Alexandru Mălaimare, student la Universitatea Naţionala de Muzică din Bucureşti, clasa prof. Florin Croitoru, beneficiind din 2007 de îndrumarea maestrului Ştefan Gheorghiu. El a interpretat Concertul în mi minor op. 64 de Felix Mendelssohn-Bartholdy.
Fiu al celebrului actor Mihai Mălaimare, originar din Botoşani, tânărul violonist moşteneşte din familie o sensibilitate pentru toate formele de artă, ce se reflectă şi în maniera sa de a cânta la vioară, în atitudinea sa faţă de actul interpretării. Interiorizat, reţinut în exprimarea trăirilor sufleteşti, aproape sfios dar plin de muzicalitate, Ion Alexandru Mălaimare construieşte fraza muzicală cu subtilitate, inteligenţă şi simţ formal deosebit, încercând să surprindă toate semnificaţiile ei estetice şi ideatice. Concertul în mi minor de Mendelssohn, capodoperă a muzicii romantice, s-a potrivit foarte bine cu natura introvertită a tânărului interpret, pentru că temele sale, de mare frumuseţe melodică, conţin şi acel element de durere transfigurată pe care-l favorizează tonalitatea mi minor şi care este cu atât mai evident cu cât contrastează cu profilul ascendent al frazelor muzicale. Pe parcursul lucrării, Ion Alexandru Mălaimare a reuşit să creeze multe momente în care sufletul său s-a contopit cu muzica. Publicul a apreciat mult interpretarea sa, cel din Botoşani determinându-l să ofere şi un „bis”, pentru care tânărul violonist a ales o piesă de mare virtuozitate, Capriciul nr. 4 de Wieniawski.
Cele două seri de concert consecutive, desfăşurate în condiţii diferite, mi-au trezit nostalgia Botoşaniului copilăriei şi adolescenţei mele, în care timp de 12 ani (1959-1971), din cl. I şi până în ultimul an de liceu, concertele de vineri ale Filarmonicii din Botoşani au constituit pentru mine a doua şcoală, la fel de importantă ca cea propriu-zisă. „Materiile” se numeau audiţie, cultură muzicală, atitudine în sala de concert, eleganţă, civilizaţie, exemplul şi fascinaţia vârstnicilor (şi cât de distinşilor!!) melomani ai oraşului - elita intelectuală formată în anii inter şi antebelici şi care ne învăţau şi pe noi, chiar fără să ne dăm seama, despre conduita într-o sală de concert şi despre multe altele. După o jumătate de secol aproape toţi au dispărut. Dar o tradiţie a rămas. Chiar dacă, din păcate, concertele nu mai au loc în splendida sală a teatrului „Mihai Eminescu”, chiar dacă publicul de azi nu mai are eleganţa celui atunci, un lucru elementar a rămas: muzica se ascultă în linişte şi nemişcare. De aceea cei doi violonişti au fost favorizaţi în concertul de la Botoşani.
Eroii demni de laudă ai Sucevei, care au făcut posibilă colaborarea cu Filarmonica din Botoşani – mă refer la conducerea fostă şi actuală a Colegiului de Artă, încearcă să transforme nisipul mişcător al realităţii de azi în granit pe care să construiască o tradiţie pentru mâine. Chiar dacă până mâine mai sunt câteva decenii.
(Prof. Elena ANDRIESCU, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava)
