Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Se pare că după ce a scăpat din robie a trăit în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învăţat sculptura în lemn, pictura şi broderia. În Istanbul a învăţat limbile greacă, arabă şi turcă. Probabil tot acolo s-a călugărit.
„Antim Ieromonah”
În jurul anului 1690, evlaviosul domn Constantin Brâncoveanu l-a adus în Ţara Românească. Aici a învăţat meşteşugul tiparului de la fostul episcop Mitrofan al Huşilor, care conducea în acel timp tipografia domnească din Bucureşti. În octombrie 1691 a tipărit el însuşi o carte grecească, în care iscălea “Antim ieromonah”. După alegerea episcopului Mitrofan în scaunul vlădicesc de la Buzău, Antim a ajuns conducător al tiparniţei domneşti de la Bucureşti.
Acolo a lucrat până în 1694, tipărind alte trei cărţi, între care şi o Psaltire românească, cu versuri scrise de el în cinstea lui Constantin Brâncoveanu, semn că învăţase bine limba noii sale patrii.
În 1696 ieromonahul Antim s-a mutat în mănăstirea Snagov, unde a întemeiat o nouă tipografie, fiind şi egumenul acestei mănăstiri. La Snagov a stat până în 1701, tipărind 15 cărţi, dintre care 5 în româneşte. Acum a tipărit un Liturghier greco-arab (1701), pentru trebuinţele credincioşilor ortodocşi din îndepărtata Patriarhie din Antiohia Siriei. La Snagov ieromonahul Antim a deprins cu meşteşugul tiparului şi pe o seamă de ucenici, dintre care cel mai de seamă a fost Mihail Ştefan (Istvanovici), care mai târziu a tipărit cărţi la Alba Iulia şi chiar în ţara natală a lui Antim, adică în Iviria.
A editat 15 cărţi
În anul 1701 Antim s-a reîntors în Bucureşti. Din acel an şi până în 1705 a continuat aici şirul tipăriturilor, editând un număr de 15 cărţi, între care şi un Ceaslov greco-arab (1702), tot pentru credincioşii din Patriarhia Antiohiei, Noul Testament în româneşte (1703) şi altele.
Calităţile deosebite cu care era înzestrat ieromonahul Antim, ca şi munca rodnică şi neobosită pe care a depus-o încă din clipa venirii sale în Ţara Românească, l-au făcut vrednic de a fi ales episcop al Râmnicului, la 16 martie 1705.
Odată cu aşezarea sa în scaunul vlădicesc, a dus acolo şi tipografia de la Snagov, întemeind astfel prima tiparniţa la Râmnic. În decurs de trei ani a imprimat aici 9 cărţi, din care 3 româneşti şi 3 slavo-romane, mai multe cărţi de slujbă, dintre care şi Liturghierul cu Molitfelnicul, primele ediţii româneşti din Muntenia (1706).
După o păstorire de abia trei ani de la Râmnic, s-a petrecut o nouă schimbare în viaţa lui Antim Ivireanul. La 27 ianuarie 1708 a murit mitropolitul Teodosie, care păstorise pe credincioşii din Ţara Românească aproape 40 de ani. Înainte de moarte şi-a exprimat dorinţa ca episcopul Antim al Râmnicului să-i fie urmaş în scaun, socotind că este cel mai vrednic pentru această înaltă treaptă vlădicească. S-a şi ţinut seama la alegere de dorinţa vrednicului mitropolit.
Înscăunarea i s-a făcut în ziua de 22 februarie 1708, la Duminica Ortodoxiei, fiind de faţă şi patriarhii Alexandriei şi Ierusalimului. Cu acest prilej noul mitropolit a rostit o frumoasă cuvântare, arătând ce îndatoriri avea de îndeplinit în noua sa slujbă arhierească.
O nouă tipografie la Târgovişte
În activitatea sa de mitropolit al Ungrovlahiei n-a cruţat nici o osteneală pentru luminarea credincioşilor, dovedind frumoase calităţi de pastor, predicator şi patriot. După aşezarea sa în scaunul mitropolitan a întemeiat o nouă tipografie la Târgovişte. Acum a tipărit 18 cărţi, dintre care 11 în româneşte. Cele mai însemnate dintre tipăriturile româneşti erau: Psaltirea, Octoihul, Liturghierul, Molitfelnicul, Catavasierul, Ceaslovul şi altele.
Deci numărul cărţilor tipărite în româneşte era într-o vădită creştere. Trebuie să notăm că mitropolitului Antim îi revine meritul de a fi introdus pentru totdeauna limba română în slujba bisericească, desăvârşind ceea ce se începuse sub Matei Basarab (tipicul în româneşte) şi Şerban Cantacuzino (textele biblice). Prin tipărirea cărţilor de slujbă în româneşte, Antim a contribuit şi la făurirea unei limbi liturgice româneşti, care dăinuieşte până astăzi. Textul liturgic de azi nu se deosebeşte decât foarte puţin de cel tradus de Antim. După el au mai rămas netraduse numai Maneiele, Triodul şi Penticostarul, care se vor tipări mai târziu.
28 de predici
A rămas de la el şi o lucrare în manuscris, intitulată Chipurile Vechiului şi Noului Testament, care cuprinde 503 portrete în medalion, cu diferite personaje biblice (se păstrează la Kiev).
Tot mitropolitului Antim i se datoreşte ilustrarea tipăriturilor sale cu gravuri, unele din ele fiind de o măiestrie deosebită. Toate acestea arată calităţile artistice deosebite cu care era înzestrat.
O altă latură de seamă din păstoria lui Antim a fost zidirea sufletească a credincioşilor săi prin cuvânt. Sunt preţuite până azi predicile sale, numite Didahii, în care osândea felurite păcate ale vremii sale, mai ales ale marii boierimi. Cunoaştem de la el 28 de predici la diferite duminici şi sărbători şi 7 cuvântări ocazionale, toate înfăţişând pe Antim ca om de cultură deosebită. În predicile sale n-a fost influenţat de alţi predicatori, cum s-a susţinut mult timp, ci ele sunt originale, bine gândite şi legate de realităţile vieţii.
