Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Creştinii ortodocşi au primit de la Sfinţii Părinţi şi urmează obiceiurile de mai jos, în întreaga lume:
1. Intrând în biserică, creştinul îşi face semnul Crucii de trei ori, însoţind fiecare închinare cu o metanie şi zice:
„Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluieşte-mă”
„Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului”
„Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă”
2. Apoi, după ce s-a închinat către cei de-a dreapta şi de-a stânga sa, se aşează la locul său şi ascultă la psalmii şi rugăciunile citite în biserică. Creştinul nu spune rugăciuni după alegerea sa, nici nu le citeşte din cărţile de rugăciuni, decât dacă vrea să fie judecat de sfântul Apostol Pavel pentru că a părăsit adunarea Bisericii (cf. Evr. 10:25).
3. Închinăciunile şi metaniile nu trebuiesc săvârşite potrivit dorinţei creştinului, ci potrivit rânduielilor sfinţilor apostoli şi părinţi, şi anume: la Trisagion („Sfinte Dumnezeule...”), „Veniţi să ne închinăm”, şi la întreitul „Aliluia”, creştinul îşi face semnul Crucii de trei ori şi trei metanii. Aceasta se săvârşeşte şi atunci când se citeşte „Învredniceşte-ne, Doamne”, iarăşi la începutul Doxologiei Mari („Slavă intru cei de sus lui Dumnezeu...”) şi după ce preotul spune „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră.” La fiecare strigare a preotului şi atunci când se cântă „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii...”, se cade să îşi facă semnul Crucii şi o metanie. În zile obişnuite, metanii mari (închinăciuni) se săvârşesc în timpul Liturghiei:
a) când începe „Cu vrednicie şi cu dreptate este...”
b) când se sfârşeşte „Pe Tine te lăudăm...”
c) la sfârşitul axionului Sfintei Fecioare, „Cuvine-se cu adevărat să te fericim...” sau al înlocuitorului său;
d) la începutul Rugăciunii Domneşti;
e) când Sfintele Daruri sunt înfăţişate pentru Împărtăşanie;
f) la cuvintele „Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor...”
La utrenia de priveghere, se face o închinăciune la „Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări...”.
4. Duminicile, de la Sfintele Paşti până la Ziua Treimii, de la Naşterea Domnului şi până la Botez, şi la praznicele Schimbării la Faţă şi al Înălţării Sfintei Cruci (la care se fac doar trei metanii mari, către Cruce), Sfinţii Apostoli opresc cu străşnicie îngenuncherea şi metaniile mari, lucru despre care Sf. Vasile cel Mare a scris fericitului Amfilohie. Întâiul şi cel de-al Şaselea Sobor Ecumenic au hotărât, de asemenea, aceasta, întrucât Duminicile şi celelalte praznice ale Domnului slujesc ca aducere-aminte a înfierii noastre de către Domnul, potrivit Apostolului: „Astfel dar, nu mai eşti rob, ci fiu” (Gal. 4:7): căci închinăciunile potrivite robilor nu sunt potrivite fiilor.
5. Creştinii ortodocşi nu îngenunchează după voia lor, ci mai degrabă la cuvintele preotului (sau diaconului), „Iară şi iară cu pace...”; obiceiurile îngenuncherii după voie şi al lovirii pieptului cu mâna vin de la ereticii apuseni şi nu sunt îngăduite în Biserica Ortodoxă. Creştinii ortodocşi, potrivit rânduielii Bisericii, fac închinăciuni la vremea potrivită, plecându-se cu fruntea până la pământ şi sculându-se de îndată.
6. În biserică, de fiecare dată când credincioşii sunt blagosloviţi cu Crucea sau cu Evanghelia, cu o icoana sau cu potirul, îşi fac semnul Crucii şi îşi pleacă capetele. Când sunt blagosloviţi cu lumânări, cu mâna sau sunt tămâiaţi cu cădelniţa, creştinii ortodocşi nu se cuvine să facă semnul Crucii, ci doar să îşi plece capetele.
Totuşi, în vremea săptămânii Sfintelor Paşti, atunci când preotul cădelniţează având Crucea, toţi ne facem semnul Crucii şi răspundem „Adevărat a înviat!” . Astfel se cuvine să deosebim între închinăciunile datorate lucrurilor sfinte şi cele datorate persoanelor, chiar de sunt din rândul preoţilor.
7. Când primeşte blagoslovenie de la un preot sau de la un episcop, creştinul sărută mâna dreaptă a celui ce dă blagoslovenia şi nu îşi face semnul Crucii. Nu este potrivit să se sărute mâna stângă a clericilor, căci acesta este un obicei al iudeilor, ci mâna dreaptă, de la care am primit blagoslovenia.
8. Potrivit învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, semnul Crucii se face după cum urmează: degetul mare şi primele doua degete ale mâinii drepte sunt unite la vârfuri, iar celelalte degete strânse în palmă. Apoi ne atingem fruntea, pieptul, umărul drept şi cel stâng şi ne plecam uşor. De cei ce se însemnează cu toate cele cinci degete, sau de cei ce se apleacă înainte să săvârşească Crucea, sau doar îşi vântură mâna prin aer sau în faţa pieptului, Sf. Ioan Gură de Aur grăieşte: „Diavolii se bucură de aceste gesturi nebuneşti”. Pe de altă parte, semnul Crucii, făcut cum se cuvine, cu credinţă şi evlavie, îi îngrozeşte pe diavoli, micşorează suferinţele pricinuite de păcate şi pogoară harul dumnezeiesc.
(În acest articol, termenii poiasni / ziemnoi poklon au fost tălmăciţi ca metanie/închinăciune. Metania se face plecându-ne din mijloc până ce degetele mâinii drepte întinse ating pământul; închinăciunea, îngenunchind şi atingând fruntea de pământ. (N.T.)
