Mircea Radu IACOBAN

Nu de mult, Nicolae Dabija a împlinit 60 de ani. Îmbătrânesc unioniştii! Îmbătrâneşte ideea unirii? Militantismul unionist basarabean s-a sprijinit şi încă se mai sprijină pe aceleaşi trei personaje de excepţională valoare şi calitate umană: Grigore Vieru, Nicolae Dabija şi Mihai Cimpoi. Nu-s, evident, singurii, dar au cele mai consistente merite în susţinerea demnă a unei lupte flagrant inegală, dură, lungă şi neiertătoare. (Unul dintre polii rezistenţei l-a constituit revista „Literatura şi arta”, pe care Dabija o conduce de mai bine de 20 de ani.) Cum toţi trei m-au onorat cu prietenia lor, făcându-mă ades părtaş la susţinerea celor întreprinse şi destăinuindu-mi nu odată frământările ce-i macină în privinţa comportamentului Bucureştilor vizavi de Chişinău, îmi pot permite să afirm că am destule temeiuri pentru a analiza chestiunea din înăuntrul ei, fără patetisme şi lacrimogenie. România a avut o atitudine şovăitoare şi inconsecventă în toţi anii care au trecut din 1989 încoace şi a mizat greşit, pe cine nu trebuie.

Îi dezamăgesc pe cei care cred că, în 1989, s-a ratat un moment în care unirea ar fi fost posibilă. Nici vorbă de aşa ceva! Cu alt prilej, când voi dispune şi de spaţiul tipografic necesar, voi înfăţişa argumentele. Aici şi acum, repet, în deplină cunoştinţă de cauză: nu a existat o asemenea eventualitate şi nu atunci au început să se înregistreze erorile comise de România, ci abia când sprijinul ţării (inclusiv material) s-a îndreptat în direcţii nepotrivite.

Cu mulţi ani în urmă am arătat, în articole de presă şi în cărţile „Cronica Basarabiei” (vol. I, 1995, vol. II, 1999) că personajul Iurie Roşca este nociv pentru mişcarea unionistă. N-am fost luat în seamă. Partidul lui Roşca, PPCD, a fost cel sprijinit permanent de Bucureşti şi iată-l, acum, aliat în Parlamentul de la Chişinău cu Partidul Comunist, cuibul rusofonilor agresivi şi intoleranţi! Roşca a diriguit şi promovat conflictul dintre românii basarabeni şi propriii lor intelectuali, vrajba între liderii unionişti, obligându-i să constituie „din mers”, ca unică replică, mişcarea „Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova”.

Desigur, extraparlamentară. PPCD joacă acum complet fals rolul partidului de opoziţie, în vreme ce românii, prin destin dezbinaţi în toate cele, îşi risipesc energiile într-o mulţime de partiduleţe, conduse de Urecheanu, Filat, Pavlicenco ş.a. Unul dintre principalele reproşuri adus Bucureştilor se referă la problema cetăţeniei. După toate legile, din Marea Britanie până-n Laos şi Tombuctu, cetăţenia se pierde în două cazuri: când renunţi la ea, ori când ţi-o retrage statul. Ei bine, basarabenii n-au renunţat niciodată la cetăţenia română şi nici statul nu le-a retras-o. Aşa că ea ar trebui doar recunoscută şi nimic mai mult. Până acum, România a acordat, în Basarabia, 50.000 de cetăţenii, iar ruşii, 170.000. Procedura noastră este complicată, lungă, greoaie, spre deosebire de exigenţele consulatelor ruse, care pretind doar să depui o cerere şi să declari că ştii limba. Al doilea reproş: ne-susţinerea presei de limbă română.

Federaţia Rusă are 71 de corespondenţi la Chişinău, România, unul singur. Cererea lui Dabija de a edita o nouă publicaţie românească, pentru care solicita o susţinere financiară de numai 1000 euro pe an, n-a fost aprobată, din lipsă de fonduri. Moscova a trimis, în 2007, nu mai puţin de 62.000.000 dolari pentru „îmbunătăţirea imaginii Federaţiei Ruse în Republica Moldova”. Mai toţi banii au fost alocaţi presei şi televiziunilor, desigur, de limbă rusă… Un al treilea „of” basarabean: atitudinea elitiştilor dâmboviţeni faţă de intelectualitatea basarabeană cu simţire românească. Dabija spune, într-un interviu:”în presa bucureşteană, în publicaţiile „22”, „Curentul”, „Observatorul cultural”, intelectualii basarabeni sunt numiţi naţionalişti în sens peiorativ, numai pentru că apără limba română şi dreptul de a ne ruga în limba strămoşilor noştri.” Din păcate, aşa-i.

O ştire proaspătă: la Vama Leuşeni au fost distruse 64 titluri de carte (donaţie a municipiului Călăraşi) numai pentru că aveau, pe copertă, termenul „român”.

Ce ar mai fi de zis?

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ce ar mai fi de spus?.

Comentarii