Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Prima pompă manuală din Bucovina
Pentru că lupta contra incendiilor se făcea, până în 1897, cu găleţile, topoarele, scările şi butoaiele cu apă, Gheorghe Colţuneac a luat drumul Vienei, pentru a aduce un utilaj care să-i ajute pe pompieri la stingerea incendiilor. Unii pompieri spun că ar fi prima pompă manuală din Bucovina, dar şi din ţară, adusă la acea vreme din străinătate.
„Pleacă de la coarnele plugului pe jos, împreună cu un grup de bosânceni, şi aduce de la Viena pompa manuală, în dotarea formaţiei de pompieri”, ne-a povestit un veteran pompier din Bosanci, Viorel Polonic, astăzi în vârstă de 80 de ani.
O pompă din Bosanci, la Muzeul Naţional Bucureşti
Cele două pompe manuale tip R. Czermack Teptitz – Bohmen, fabricate în 1893, s-au păstrat intacte până în zilele noastre. Una dintre pompe se află la Muzeul Naţional al Pompierilor din Bucureşti, iar cea de-a doua stă la loc de cinste în remiza actualei Formaţii Civile de Pompieri din Bosanci.
Pentru adăpostirea celor două utilaje, gospodarii din sat au construit o remiză din lemn, prevăzută cu un foişor din care se putea observa terenul înconjurător pe o distanţă întinsă. Între timp, ea a suferit unele modificări.
Desfăcute şi ascunse în fântână, de frica ruşilor
Bătrânii satului ne-au spus că în perioada celui de-al doilea Război Mondial, de frica ruşilor care distrugeau tot ce prindeau în cale, câţiva pompieri au desfăcut cele două utilaje, bucată cu bucată, şi le-au ascuns în două fântâni. După terminarea războiului, cele două utilaje au fost remontate şi puse în funcţiune.
„Pompa manuală avea un rezervor, care era încărcat cu apă adusă cu găleţile de săteni (mai apoi ei au construit şi o saca cu apă). Caţiva pompieri, zece sau mai mulţi, erau împărţiţi în jurul pompei şi trăgeau de mânerele de lemn, pentru ca apa să fie pompată prin furtunuri, deservite, la rândul lor, de alţi pompieri”, ne-a descris Viorel Polonic mecanismul de funcţionare al pompei vieneze.
Steaguri brodate cu fir de aur
Pe lângă formaţia de pompieri voluntari deja existentă în Bosanci, în anul 1924 s-a înfiinţat Asociaţia Arcăşească, formată mai mult din tineri ţărani, care cultivau cu îndârjire limba şi datinile strămoşeşti, astfel reuşind să reziste încercărilor de deznaţionalizare, în perioada de ocupaţie austro-ungară.
Atât Formaţia Civilă de Pompieri, cât şi Asociaţia Arcăşească aveau câte un steag propriu. Steagurile originale se află tot la Muzeul Naţional al Pompierilor din Bucureşti, la muzeul din Bosanci aflându-se astăzi copiile acestor simboluri. Drapelul original al Asociaţiei Arcăşeşti are două feţe şi este confecţionat din mătase albastră, galbenă şi roşie. Pe una dintre feţe este pictat, pe o pânză prinsă de steag cu paiete, momentul în care Ştefan cel Mare se roagă.
De jur împrejurul ei sunt frunze de laur şi stejar şi este scris cu litere din fir de aur: „Imboldu, iubirea, scopul, fericirea neamului. Societatea Arcăşească Bosanci”. Cealaltă faţă are în centru stema României, realizată tot din fir aurit şi paiete.
Steag ascuns în clopotniţa bisericii
Nici steagurile originale nu au fost lipsite de pericole. Pentru a nu intra pe mâna asupritorilor, pompierii din Bosanci au ascuns cele două steaguri, unul în clopotniţa Bisericii, înfăşurat în mai multe haine vechi, iar celălalt în casa unui pompier, sub prag. „Steagul arcăşesc a ajuns în clopotniţa bisericii ortodoxe din comună, ascuns de pălimarul Mihai Babău, zis Ciapoi, pentru a nu ajunge pe mâna soldaţilor ruşi”, ne-a mai povestit Viorel Polonic.
Căşti metalice, lănci, sabie, uniformă
În muzeul pompierilor care poate fi vizitat la Bosanci se mai află documente, accesorii – căşti metalice originale din anul 1867, noile costume cu care fac paradă actualii pompieri din Bosanci, cupe şi diplome obţinute la diverse concursuri judeţene şi naţionale, dar şi o colecţie impresionantă de fotografie.
Tot în muzeu se află şi o sabie cu mâner confecţionat din corn de cerb, accesoriu din dotarea vechii formaţii de pompieri, una dintre pompele manuale vieneze, eşarfe brodate cu fir de aur, aparţinând vechilor pompieri, încă o pompă manuală din 1957, câteva lănci pe care se fixează steagurile, care au în vârf câte un vultur confecţionat din lemn aurit, vulturul fiind simbolul puterii.
În muzeu se află şi Monografia Documentară a Formaţiei Civile de Pompieri, care, ulterior a devenit Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, realizată de pompierul voluntar Viorel Polonic.
Muzeu, în circuitul turistic
Edilii comunei Bosanci, primarul Anton Curic şi viceprimarul Constantin Blîndu, sunt mândri de faptul că au un muzeu al pompierilor în localitate. Ei încearcă să îmbunătăţească şi să aducă documente noi în muzeu, care să ateste activitatea deosebită a pompierilor bosânceni.
Primarul Anton Curic se gândeşte să iniţieze un proiect prin care acest muzeu să intre într-un circuit turistic.
Pârjolul din 1946
Cel mai puternic incendiu de care încă vorbesc pompierii din Bosanci, dar şi sătenii, este cel din anul 1946. Formaţia civilă de pompieri a comunei a trebuit să stingă în acel an un adevărat pârjol. Incendiul a izbucnit în gospodăria lui Gheorghe Croitor, dar s-a extins, din cauza vântului puternic, şi a făcut scrum 45 de case.
„Până ce nu a ieşit focul din sat, adică a mistuit toate casele până la ieşirea din localitate, nu s-a potolit. Nu au fost victime umane, dar a fost prăpăd. Au venit şi pompieri suceveni şi oameni din sat, dar a fost nenorocire mare”, ne-au povestit câţiva pompieri.
